În cele din urmă am ajuns şi la muzica ("uşoară") electronică de azi, prin Aphex Twin; pianista a descoperit, la un moment dat, piesa Jynweythek (pe care ne-a cântat-o acolo) care foloseşte pianul preparat; a reuşit apoi să găsească şi o partitură, dar fără indicaţii cu privire la prepararea pianului; după mai multe încercări a găsit singură soluţia.
Evenimentul serii a fost Silent Film Night, un concept inedit şi unic în acest colţ de Europă: filme de scurtmetraj mute, acompaniate de muzică live (ansamblul SonoMania), compusă special pentru film; organizatorii lansează un call - internaţional! - cu câteva luni înaintea festivalului, pentru doritori a se înscrie; aceştia vor colabora cu compozitori români pentru muzica filmului. Ansamblul SonoMania (aici dirijat de Alexandru Mija) este unul plin de prospeţime, pasiune şi dinamism, activ în lumea muzicii noi, format din interpreţi excepţionali (pentru acest eveniment au fost într-o formulă de cvartet: Mihai Pintenaru - clarinet, Raluca Stratulat - vioară, Tamara Dica- violă, Eugen-Bogdan Popa - violoncel).
A existat o varietate de stări, expresii şi atmosfere, cu toate astea mi s-a părut că filmele prezentate s-ar putea împărţi, în mare, în două direcţii: angoasă sau umor... dar şi umor despre angoasă:)
Umorul a avut câştig de cauză, atât prin realizare, prin ideea solidă, cu inteligenţă şi impact, cât şi prin aliajul reuşit al muzicii cu imaginea. S-a detaşat impecabil (câştigând chiar şi premiul juriului, în unanimitate!) Mannetjes de Mira Chendler (Olanda) - muzica: Şerban Marcu. Sunetul şi imaginea s-au îmbinat şi au comunicat perfect; o animaţie simplă în aparenţă, a fost încărcată de un umor inteligent, cu surprize. Personaje geometrice au dansat, au compus şi s-au recompus în noi forme, fiecare imagine şi expresie creată fiind punctată şi susţinută perfect de muzică.
Un al doilea membru al triadei umoristice a fost Eiland, de Kuesti Fraun (Germania) - muzica de Alexandru Sima; filmul căştigător al premiului de popularitate, votat de public. Peripeţiile unui personaj într-o situaţie de criză, într-un cadru static: urcă pe o scară "până la cer", capătul acesteia fiind sprijinit de o bară orizontala. Personajul, agăţându-se de aceasta, scapă scara; filmul este centrat în jurul groazei şi dilemelor acestuia în încercarea de a găsi o soluţie; trece prin diferite stări, de la disperare la resemnare - cu o mână îşi aprinde o ţigară etc; totul susţinut de o muzică gravă, dramatică, dar tratat cu umor. Împrumută ceva din umorul filmelor mute clasice (comice) prin felul în care este tratat, prin gesturi dar şi prin natura glumelor în sine.
Al treilea film din categoria comică este unul scurt dar consistent: Point of View, de Andra Vlăsceanu - muzica: Diana Rotaru. Unul din preferatele mele (incluzând muzica!), filmul face economie de mijloace şi de resurse dar nu şi de expresivitate; realizat în tehnica stopmotion, Point of View e o mică bijuterie poetică, ce te pune pe gânduri. Personajul aproape amorf (decupat dintr-o banală coală A4) este presărat cu umor prin gesturile şi atitudinile sale; marcat de întrebări existenţiale, poate fi oricare dintre noi. Pe durata filmului, în sufletul şi viziunea ciclopului de hârtie (căci are un singur ochi) are loc o schimbare de paradigmă, pe cât de abstractă pe atât de simpatică.
Un alt film - deloc comic dar foarte frumos - pe care trebuie să îl menţionez (şi care pentru mine e în top 3, alături de Mannetjes şi Point of View) este To be or not to be de Mariia Merkulova (Rusia/Germania), muzica de Tudor Feraru. Alb negru, filmat într-o grădină zoologică, scurt-metrajul prezintă drama izolării, prin furarea libertăţii, a animalelor închise în cuşti. Realizarea e plină de sensibilitate prin cadrele ce - şi cu ajutorul muzicii - le înfăţişează pe acestea cu o expresivitate uimitoare, umană, emoţionantă.
Menţiunea juriului pentru cea mai bună muzică a mers către Aurelian Băcan, pentru filmul Foşnete-n surdină, de Ana Dascălu. Intrigant, suprarealist, enigmatic, simbolic, scurt-metrajul mi-a rămas "pe retină" şi aştept să îl revăd.
Momentul special al serii a fost marcat de prezenţa (din păcate doar spirituală, prin filmul său, nu şi fizică la festival) lui David O'Reilly (Irlanda/SUA), cunoscut pentru realizarea animaţiei şi a efectelor vizuale ale filmului Her (2013). Întâmplarea acestei colaborări a irlandezului cu Sabina Ulubeanu, cea care a creat muzica pentru scurtmetrajul său de animaţie Black Lake (proiect aflat în afara concursului pentru trofeul Innersound, la care au concurat restul filmelor participante), e o poveste tare frumoasă ce merită spusă: compozitoarea i-a scris lui David O'Reilly în vederea unei colaborări pentru festival şi, în pofida oricăror îndoieli cu privire la o posibilă acceptare - sau chiar răspuns, acesta s-a arătat încântat de idee! O încurajatoare povaţă despre depăşirea îndoielilor, întotdeauna trebuie măcar să încerci! Animaţia e mai mult meditativă decât narativă; partea de narativitate este exprimată mai mult de muzică. Un scurtmetraj atmosferic, Black Lake nu este lipsit de concept, plimbarea subacvatică prin lacul întunecat dezvăluind, la un moment dat, matricea, structura nevăzută a lucrurilor, arhitectura digitală a obiectelor 3D fiind o posibilă metaforă pentru universul ca o hologramă. Muzica Sabinei Ulubeanu este, aşa cum ne-a obişnuit, consistentă, sensibilă, sinceră.