În foaier, înainte de spectacol, poţi trage nişte numere dintr-un bol, iar în cazul în care eşti selectat poţi asista la o scenă în plus faţă de ceilalţi spectatori. Am avut noroc, iar Ilinca Manolache ne-a escortat pe mine şi pe alţi cinci într-un birou. Singura informaţie primită în prealabil a fost " Răspundeţi la tot ce vă întreabă tovarăşa". Am intrat într-un birou înghesuit unde Tovarăşa (Mihaela Rădescu) tocmai termina o convorbire telefonică. Am fost întrebaţi dacă fumăm şi pentru că nu m-am putut abţine, mi-am scos pachetul de ţigări. Tovarăşa mi-a luat pachetul şi m-a întrebat dacă prefer ţigările occidentale, am râs. În continuare Tovarăşa ne vorbea despre cum se face artă, despre decuparea din realitate şi lipirea într-un context artistic pentru a livra un mesaj.(Lucru pe care îl face Peca Ştefan prin scrierea acestei piese, realitatea fiind chiar a celor care au participat la construirea spectacolului) Am fost întrebat dacă ştiu ce sunt acelea "şopărle". Acestea sunt mesaje ascunse anti-comuniste. Ulterior Zizi (Ilinca Manolache) ne-a înmânat o declaraţie prin care ne angajăm să raportăm şopârlele văzute în spectacole. Un domn, puţin mai curajos decât mine, a întrebat ce se întâmplă dacă refuză să semneze. Tovarăşa i-a răspuns calm şi blând "V-aţi luat la revedere de la familie astăzi?". Zizi a colectat declaraţiile şi am fost conduşi la loc în sală.
Au fost momente pe care nu le-am înţeles pentru că nu am trăit acele vremuri. Dar totuşi am putut să văd ceva general valabil, ceva despre natura umană. Natura umană se arată a fi suficient de laşă cât să-ţi obligi copilul la avort, dar suficient de puternică cât să iubeşti o fată, chiar dacă e fiică de securişti. Natura umană dovedeşte că suntem predispuşi la a ne repeta trecutul. Natura umană ne arată suficient de egoişti o mamă care întreabă plângând: "Şi mie cine-mi aduce înapoi băiatul?". Şi mai e ceva, din frică se naşte o încăpăţânare, iar din încăpăţânare se naşte iluzia că ştim ce-i bine. Dar nu ştim, pentru că a face ce este bine necesită curaj: curajul de a protesta faţă de abuz, curajul de a spera că lucrurile se vor schimba, curajul de a încerca să schimbi, curajul de a vorbi deschis despre părerile tale şi curajul de a accepta că nu ai dreptate. Mergeţi la Anul dispărut. 1989. Chiar dacă nu aţi prins 1989, chiar dacă l-aţi prins. Aveţi curajul să o faceţi.