În concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, desfăşurat in memoriam Nicolae Licareţ, la 17 februarie 2017, sub bagheta maestrului Horia Andreescu, publicul de la sala Ateneului Român a avut prilejul de a asculta un program cuprinzând lucrări muzicale precum: Suita Estancia de Alberto Ginastera, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16 de Edvard Grieg, solistă Elisabeth Leonskaja şi Simfonia nr. 1 în mi minor, op. 39 de Jean Sibelius. Concertmaistru invitat a fost violonistul Cătălin Disagă.
Atât frumuseţea repertoriului, cât şi prestigiul solistei serii, pianista Elisabeth Leonkaja, au atras un număr foarte mare de iubitori ai muzicii, sala Ateneului fiind arhiplină.
Prima lucrare interpretată de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de proaspătul director artistic, Horia Andreescu, a fost Suita Estancia de Alberto Ginastera. Compozitorul argentinian a scris iniţial lucrarea ca balet într-un act, la comanda unei companii americane de dans. Apoi a extras doar patru scene pe care le-a grupat sub forma unei suite pentru orchestră: Los trabajadores agricolas (Lucrătorii agricoli), Danza del trigo (Dansul grâului), Les peones de hacienda (Văcarii) şi Danza final (Dans final).
Am ascultat în sala Ateneului o muzică plină de energie, cu teme populare în care ritmica, în unele secvenţe, te făceau să salţi de pe scaun, datorită accentelor asimetric plasate şi a combinaţiilor coloristice inedite.
Am ascultat în prima parte, diversele formule ritmice introduse cu multă măiestrie de percuţie, totul într-o atmosferă câmpenească, desenând parcă pampasul nesfârşit argentinian. Apoi, în partea a doua, solo-urile de flaut şi vioară creau prin contrast, o lume de vis.
Partea a treia a readus verva ritmică, cu acele sublinieri impulsive ale metricii, un dinamism care a cuprins întregul ansamblu orchestral. O partitură dificilă sub aspectul periodicităţii accentelor, cu măsuri de cinci, şapte şi nouă optimi, totul realizat cu o agitaţie bine susţinută şi controlată de bagheta dirijorului Horia Andreescu.
Finalul suitei, cu acel dans tradiţional sud - american Malambo, al ţăranilor gauchos debordant, te umplea de optimism. Conform obiceiului locului, ţăranii încheiau ziua de muncă cu un concurs de dans individual sau pentru grupuri, exclusiv de bărbaţi. Câştigător era desemnat cel care rămânea ultimul în picioare. Compozitorul redă în această scenă entuziasmul de nestăvilit, tipic argentinian, cu ajutorul unor sonorităţi complexe, cu timbruri diverse emise de un uriaş ansamblu orchestral.
În continuarea serii simfonice de la sala Ateneului Român, publicul a audiat Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16 de Edvard Grieg în fascinanta interpretare a pianistei Elisabeth Leonskaja. O versiune memorabilă, cu linii melodice amintind orizontul nordic, cu o catifelare a sunetului rar întâlnită, cu izbucniri romantice pasionale impresionante. Leonskaja este continuatoarea liniei Sviatoslav Richter, David Oistrah şi Emil Gilels. Fiecare apariţie pe scena Ateneului a acestei doamne a pianului devine o oază de frumos. La cei 71 de ani, artista ne împărtăşeşte, prin intermediul sunetelor pianului, o lume interioară splendidă, plină de forţă şi totodată captivantă prin rafinament. În Austria, a doua sa patrie, i s-a acordat, în anul 2006, cea mai înaltă distincţie pentru servicii deosebite aduse vieţii culturale: Austrian Cross of Honer, First Class. De asemenea, Elisabeth Leonskaja este membră de onoare la Konzerthaus din Viena. Înregistrările sale au fost recunoscute şi prin premii precum Diapason d'Or, Caecilia Prize. Pianista este invitată în cele mai prestigioase festivaluri: Salzburg, Viena. Lucerna, Schleswig-Holstein, Schubertiada la Hohenems şi Schwarzenberg. A colaborat cu cvartetele Alban Berg, Borodin, Guarneri şi Artemis. Elisabeth Leonskaja a cântat cu cele mai importante orchestre ale lumii: New-York Philharmonic Orchestra, Zùrich Tonhalle Orchestra, Berlin Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Gewanthaus Leipzig, Orchestra Filarmonicii Cehe, London Philharmonic Orchestra, BBC Symphonic Orchestra, Los Angeles Philharmonic Orchestra, Cleveland Orchestra, orchestrele radio din Hamburg, Köln, München. Elisabeth Leonskaja este câştigătoare a unor mari concursuri de pian precum: Marguerite Long, Regina Elisabeta şi George Enescu.
Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16 de Edvard Grieg este unul dintre cele mai iubite concerte scrise vreodată pentru pian. Are unele similitudini cu cel scris de Robert Schumann, dacă ar fi să luăm în considerare doar tonalitatea la minor. Stilul este de asemenea, unul apropiat de cel schumannian. Totodată, Grieg a ascultat-o pe Clara Schumann cântând la Leipzig, în 1858, concertul soţului ei. Însă marea deosebire este că Grieg a luat ca reper folclorul norvegian. Însăşi motivul muzical de debut aduce o intervalică tipică muzicii ţării natale a lui Grieg: o secundă mică descendentă urmată de o terţă mare de asemenea în mers coborâtor. Un alt argument al originalităţii muzicii lui Grieg, pentru acest concert, este prezenţa în partea a treia a concertului a profilului şi a ritmicii dansului popular norvegian numit halling.
Acest dans în 2/4 sau 6/8, jucat de bărbaţi, conţine elemente acrobatice care au inspirat pe unii dansatori moderni. Astfel a fost creat genul headspin. Unul dintre promotorii lui a fost Olav Thorshaug, un dansator care a activat între anii 1910-1920, în SUA. [1]
Vitalitatea emanată de folclorul norvegian s-a simţit din plin în elanul interpretativ al pianistei Elisabeth Leonskaja. Este o artistă unică, uimitoare, care încântă publicul, captează totalmente atenţia şi entuziasmează prin forţa sa interioară, prin modestia gesturilor solistice extrem de eficace. Exigentă cu ea însăşi, pianista cucereşte prin ştiinţa expresiei muzicale, o măiestrie acumulată cu migală şi dăruire.
Departe de această artistă gândul că "merge şi aşa". În concertul de la Bucureşti, ea a cerut ca pianul să fie aşezat perfect orizontal. Ca urmare, a fost pusă o pană de lemn sub piciorul drept al pianului şi alta sub picioarele drepte ale scaunului de pian.
În prima parte a concertului de Grieg am admirat momentul revenirii temei secunde în reexpoziţia formei de sonată, în tonalitatea omonimă, la major. Cadenţa solistică s-a integrat în atmosfera părţii. Apoi, în Adagio, instrumentele cu coarde, au creat o pâclă armonioasă plină de vrajă, prin sonorităţi obţinute con sordino. Intrarea pianului a venit ca nişte picături ce înalţă o stalagmită. Timpul artistic comprima şi stratifica parcă, aici, în melodica de o rară frumuseţe secole (într-o sută de ani o stalagmită creşte doar cu 10 milimetri în lungime).
Acompaniamentul orchestral a fost unul de bună calitate, pe măsura evenimentului muzical, dirijorul Horia Andreescu, cu experienţa sa, reuşind să urmărească toate fluctuaţiile agogice pe care solista le propunea, asigurând şi un excelent echilibru al intensităţilor.
Muzica lui Grieg a inspirat şi alte domenii precum cele ale sportului artistic de performanţă.
Evoluând la probele libere pe muzica celebrului Concert de pian în la minor de Edvard Grieg, patinatoarea japoneză Miki Andō a câştigat titlul suprem la Campionatul mondial de patinaj artistic din 2011, desfăşurat la Moscova.
În a doua parte a serii muzicale de la sala Ateneului Român, publicul a ascultat Simfonia nr. 1 în mi minor, op. 39 de Jean Sibelius. Dirijorul Horia Andreescu, împreună cu interpreţii orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti au înfăţişat o versiune autentică a partiturii compozitorului finlandez. Această simfonie, în tradiţie ceaikovskiană, a fost terminată de Jean Sibelius în anul 1899, însă versiunea revizuită a fost finalizată în 1900. Contextul era unul tragic, deoarece tocmai murise cea de-a treia fiică a compozitorului, Kirsti, în vârstă de un an. Simfonia are patru părţi: 1.Andante, ma non troppo - Allegro energico, 2. Andante, ma non troppo lento, 3. Scherzo: Allegro şi Finale (quasi una fantasia): Andante - Allegro molto.
Timbrul catifelat al clarinetului se putea remarca în părţile extreme ale lucrării. Solo-ul de oboi a înnobilat cea de-a doua idee muzicală din prima mişcare a simfoniei. În partea lentă am savurat tema expusă cu multă expresivitate de către viori. Scherzo-ul a adus o ritmicitate plină de fervoare. Cât de frumos a sunat acel Trio în tempo Lento! O mulţime de motive muzicale reluate se iveau în finalul simfoniei, iar punctul de orgă din Codă a creat o stare de măreţie.
NOTE
* Imaginea reprezentând dansul folcloric acrobatic norvegian Halling a fost preluată de pe site-ul siarchives.si.edu
[1] wikipedia.org/wiki/Halling_(dance)
** fotografia stalagmitei a fost preluată de pe site-ul fr.wikipedia.org
