februarie 2017
Festivalul George Enescu, 2017
Peste 3.000 de artişti din întreaga lume vor fi prezenţi la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară în cadrul a 80 de evenimente, la ediţia 2017 a Festivalului Enescu, între 2 şi 24 septembrie 2017.

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 se pun în vânzare pe 16 februarie 2017, de la ora 10, în reţeaua Eventim, atât online, pe site-ul eventim.ro, cât şi în reţeaua magazinelor Eventim din întreaga ţară (Germanos, Orange, Vodafone, Diverta, Carrefour, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, staţiile OMV), la birourile Eventim din Bucureşti şi din ţară, precum şi pe site-urile Eventim din străinătate şi în reţelele Eventim internaţionale.

Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internaţional - Zubin Mehta, Preşedinte Onorific şi Vladimir Jurowski, Director Artistic, în 2017, Festivalul Enescu va pune într-o nouă lumină muzica şi creaţia lui George Enescu, muzica clasică şi muzica contemporană.

Ca parte a acestui demers, Festivalul va valorifica noi moduri de expresie a muzicii şi a creativităţii artistice, prin tehnologie, prezentând lucrări cunoscute într-o nouă abordare; va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la Bucureşti pe unii dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) - două dintre acestea fiind în premieră în Festival -, şi va acorda matematica la sunetul muzicii, în interiorul Bucureştiului Creativ.

Ediţia 2017 a Festivalului Enescu aduce ca noutate absolută seria de concerte Muzica Secolului 21, în cadrul căreia va avea loc Forumul Internaţional al Compozitorilor, unde 30 dintre cei mai importanţi compozitori contemporani, precum Sir James MacMillan, Rodion Shchedrin, Jörg Widmann şi Magnus Lindberg. Publicul îi va putea urmări în dezbateri pe teme de actualitate muzicală, la care accesul este gratuit, în baza unei înregistrări în prealabil.

În premieră absolută în România, la Festivalul Enescu 2017 va avea loc Imaginary - o expoziţie interactivă despre matematică şi muzică.

Staruri ale muzicii clasice internaţionale precum Lang Lang, Jonas Kaufmann, Philippe Jaroussky, Magdalena Kožená, Daniil Trifonov, Riccardo Chailly, Thomas Hampson, Dmitri Hvorostovsky, Olga Peretyatko, Khatia Buniatishvili, Tine Thing Helseth, Andrei Ioniţă şi Anoushka Shankar vor veni în premieră la Bucureşti în 2017. Li se alătură orchestre de top precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Royal Concertgebouw Amsterdam, Münchner Philharmoniker, London Philharmonic Orchestra.

Dirijori de prim rang ca Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit, Riccardo Chailly, Michail Pletnev şi Vladimir Jurowski vor fi de asemenea prezenţi. Ca parte a programului său din ediţia 2017 a Festivalului, reputatul Antonio Pappano va dirija Simfonia Nr.3 în Do Major Op.21 cu Cor de George Enescu oferind publicului o altă premieră: Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia interpretând Enescu. De asemenea, Orchestra Naţională a Franţei, dirijată de Christoph Eschenbach şi avându-l ca solist pe Truls Mørk, va interpreta Simfonia Concertantă pentru Violoncel de George Enescu, lucrare cu care celebra orchestră a ales să deschidă şi stagiunea 2017 de la Paris. Filarmonica din Cehia, sub bagheta lui Jiří Bělohlávek, va fi prezentă în premieră, cu un program care include lucrări de Brahms şi Martinů.

Les Musiciens du Louvre, sub bagheta lui Marc Minkowski, vor aduce pe scena Ateneului Cosi fan tutte, de Mozart, iar opera Mathis der Maler de Hindemith va fi interpretată în premieră în Festival în variantă concertantă de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului Lawrence Foster. Tot ca noutate, celebra operă de Berlioz, Damnaţiunea lui Faust va fi interpretată de Corul şi Orchestra Filarmonicii George Enescu sub bagheta dirijorului John Nelson.

Prezenţelor internaţionale excepţionale li se alătură prezenţe româneşti de top într-una dintre cele mai dense selecţii: Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra Naţională Radio, orchestrele din Cluj, Iaşi, Timişoara, Bacău şi Braşov, dirijorii Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Adrian Petrescu, Cristian Oroşanu, Cristian Lupeş şi soliştii Ruxandra Donose, Vlad Budoiu, Cosmin Ifrim, Adrian Sâmpetrean, Roxana Constantinescu, Szabo Balint, Gabriela Iştoc, Teodor Ilincăi.

Laureaţi ai Concursului Enescu vor urca de asemenea pe scena Festivalului Enescu, alături de importante orchestre internaţionale şi naţionale: Valentin Răduţiu, Mihai Ritivoiu, Viniciu Moroianu, Victoria Vassilenko, Zlatomir Fung, Luiza Borac, Josu de Solaun, Ştefan Tarara, Eun-Sun Hong, Vassilis Varvaressos şi Dong Hyun Kim.

În total, 80 de evenimente vor avea loc la Bucureşti şi în ţară în cadrul Festivalului Enescu 2017, dintre acestea urmând ca 12 concerte să aibă loc în oraşe precum Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Bacău, Ploieşti şi Sibiu.

Preţul biletelor individuale

Seria MARI ORCHESTRE (Sala Mare a Palatului
)
Categ. I 180 lei (inclusiv TM)
Categ. a II-a 140 lei (inclusiv TM)
Categ. a III-a 110 lei (inclusiv TM)
Categ. a IV-a 80 lei (inclusiv TM)

Seria RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE (Ateneul Român, Sala Auditorium)
Pentru concertele de la Ateneu:
Categ. I 180 lei (inclusiv TM)
Categ. a II-a 140 lei (inclusiv TM)

Pentru concertele de la Sala Auditorium:
Categ. I 50 lei (inclusiv TM)
Categ. a II-a 30 lei (inclusiv TM)

Seria "BY MIDNIGHT" (Ateneul Român)
Categ. I 180 lei (inclusiv TM)
Categ. a II-a 140 lei (inclusiv TM)

Seria MUZICA SECOLULUI 21 (Sala Mihail Jora - Sala Radio)
Categ. I 50 lei (inclusiv TM)
Categ. a II-a 30 lei (inclusiv TM)

Programul complet al Festivalului Enescu 2017 este disponibil pe festivalenescu.ro.
Un ghid pentru achiziţionarea de abonamente este disponibil aici.

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus