Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Inimă de cîine

Încercări medicale, experimente sociale - Inimă de cîine


Observator Cultural, octombrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Noua stagiune a Teatrului Naţional din Bucureşti, prima sub conducerea lui Ion Caramitru, s-a deschis în urmă cu aproape o lună, cu spectacolul Chicago, o mega-producţie găzduită de TNB. Cea dintîi premieră a teatrului, de care-şi leagă numele proaspătul director, a avut însă loc săptămînă trecută. Inimă de cîine, în dramatizarea şi regia lui Yuriy Kordonskyi, a avut prima reprezentaţie pe 9 octombrie, la Sala Liviu Rebreanu (Amfiteatru). Spre deosebire de montările epocii Săraru, nu a fost precedată de o campanie publicitară care să-i dea aura unui eveniment monden - a fost doar o premieră de teatru, încercînd să dea semnele unei schimbări radicale în cea mai importantă instituţie de spectacole din România.

Precedat de reputaţia de elev al lui Lev Dodin, de reputaţia şcolii ruseşti de teatru în general (pentru care în România există şi acum o supradimensionată admiraţie), Yuriy Kordonskyi reuşea să facă, acum cîţiva ani, la Bulandra, unul din cele mai bune şi rezistente spectacole ale ultimului deceniu. Un Unchiul Vanea realist, de o altă factură decît naturalismul pe care-l ascunde definiţia autohtonă a termenului, fără nici măcar sugestia unei contemporaneizării spaţio-temporale, fără speculaţii cu pretenţii intelectuale - un spectacol al relaţiilor şi situaţiilor construite de o trupă de actori extrem de conştienţi de propriile acţiuni.

Montările următoare - tot la Bulandra - au fost primite cu mai puţin entuziasm decît Cehovul de la "debutul" românesc: cu interpretări la fel de remarcabile (Rebengiuc în Căsătoria, Mariana Mihuţ în Sorry au fost nominalizaţi la Premiile Uniter, cea din urmă l-a şi obţinut), nu au - nici piesa lui Gogol, nici cea a lui Galin - forţa emoţională, coerenţa şi armonia artistică a Unchiului Vanea. Au, însă, calitatea unui act teatral profesionist, care obligă o întreagă echipă la asumarea rolului personal în naşterea spectacolului. Pentru că teatrul lui Kordonskyi nu e unul pentru vedete, ci pentru o trupă de artişti, care include de la actorul principal la maşinişti şi recuziteri.

E motivul principal pentru care aducerea lui Kordonskyi la Naţional în momentul delicat al primelor încercări reformatoare ale directorului Caramitru a fost o alegere inspirată: un spectacol ca Inimă de cîine antrenează creativ nu doar distribuţia (în care regizorul a adus un outsider, pe Victor Rebengiuc), ci şi atelierele de producţie (specializate în mucavalele supradimensionate ale Apusului de soare etc.) şi tehnicienii de scenă (ceea ce nu înseamnă că la primele reprezentaţii totul a mers perfect, deşi decorul, excelent, al Ştefaniei Cenean nu e cine ştie ce aventuros).


Corpul viu al spectacolului

Pînă acum, cu cîteva excepţii departe de a face regula, Naţionalul era, actoriceşte, un teatru al starurilor şi al lui "spune-ţi replica şi fugi", cu un slab simţ al interdependenţei organice care trebuie să lege interpreţii unui spectacol (cu atît mai slab, cu cît sînt 100 de actori angajaţi, plus colaboratorii, fiecare joacă, de obicei, în mai mult de trei producţii şi nu ajung întotdeauna să se cunoască destul sau să comunice cît ar trebui). Inimă de cîine e o excepţie: un spectacol în care fiecare îşi are locul într-un puzzle cu figuri variate, iar prezenţa fiecăruia, gradată, e perfect calculată în ansamblu, fără să instaureze o ierarhie de competenţă artistică. De aici, de exemplu, discreţia măsurată a lui Şerban Ionescu (discreţie actoricească, nu a personajului: Ionescu e necioplitul preşedinte al comitetului de bloc, pe numele lui, sonor, Schwonder), şi echilibrul Taniei Popa, atît de predispusă la excese scenice, în rolul servitoarei Zina.

Ceea ce trece în prim-plan într-un astfel de teatru e, în locul actorilor ca personalităţi de afiş, povestea. Care povestea, ea, vorbeşte despre excese: despre un profesor (Preobrajenski - Rebengiuc) excesiv de rupt de lumea reală, excesiv pătruns de muzica de operă şi excesiv fascinat de experimente, care transferă o hipofiză şi nişte testicule umane pe trupul unui cîine (Şarik - Marius Manole), un cîine excesiv de amărît, ce devine, în urma operaţiei, un biped excesiv de nesimţit, mîrlan, agresiv, şi e readus la condiţia lui patrupedă de un asistent (Bormenthal - Mircea Rusu) excesiv de devotat. Dramatizarea lui Kordonskyi e extrem de fidelă, în literă, nuvelei lui Mihail Bulgakov, nu neapărat şi în spirit, de unde, de altfel, îşi ia libertatea interpretativă orice adaptare. Aşa se face că e discutabilă soluţia din scena operaţiei, populată de apariţii din Aida, ale cărei arii îl obsedează pe profesor, erotismul care bîntuie prin casa lui Preobrajenski (în varianta pudică, Zina - Bormenthal, sau plebeu-deşănţată, Daria Petrovna - portarul Fiodor), despinderea totală de real a lui Filip Filipovici, siguranţa de sine a unui Bormenthal matur sau hilarul intrărilor comitetului de bloc (care e, oricum, o apariţie de Ilf şi Petrov, o imagine de satiră sovietică).



Rebengiuc şi Manole, virtutea şi abjecţia în oglindă teatrală

Dincolo de aceste amănunte, rămîne tragedia bulgakoviană: o umanitate imundă, fascinată de notele Internaţionalei, pe care însă nu ştie să le transforme în muzică, care calcă totul în picioare în numele unei ideologii strîmbe şi unde egalitatea înseamnă a lua de la celălalt, iar libertatea, a-l sufoca pe cel de alături. Cîinele Şarik e umil, lingău, lipsit de demnitate; homoidul Şarikov e o bestie autosuficientă şi la fel de lipsită de demnitate.

În interpretarea lui Victor Rebengiuc, Filip Filipovici Preobrajenski - trăind într-o ultimă falangă a civilizaţiei - e fragil prin bunătatea-i cumpătată, păstrător al achiziţiilor sociale multiseculare, bine puse în cutiuţe; e o apariţie din lumea faraonilor egipteni, şi e copleşitor. Dar cel pentru care ar trebui văzut spectacolul - şi nu numai fiindcă întotdeauna abjecţia e mai fascinantă decît virtutea - e Marius Manole în Şarik / Tipograf Tipografovici (Poligraf Poligrafovici, în versiunea românească a textului lui Bulgakov) Şarikov, cel mai complex, dificil, împlinit rol al său de pînă acum. Lipsit de patosul care-i caracteriza înainte jocul, construieşte cu o incredibilă maturitate obrăznicia şi sfidarea proletarului de dată recentă, în contrapartidă cu suspiciunea umilă a cîinelui vagabond, gonit de colo-colo, şi face din primitivism o probă a teatralităţii actoriceşti. Totul, cu buna măsură a lipsei de orgoliu scenic.

Aceeaşi lipsă de orgoliu cu care e pus în scenă Inimă de cîine şi oricare dintre celelalte spectacole ale regizorului rus. Căci, oricîte rezerve ar ridica, în ce priveşte construcţia conceptuală, montarea lui Kordonskiy, un lucru e indubitabil: Inimă de cîine e un spectacol de un profesionalism de nereproşat, un spectacol de teatru de artă. Care a ridicat standardele Naţionalului din groapa noroioasă a mumiilor gonţiene la nivelul creaţiei autentice.


Alte păreri critice:

În Victor Rebengiuc, Kordonskyi şi-a găsit probabil interpretul cu care talentul său rezonează într-o armonie perfectă. Actorul este inteligenţa superioară devenită bun-simţ, gestul, vocea, totul e temperat de înţelepciunea a cărei supremă calitate este puterea de a ruga, nu de a impune. El e ultima baricadă a raţiunii în faţa haosului ce tinde să se stabilizeze. Preobrajenski a murit pe baricadă, a căzut în luptă, şi în faţa lui ar trebui să ne închinăm într-o linişte pioasă.

Marius Manole, omul-cîine şi cîinele-om, joacă în cu totul alt registru, al desenului primitiv, grotesc. Umilinţa se combină cu obrăznicia, slugărnicia cu tupeul; în două sau în patru picioare, fiinţa creată de Marius Manole se află la antipodul umanităţii şi actorul îşi impune treptat prezenţa centrală în spectacol. El are de partea lui autoritatea: comitetul de bloc - nu e mare lucru, ce poate să facă un comitet de bloc? -, dar şi aici regizorul a dat viaţă scenică nu datelor realităţii, ci esenţei ei.

(Magdalena Boiangiu, Cotidianul)

Scenografia Ştefaniei Cenean este perfect adaptată scopurilor, contribuind din plin la efectele comice în diferite momente. Mircea Rusu, în rolul asistentului, îşi compune foarte exact personajul, mai deloc savant, însă protejîndu-l cu decizia sa constantă pe altfel semi-descurcăreţul om de ştiinţă ce-şi păstrează, totuşi, unele scrupule dobîndite prin educaţie. (...) Spectacolul prilejuieşte spectatorului o reîntîlnire cu Radu Gheorghe, actor comic încă în funcţiune. Tania Popa şi Cecilia Bârbora, cele două femei în casă ale profesorului, au apariţii convingătoare, Alexandru Bindea, revoluţionarul tratat de profesor, e şi el de un comic pregnant, ca şi Şerban Ionescu sau Florina Cercel. Grupul comitetului de bloc se mişcă bine, are unitatea de monolit cerută de orice partid-stat, alături de Şerban Ionescu evoluînd în acest grup Afrodita Androne, Dragoş Ionescu şi Razvan Popa. Într-un rol episodic, bine conturat totuşi, tragic de altfel, Monica Florescu.

Peste toţi aceştia stăruie, datorită lui Yuriy Kordonskyi, aura de sfîrşit de lume pe care Bulgakov ştie să o creeze atît de bine, chiar dacă, aici, altfel decît în Garda albă. (...) Spectacolul din Sala Amfiteatru a Naţionalului bucureştean cu Inimă de cîine este un început remarcabil pentru stagiunea lui Caramitru.

(Nicolae Prelipceanu, România Liberă)


Inimă de cîine de Mihail Bulgakov
Dramatizare de Yuriy Kordonskyi
Traducere de Violeta Popa
Regia: Yuriy Kordonskyi
Scenografia: Ştefania Cenean
Cu: Victor Rebengiuc, Marius Manole, Mircea Rusu, Tania Popa, Cecilia Bârbora, Şerban Ionescu, Afrodita Androne, Radu Gheorghe, Florina Cercel, Alexandru Bindea, Dragoş Ionescu, Răzvan Popa




 Toate articolele despre Inimă de cîine


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Povestea câinelui - Inimă de cîine, Cristina Modreanu
 Inimă de cîine - un spectacol tragi-comic deschide stagiunea lui Caramitru, Nicolae Prelipceanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer