Inimă de cîine - un spectacol tragi-comic deschide stagiunea lui Caramitru

Datorită faptului că Ion Caramitru a ajuns director general la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale", tînărul şi mereu surprinzătorul regizor Yuryi Kordonski a montat un spectacol la Sala Amfiteatru. Inimă de cîine, nuvela lui Mihail Bulgakov, este o piesă tipică pentru acest autor: are un aer tulbure, cu inflexiuni tragice, contracarate de momente vesele; satira cea mai corozivă se întîlneşte aici cu sugestii ştiinţifico-fantastice.

Povestea e una de domeniul fantasticului vag ştiinţific: un mare medic moscovit din anii douăzeci face o experienţă, transplantîndu-i unui cîine cules de pe străzi testiculele şi hipofiza unui bărbat tînăr, mort de trei ore. Cîinele, excelent interpretat de tînărul Marius Manole, devine om, şi anume un bărbat fără maniere, beţiv şi mincinos, laş şi revendicativ, aşa cum îi stă bine unui proletar revoluţionar asemenea celor cu care se înhăitează Şarikov, fost Şarik. Povestea fantastică nu e decît un vehicul pentru demonstraţia pe care scriitorul vrea şi reuşeşte să o facă, şi anume aceea că om nu este oricine merge în două picioare şi bîiguie vorbe alandala.

Ar fi banal dacă ar fi doar atît. Dar dramatizarea, făcută de regizor după o traducere engleză (Yuryi Kordonski e în prezent profesor în State), reţine toată bogăţia de nuanţe pe care Bulgakov le strecoară printre firele poveştii. Fireşte că, după ce noul proletar îi terorizează pe cei ai casei mai mult timp, asistentul acestuia îl convinge pe prof. Preobrajenski (un Victor Rebengiuc parcă născut pentru acest rol, cum e maestrul de atîtea ori) să-l readucă la starea de cîine şi operaţia inversă se produce şi-şi produce efectele. Spectacolul e realizat în cheie ironică (vezi instrumentele imense şi din alte domenii folosite la operaţie), cu mari îngroşări ale figurilor bolşevicilor din comitetul de bloc, care tot vor să-i rechiziţioneze profesorului măcar una din multele camere, dar acesta e protejatul unor înalţi responsabili comunişti, cărora le redă potenţa cam în felul în care a făcut din cîine om.

Scenografia Ştefaniei Cenean este perfect adaptată scopurilor, contribuind din plin la efectele comice în diferite momente. Mircea Rusu, în rolul asistentului, îşi compune foarte exact personajul, mai deloc savant, însă protejîndu-l cu decizia sa constantă pe altfel semidescurcăreţul om de ştiinţă ce-şi păstrează, totuşi, unele scrupule dobîndite prin educaţie. Întîlnirile dintre cele două lumi, în care medicii fără apărare înving prin logică şi inteligenţă prostia bolşevică, sunt admirabile şi vor fi constituit momente de fericire pentru scriitorul care, din păcate, nu a scăpat de braţul lung al aceleia. Spectacolul prilejuieşte spectatorului o reîntîlnire cu Radu Gheorghe, actor comic încă în funcţiune. Tania Popa şi Cecilia Bîrbora, cele două femei în casă ale profesorului, au apariţii convingătoare, Alexandru Bindea, revoluţionarul tratat de profesor, e şi el de un comic pregnant, ca şi Şerban Ionescu sau Florina Cercel. Grupul comitetului de bloc se mişcă bine, are unitatea de monolit cerută de orice partid-stat, alături de Şerban Ionescu evoluînd în acest grup Afrodita Androne, Dragoş Ionescu şi Răzvan Popa. Într-un rol episodic, bine conturat totuşi, tragic de altfel, Monica Florescu.

Peste toţi aceştia stăruie, datorită lui Yuryi Kordonski, aura de sfîrşit de lume pe care Bulgakov ştie să o creeze atît de bine, chiar dacă, aici, altfel decît în "Garda albă". În fond, lumea profesorului Preobrajenski e cea pe care "comitetul de bloc" şi Şarikov, creatura profesorului, vor să o desfiinţeze pentru a-şi pune în loc lumea lor fără noimă, necioplită şi haotică, dar avînd pretenţii de dreptate. "Cea mai bună dintre lumi" este prezentată astfel în lumina cea mai justă şi cea mai adevărată. Spectacolul din Sala Amfiteatru a Naţionalului bucureştean cu Inimă de cîine este un început remarcabil pentru stagiunea lui Caramitru.