Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc în 2016 la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă. Primele bilete vor fi puse în vânzare în săptămâna 26 septembrie - 2 octombrie 2016, pe eventbook.ro.
"Primul şoc din festival", titra Le Nouvel Observateur despre Rester Vertical, descriind filmul ca pe "o fabulă imposibil de rezumat, pe cât de ciudată, pe atât de queer, mai deraiată şi mai fantezistă decât fabulosul film care l-a propulsat pe cineast acum trei ani". Una dintre revelaţiile anului în cinema-ul francez, actorul Damien Bonnard joacă rolul unui scenarist fără inspiraţie, care pleacă în căutarea lupului în munţii din sudul Franţei. Acolo o întâlneşte pe Marie, care îi dăruieşte un copil, apoi îi abandonează. Rămas cu un copil în braţe şi trecând printr-o serie de întâmplări bizare, el încearcă să rămână în picioare. Scene de sex explicite şi o naştere naturală filmată i-au adus titulatura de "film-şoc", criticii francezi comparându-l cu filmele lui Pier Paolo Pasolini.
Scenaristul şi regizorul Alain Guiraudie (52 de ani) realizat cinci lungmetraje şi se află la a patra selecţie la Festivalul de la Cannes. În 2001, mediumetrajul Ce vieux rêve qui bouge, prezentat în Quinzaine des Réalisateurs, a fost decretat de Jean-Luc Godard "cel mai bun film de la Cannes". În 2009, a revenit în aceeaşi secţiune cu Le Roi de l'évasion, iar în 2013, a câştigat Premiul de regie Un Certain Regard cu L'Inconnu du lac, prezentat la Les Films de Cannes à Bucarest 2013 de actorul Christophe Paou. La Bucureşti, Alain Guiraudie va răspunde curiozităţilor publicului şi presei despre noul său film.
Scene bulversante are şi comedia neagră Ma Loute, noul film din competiţia de la Cannes al lui Bruno Dumont (P'tit Quinquin, L'Humanité), un autor aparte pe care Les Films de Cannes à Bucarest l-a celebrat în ediţiile anterioare. "Romeo şi Julieta la canibali şi consangvini", titrează Le Monde, apreciind umorul şi stilul unic al lui Dumont. În centrul filmului de epocă, o devoratoare poveste de dragoste între Ma Loute, fiul unei familii de pescari, şi Billie, fiica unor burghezi bogaţi şi decadenţi. Distribuţia e unul dintre atuuri: Juliette Binoche, Fabrice Luchini, Valeria Bruni Tedeschi, Jean-Luc Vincent şi Raph.
Despre pasiuni interzise vorbeşte un alt film de epocă din competiţia canneză, Mal de pierres / From the Land of the Moon (r. Nicole Garcia), cu Marion Cotillard şi Louis Garrel pe afiş. Cotillard joacă rolul unei tinere căreia părinţii i-au ales soţul şi care se încăpăţânează să-şi trăiască visul de a găsi iubirea adevărată într-o epocă în care acest lucru e considerat scandalos. Sau semn de nebunie.
Tot în premieră în România, cinefilii vor urmări un alt film de epocă aflat în cursa pentru Palme d'Or: thriller-ul erotico-psihologic Ah-ga-ssi / The Handmaiden, de Park Chan-wook (Oldboy, Thirst), distins la Cannes cu Prix Vulcain de l'Artiste-Technicien. Celebrul regizor sud-coreean adaptează romanul Fingersmith, de Sarah Waters, mutând acţiunea din epoca victoriană în Coreea anilor 1930, în perioada ocupaţiei japoneze. O slujnică vine pe o moşie întinsă, stăpânită de o femeie şi de unchiul ei tiranic, cu un plan secret. Totul merge conform planului, până când cele două femei descoperă emoţii neaşteptate. Din cauza scenelor de sex, filmul este interzis celor sub 18 ani, în anumite ţări.
Un alt autor asiatic celebru, regizorul japonez Hirokazu Kore-eda, revine cu Umi yori mo mada fukaku / After the Storm, "o odă dureros de frumoasă adusă complexităţilor tacite din viaţa unei familii", cum o numeşte The Telegraph. Proiectat în Un Certain Regard, filmul are în centru un bărbat divorţat, rămas fără bani pentru pensia alimentară, care încearcă să-şi găsească locul în viaţa alor săi şi a fiului său. În ajutorul lui vine un taifun care forţează întreaga familie să petreacă o noapte împreună. Precedentul film al lui Hirokazu Kore-eda, Soshite chichi ni naru / Like Father, Like Son, a câştigat Premiul Juriului la Cannes în 2013.
Les Films de Cannes à Bucarest se va desfăşura anul acesta între 14 şi 23 octombrie 2016, cu o ediţie extinsă şi cu cele mai aşteptate filme din selecţia Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, vor avea loc proiecţii concomitente cu filmele selectate şi la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Filmele Ma Loute şi Ah-ga-ssi / The Handmaiden sunt distribuite în România de Asociaţia Culturală Macondo.
***
O premieră în Bucureşti va fi conferinţa Managing Talents, care va avea loc pe 22 octombrie, la Cinema Elvire Popesco. Invitaţii conferinţei sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania). Detalii despre bilete şi înscrieri pe filmedefestival.ro/2016/managing-talents/. Evenimentul este prezentat de BRD Group Société Générale.
Ediţia a şaptea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti. Este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti - ARCUB, în cadrul Programului cultural "Bucureşti - Oraşul in-vizibil" 2016, Institutul Cultural Român şi Goethe Institut.
Les Films de Cannes à Cluj-Napoca (14-16 octombrie 2016) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
Ediţia de Timişoara (21-22 octombrie 2016) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara.
Ediţia de Iaşi (28 - 29 octombrie 2016) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi şi al Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti din Iaşi.
Evenimentul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, Asociaţia Culturală Macondo, InterCom Film, Parada Film, microFILM, RoImage, Clorofilm.
Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiţie al evenimentului.
Susţinut de: BRD Groupe Société Générale
Maşina oficială a festivalului: BMW.
Cu sprijinul: Catena, Groupama Asigurări, Silva, Cez România
Parteneri: CINETIc UNATC "I. L. Caragiale", Hotel Mercure, S.E.R.V.E, UPS
Parteneri media: Europa FM, Zile şi Nopţi, Cinemap, Cinemagia, Decât o Revistă, Observator Cultural, News.ro, Ziare.com, VICE, AListMagazine, Ziarul Metropolis, LiterNet, Cărtureşti, Agerpres, HotNews, Movie News, AaRC, Cinefan, Umblat.ro, Urban.ro
Partener de monitorizare: mediaTRUST
***
Detalii: filmedefestival.ro.
Ne puteţi urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.
Descarcă programul Les Films de Cannes à Bucarest, 2016 aici..