Spectacolul debutează cu sosirea lui Oidip în ţinutul Atenei, la Colonos, unde cere adăpost regelui Tezeu şi îngăduinţa de a fi înmormântat în "crângul sfânt", continuă apoi cu o analepsă, care relatează dureroasa descoperire a adevărului că este ucigaşul tatălui său şi soţul mamei sale (relatată în piesa Oidip rege) şi se închide ciclic cu moartea acestuia, singura care poate să-i aducă izbăvirea.
Întreaga construcţie regizorală se bucură de echilibru şi unitate, aşezată în matca unui sentiment al tragicului care transgresează spiritualitatea greacă, frizând absurdul modern. Limitele impuse de societate şi de destinul fatidic se reflectă în conformismul şi sobrietatea costumelor. Mulţimea (echivalentul vechiului cor antic), care în debutul spectacolului priveşte curioasă din spatele unui geam, este înveşmântată în pardesie, poartă năfrămi, pălării şi bastoane, pe care le ridică ameninţător înspre cel vinovat fără de vină.
Decorul minimalist sugerează un spaţiu depersonalizat. Interiorul palatului din Teba e conturat de un pat, o chiuvetă, o masă, nişte scaune, pe când imaginea Colonos-ului, tărâm al eumenidelor, este sugerată printr-o proiecţie în fundalul scenei a dumbrăvii fremătânde, un zbucium ce rezonează cu cel al lui Oidip, bătrân, orb, exclus din propria cetate. În acest cadru are loc un ospăţ, la care iau parte personaje în ţinute de gală, o societate petrecăreaţă, superficială şi acuzatoare, ce îl numeşte "ucigaş" şi vrea să îl alunge din cetate. Dar Tezeu ştie că trupul său va purta noroc pământului care îl va găzdui după moarte şi îi îngăduie să rămână în Atena.
Oidip, întruchipat de Constantin Chiriac, impresionează prin forţa interioară, prin curajul cu care îşi asumă propriul destin. El se transformă din acuzator al ucigaşului lui Laios, asupra căruia aruncă crude blesteme, în acuzat, trecând mai întâi prin calvarul incertitudinii şi obsesia aflării adevărului. Personajul capătă o dimensiune hiperbolică, datorită hotărârii cu care îşi ispăşeşte propria soartă, neaşteptând pedeapsa zeilor sau a lumii, ci scoţându-şi singur ochii, care l-au înşelat, pedepsind trupul, care a fost amăgire spiritului. Constantin Chiriac conferă personajului umanitate, căldură, forţă. El mizează pe naturaleţe. Nu exagerează în exprimarea durerii, dar tocmai prin aceasta, suferinţa personajului său devine şi mai impresionată.
Ofelia Popii face un rol dublu: pe de o parte întruchipează o Iocastă provocatoare şi senzuală, pe de altă parte, o Antigonă umilă, modestă, care stă alături tatălui său în cele mai grele momente. Personajele sunt jucării ale destinului, marionete mânuite de mâini nevăzute, cum se sugerează încă din deschiderea spectacolului, când scenografia permite doar o imagine incompletă a personajelor, văzute de la brâu în sus. Zeii par a fi absenţi, retraşi din lume, pierzând din mână frâiele destinului uman, viziune regizorală mai apropiată de concepţia nietzscheană, decât de cea antică.
Remuşcarea, urmare a greşelii, îi dă târcoale permanent lui Oidip, personificată, cu chip neomenesc, mumificat. Povestea lui Oidip poate fi a oricăruia dintre noi. Este povestea ispăşirii unui păcat ancestral, a condiţiei umane tragice, a destinului impus de limitări sociale sau de împrejurări incontrolabile.
Costumele şi muzica lui Vasile Şirli, compilaţie de piese din anii '60 - '70, actualizează mitul, stârnind empatia privitorilor. Printr-un montaj aproape cinematografic, spectacolul lui Silviu Purcărete ne poartă când la Colonos, când la Teba, trecutul se insinuează în prezent şi îl subminează. În final, Oidip trăgând după sine o legătură imensă de vreascuri, pe fundalul înserării, oferă mai degrabă imaginea unui Sisif modern, asumând un statut ontologic iraţional.
Oidip
Scenariu original: Silviu Purcărete
Regia: Silviu Purcărete
Traducerea după Sofocle de: Constantin Georgescu, Simona Georgescu, Theodor Georgescu Scenografia: Dragoş Buhagiar
Light design: Dragoş Buhagiar şi Silviu Purcărete
Muzica originală: Vasile Şirli
Distribuţia: Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Diana Văcaru Lazăr, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emoke Boldizsar, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos.