Sinopsisurile filmelor Festivalului BIEFF, 2017
Gala de deschidere
Endless Poetry
Franţa / Chile, 2016, 128 min
Regie: Alejandro Jodorowsky
Al doilea din ciclul de filme autobiografice pe care şi le propune autorul (primul fiind The Dance of Reality, proiectat la BIEFF 2014 în cadrul programului special Focus Jodorowsky), Endless Poetry înfăţişează un Alejandro Jodorowsky aflat la începutul vârstei adulte, în atmosfera eclectică a capitalei chiliene Santiago a anilor 1940-50. Este momentul în care se hotărăşte să se facă poet, iar destinul îl aduce în compania boemei artistice a vremii: Enrique Lihn, Stella Diaz Varín, Nicanor Parra şi mulţi alţi artişti tineri şi promiţători, necunoscuţi pe atunci, care aveau să devină titani ai literaturii latino-americane. Endless Poetry este o poveste a experimentării poetice; povestea unor tineri cu totul speciali, care au trăit aşa cum puţini au avut curajul s-o facă înaintea lor: cu senzualitate, autenticitate, nebunie şi deplină libertate.
"Trecut bine de 80 de ani, Jodorowsky reuşeşte să se re-inventeze în modul cel mai spectaculos şi mai cel mai improbabil. Endless Poetry dă dovadă de un şarm şi de o sensibilitate copleşitoare. Este cel mai accesibil film pe care regizorul l-a făcut până acum, şi, probabil, cel mai bun." (Owen Gleiberman, Variety)
"Regizor de filme-cult şi guru al psiho-magiei, Alejandro Jodorowsky se ridică la nivelul aşteptărilor stârnite de propria sa reputaţie, realizând, cu Endless Poetry, un film care trece de la suprarealism la acţiune, fără a devia de la firul narativ central, un film la care vor rezona atât cei nefamiliarizaţi cu simbolismul, cât şi cei obişnuiţi cu structurile şi personajele bizare pe care artistul le creează." (Fabien Lemercier, Cineuropa)
"Alejandro Jodorowsky a găsit o nouă impresionantă sursă de energie la vârsta de peste 80 de ani, realizând această fermecătoare trilogie autobiografică, la fel de halucinantă precum un vis indus de narcoticul laudanum." (Peter Bradshaw, The Guardian)
Competiţie internaţională - The Politics of the Body
American Reflexxx
SUA, 2013
14 min
Regie: Alli Coates & Signe Pierce
"Proiectat la Festivalul Internaţional de Film Rotterdam, American Reflexxx este un experiment social care forţează limitele dintre voyeurismul pasiv şi participarea activă. O rochie albastră mulată şi decoltată, tocuri neon şi o mască reflectorizantă - aceasta este armura purtată de artista Signe Pierce în plimbarea ei nocturnă de-a lungul unei esplanade, plimbare în timpul căreia pozează în atitudini provocatoare. Prezenţa ei androgină incită curiozitate, dezgust şi confuzie. Pe măsură ce publicul devine mai numeros, sentimentele mulţimii se transformă rapid, trecând de la testare, la o agresivitate auto-justificată şi lipsă de respect pentru celălalt. Intens şi neliniştitor, scurtmetrajul dezvăluie latura cea mai întunecată a mentalităţii mulţimii şi promptitudinea alarmantă cu care sunt găsite justificări pentru violenţă." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Man
Suedia / Marea Britanie, 2016, 13 min
Regie: Maja Borg
"«Un cuvânt nu este o entitate simplă şi separată, ci o parte a altor cuvinte», spune Virginia Woolf în ultima ei înregistrare cunoscută, aşa cum apare ea în Man de Maja Borg. Din moment ce limbajul creează realitatea pe care o descrie, atunci nici un aspect al realităţii nu va fi "o entitate simplă şi separată". Jucându-se în mod inteligent cu această idee, regizoarea, gravidă, reconstituie reprezentări-clişeu ale masculinităţii, secătuind aceste imagini şi stereotipii de sensul lor iniţial. Combinaţia de peliculă Super 8mm cu animaţie tip acuarelă pe negativ trasează o paralelă inovatoare şi plină de vitalitate între capacitatea organismului de a da naştere unei vieţi noi şi capacitatea artistului de a crea noi sensuri." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Night Soil - Economy of Love
SUA / Olanda, 2015, 33 min
Regie: Melanie Bonajo
Prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, Night Soil - Economy of Love portretizează "o mişcare iniţiată de lucrătoarele sexuale din Brooklyn, care consideră că activitatea lor e un mod prin care femeile îşi revendică puterea într-o zonă a plăcerii, dominată de bărbaţi; misiunea pe care şi-o asumă este o re-considerare a convenţiilor sexuale şi a ideilor privind intimitatea. Imagini puternice însoţite de naraţiunea vocilor din off dezvăluie viziunea lui Bonajo cu privire la spiritualitatea contemporană şi aşteptările legate de rolul sexelor, într-un mod ludic, senzual şi cu tentă feministă (...) Bonajo pune sub semnul întrebării relaţiile complexe care există în interiorul şi în afara lumii naturale, ideile tradiţionale ce divizează natura, oamenii şi tehnologia." (Galeria AKINCI)
(Self)Exhibitions
Spania / Argentia, 2015, 14 min
Regie: Florencia Aliberti
Proiectat la IDFA Amsterdam, "(Self)exhibitions este un documentar found footage realizat din filmări personale, ce abordează noi forme de auto-reprezentare şi de expunere a intimităţii noastre pe internet şi pe reţelele de socializare. Confesiuni şi experienţe personale, devenite publice şi expuse pe internet dau naştere unor noi naraţiuni despre sine, care devin parte dintr-un circuit spontan al imitării, recurenţelor şi replicilor între utilizatori, determinând modul în care ne reprezentăm pe noi înşine. Filmul este rezultatul final al unei serii de clipuri scurte (între 3 şi 5 minute) realizate pentru o instalaţie video." (Festival Scope)
Flowers and Bottoms
Grecia, 2016, 6 min
Regie: Christos Massalas
"Obraznic şi fantezist, de un ludic inteligent şi un umor absurd încântător, Flowers and Bottoms este, în cele din urmă, o scrisoare de dragoste erotică şi plină de farmec. Într-o cameră întunecată, un spectator anonim se uită la un film compus în întregime din cadre cu flori şi fese, un cadou melancolic din partea unui fost iubit, după cum vom înţelege ulterior. Dincolo de absurditatea şi suprarealismul asumate, filmul jonglează abil cu relaţia complexă între observaţie şi exhibiţionism, îndemnându-şi spectatorii să recunoască roşind că ceea ce e adesea perceput public ca vulgar este tocmai ceea ce, în sinea noastră, considerăm a fi senzual şi adorabil." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Two Snakes
Canada, 2015, 10 min
Regie: Kristin Li
"O combinaţie de documentar şi animaţie, Two Snakes este eseul personal al cuiva dezrădăcinat din ţara natală, care se străduieşte să reconcilieze sentimentul de alteritate al expatriatului cu fragmente din moşteniri culturale diverse. Proiectat în cadrul Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen, filmul urmăreşte cum legendele şi istoriile personale se întrepătrund, prin interpretarea, deconstruirea şi rearanjarea poveştii populare chinezeşti a celor doi şerpi, în căutarea identităţii clădite din amintiri şi naraţiuni re-asimilate. Peiorativ la adresa propriului eu, dar şi conştient de sine, Two Snakes ridică, până la urmă, o întrebare: este posibil de fapt sentimentul de apartenenţă?" (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Peep Show
Italia, 2016, 8 min
Regie: Rino Stefano Tagliafierro
"Degete care despart languros buzele paginilor unei cărţi, bretele de rochii care alunecă de pe corpuri albe ca laptele, priviri senzuale ce atrag spectatorul într-un act provocator de voyeurism artistic. Rino Stefano Tagliafierro revine la BIEFF cu Peep Show, animând picturi clasice precum în precedentul său Beauty, de data aceasta concentrându-se asupra plăcerilor senzoriale ale artei erotice. Pendulând între sugestiv şi explicit, în acest omagiu fermecător adus istoriei artei, regizorul merge pe urma senzualităţii de-a lungul diferitelor perioade istorice şi culturi, stăpânind cu măiestrie alternanţa dintre plăcuta încordare şi desfătătoarea eliberare de tensiune voyeuristă." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Competiţie internaţională - Searching for Transcendence
489 Years
Franţa, 2016, 11 min
Regie: Hayoun Kwon
"Transpunere animată pe computer a unei patrule sud-coreene de-a lungul zonei demilitarizate (DMZ) aflate la graniţa cu Coreea de Nord, 489 Years, de Hayoun Kwon, pune problema (im)posibilităţii de a reprezenta şi experimenta spaţiul tranziţional al graniţelor - văzute ca limite ce separă mai mult decât simple geografii. Folosind unghiul subiectiv al gamer-ului (FPS - First Person Shooter), acurateţea foto-realistă a CGI-ului şi imageria vivantă a storytelling-ului, naratorul ne poartă pe traseul său obişnuit prin zona demilitarizată, sub camuflajul întunericului şi ameninţarea iminentă a inamicului nevăzut. Până când un moment de teroare îl ţintuieşte locului, devenind o clipă magică, în care frumosul i se revelează într-unul dintre cele mai neaşteptate locuri." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Sisyphus 2.0
România / SUA, 2016, 7 min
Regie: Luiza Pârvu & Toma Peiu
"Pornind de la textul omonim al lui Albert Camus, filmul Sisyphus 2.0 de Luiza Pârvu şi Toma Peiu este un compendiu vizual al umanităţii aflate în căutarea sensului. Construit din înregistrări reale ale camerelor de supraveghere, filmul îşi asumă perspectiva lor omniscientă, începând ca o asamblare de momente cotidiene de tipul "o zi din viaţa" cetăţeanului globalizat, însoţite de un voice-over care revizitează mitul lui Sisif. Pârvu şi Peiu pun sub semnul întrebării, într-o manieră plină de umanism şi sensibilitate, sensul căutării, în timp ce violenţa şi cataclismele naturale provocate de om - reversul impulsului creativ al naturii umane - zdruncină existenţa cotidiană a oamenilor aflaţi sub observaţie. În cele din urmă, încrederea câştigă în faţa fatalismului, căutarea devine însuşi sensul, iar finalul filmului, într-un gest nobil, ne linişteşte cu cântecul de leagăn al speranţei." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Critical Mass: Pure Immanence
Germania, 2015, 11 min
Regie: Anne de Vries
"Ce se petrece în acel interval euforic al aşa-numitului dancefloor drop - climaxul ritualului colectiv, al acelei stări de transă în care intră mulţimea care dansează? Anne de Vries caută răspunsul, într-un atac vizual şi cerebral exploziv, ce aduce mediul academic pe ringul de dans, printr-o inspirată asociere între teoria deleuziană şi hard-trance. Folosind CGI şi fragmente din extravagantele spectacole care sunt festivalurile de EDM (electronic dance music), Anne de Vries suprapune voci narative fară trup (organice şi artificiale), care recită dictoane inspirate din lucrările lui Gilles Deleuze. Predicând despre recunoaşterea unificării amorfe a mulţimii ca o formă de experienţă colectivă a sublimului, Critical Mass: Pure Immanence devine o chemare mobilizatoare către experienţa transcendentă a dansului, o perspectivă deleuziană asupra mantrei culturii rave, care spune: Peace, Love, Unity, Respect (P.L.U.R.)." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
If It Was
Marea Britanie, 2015, 9 min
Regie: Laure Prouvost
"If It Was este o intervenţie lo-fi a subconştientului ludic şi copilăros al artistei Laure Prouvost în spaţiul muzeal, pe care îl reimaginează ca pe un teritoriu unde vizitatorul îşi poate da frâu liber impulsurilor şi dorinţelor. Această democratizare este redată în stilul obişnuit de montaj al lui Prouvost, cu asociaţii libere şi vizualuri tactile, unde inventivitatea ireverenţioasă netezeşte colţuri arhitectonice, aduce ore de zumba în muzeu şi încurajează atingerea exponatelor (sărută dacă vrei!). Pe măsură ce alunecăm din ce în ce mai adânc prin gaura-de-iepure, la îndemnurile şoptite ale naratoarei, asocierile de idei se leagă tot mai rapid, crescând în spirală către sublim. Acest vârtej înşelător de simplu de artă naivă ne conduce în culisele creaţiei artistice, lăsând suficient spaţiu pentru jocul mintal şi senzorial, purtându-ne în cele din urmă către lumina trancendenţei." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Limbo
Grecia, 2016, 30 min
Regie: Konstantina Kotzamani
"Subtil şi sigur pe sine, multi-premiatul Limbo, de Konstantina Kotzamani, este o fabulă meditativă cu rezonanţă biblică, ce operează undeva în afara graniţelor realităţii. Suntem introduşi în universul camaraderiei dintre doisprezece băieţi care trăiesc pe un ostrov, împărţindu-şi timpul între hoinăreli zilnice şi joaca de-a lupta. Crescuţi sub ochiul omniscient al religiei şi al adulţilor nevăzuţi, imaginaţia fertilă a băieţilor se dezlănţuie odată cu apariţia unui tânăr misterios şi a unor zvonuri despre o balenă eşuată. Alimentaţi de atmosfera încărcată de superstiţie a mlaştinii, băieţii pun la cale un plan care presupune sacrificarea nou-venitului ca ofrandă pentru mamiferul-zeitate. Ceea ce vor trăi în schimb îi va purta dincolo de pragul adolescenţei, al universului şi al realităţii cunoscute de ei, oferindu-le un moment în care întrezăresc divinitatea." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Fiesta Forever
Franţa, 2016, 21 min
Regie: Jorge Jácome
"Bine aţi venit la Fiesta Forever a lui Jorge Jácome, o plimbare virtuală la lumina lunii prin peisajul post-clubbing, bântuit de amintirile fantomatice ale experienţelor vieţii de noapte. Vizitând ruinele generate pe computer a patru cluburi, rătăcim în voie printre ziduri scufundate în liniştea abandonului. Sunt ziduri care pot vorbi, amintindu-şi de declaraţii de iubire, priviri furişate şi emoţii trecătoare, de strategii de agăţare şi întâlniri predestinate între suflete pereche. Acest teritoriu sacru al party-ului devine un spaţiu atât al refugiului solitar, cât şi al socializării şi contactului uman, marcat de experienţele celor care cândva l-au populat. Ce aducem, ce lăsăm în urmă sau ce luăm cu noi ca spectatori, este cu totul la latitudinea noastră. Pentru că, la răsăritul soarelui, tot ceea ce rămâne e o amintire efemeră, a unei umanităţi aflate în căutarea fericirii." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Competiţie internaţională - You Are Another Me
Summer
Franţa / Belgia, 2016, 7 min
Regie: Ronny Trocker
"O plajă îngheţată în timp, ca într-un instantaneu: oamenii se bucură de soare, un copil îşi mănâncă îngheţata, în timp ce tatăl îl pozează. Însă în cadru apare încă un personaj. Înaintând cu greu prin valuri către uscat, un grup de refugiaţi se îndreaptă către siguranţa incertă a plajei, scăpaţi de moartea aproape sigură. Prezentat în premieră la Berlinale 2016 şi inspirat de o fotografie de Juan Medina, Summer este un comentariu politic inteligent şi ingenios despre criza umanitară contemporană. Combinând modelarea 3D cu filmarea pe 16 mm, filmul plasează în contrast noţiunile de stază şi mişcare, de moment şi durată şi dezvăluie cât de eliberator este faptul de a-ţi fi recunoscute suferinţele, dar şi cât de limitate sunt de fapt posibilităţile fotografiilor de a spune poveştile pe care le consumăm cu atâta uşurinţă." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
We All Love the Seashore
Spania, 2016, 16 min
Regie: Keina Espiñeira
"Realitatea şi ficţiunea se întrepătrund în We All Love the Seashore, un documentar hibrid nominalizat pentru Premiile Academiei Europene de Film, ce spune povestea unui grup de refugiaţi blocaţi între graniţe. Adoptând o perspectivă revigorantă în care imigranţii devin co-creatori mai degrabă decât personaje într-o poveste, regizoarea explorează ideea naraţiunilor impuse şi a graniţelor ficţionale. Imagini hipnotice ale mării conferă filmului o alură de irealitate poetică. Mituri ale trecutului colonial şi conversaţii zilnice se întrepătrund cu aspiraţii legate de viitor, într-un scurtmetraj asemeni unui act de echilibristică între inocenţă şi ezoteric." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Over
Marea Britanie, 2015, 14 min
Regie: Jörn Threlfall
"Implicându-şi publicul într-un joc al atenţiei si răbdării, Over adoptă o formă simplă, dar de impact de a privi poveştile celor ce caută în Europa un tărâm promis al salvării. Nominalizat la premiile BAFTA, la cele ale Academiei Europene de Film şi inspirat din fapte reale, scurtmetrajul alternează cadre largi, fixe, cu planuri detaliu filmate din mână pentru a implica activ spectatorii în descifrarea şi re-constituirea unei morţi misterioase povestite în ordine cronologică inversă. Însă înţelegerea succesiunii de evenimente nu oferă nimic din confortul rezolvării unui puzzle. În schimb, finalul şocant, aproape suprarealist, ne lasă cu întrebarea, "cum a putut să se întâmple una ca asta?!", prea consternaţi pentru a îndrăzni să dăm un răspuns." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Remains From the Desert
Germania, 2016, 21 min
Regie: Sebastian Mez
"Regizorul Sebastian Mez se întoarce la BIEFF cu Remains from the Desert, povestea tulburătoare a unui tânăr refugiat eritreean capturat, torturat şi mutilat pentru bani. În timp ce voice over-ul sobru rememorează ororile trăite, planuri detaliu în alb-negru ale corpului schilodit se întrepătrund cu imagini ale deşertului, scenă a teribilelor întâmplări. În ciuda tuturor cicatricilor care poartă amintirea ororii, peisajul impresionant rămâne impasibil şi nevătămat. În cele din urmă, filmul recunoaşte inutilitatea de a încerca să găsească o logică în lipsa de sens a torturii. Singura consolare pare a fi ideea că memoria umană este la fel de fragilă ca şi corpul, şi că, puţin câte puţin, totul va fi uitat." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
The Story of Little Hans
România, 2015, 7 min
Regie: Daniel Djamo
"Cu un umor sec, voit copilăresc şi critic, The Story of Little Hans marchează cea de-a treia revenire a artistului vizual român Daniel Djamo în competiţia BIEFF. Într-o interpretare liberă a basmului cu acelaşi nume cules de Fraţii Grimm, scurtmetrajul adoptă tonul înşelător naiv al poveştilor pentru copii pentru a investiga modul în care identităţile naţionale se schimbă în contextul climatului politic actual. Un băieţandru austriac cu păr auriu (interpretat de Djamo însuşi) aleargă prin pădure în pas săltat, fără a remarca imigranţii şi refugiaţii diabolici, gata să-l devoreze. Lipsindu-ne de o salvatoare întorsătură de situaţie, scurtmetrajul livrează un deznodământ cinic, atrăgând atenţia asupra absurdităţii poveştilor pe care alegem să le spunem despre evenimentele actuale şi felul în care acestea modelează în mod inerent cine suntem." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
9 Days - From My Window in Aleppo
Olanda / Siria, 2016, 13 min
Regie: Floor van Der Meulen, Thomas Vroege, Issa Touma
"Imagini neprelucrate filmate de la o fereastră, fotografii făcute în grabă şi un voice-over reconstruit post-factum din note de jurnal creează imaginea copleşitoare a unui război la persoana întai. Obţinând premiul pentru cel mai bun scurtmetraj acordat de Academia Europeană de Film, 9 Days - From My Window in Aleppo este un documentar cutremurător care contracarează viziunea romanţată asupra Războiului Civil din Siria, aşa cum este prezentat de presa occidentală. Prin mijloace minimaliste, fotograful sirian Issa Touma, filmând şi fiind filmat în acelaşi timp, surprinde modul în care războiul devine parte integrantă a normalităţii vieţii de zi cu zi. În timp ce focuri de armă asurzitoare se aud dinspre fereastră, arta devine singurul mecanism de supravieţuire posibil." (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Competiţie internaţională - The Alchemy of the Frame
A Brief History of Princess X
Portugalia / Franţa / Marea Britanie, 2016, 7 min
Regie: Gabriel Abrantes
"Era de aşteptat ca eternul provocator Gabriel Abrantes să creeze o ireverenţioasă poveste falică despre sculptura lui Brâncuşi numită Principesa X. Exact asta este A Brief History of Princess X: o cronică episodică sumară a celebrei lucrări de (infamă) notorietate a sculptorului şi a firelor narative încărcate de erotism care fac legătura între conceperea lucrării în atelierul lui Brâncuşi, cea care i-a fost model (Principesa Marie Bonaparte), studiile ei revoluţionare în materie de sexualitate feminină şi, în fine, plasarea - şi impactul - sculpturii în spaţiul muzeal. Dacă e adevărat că cinema-ul funcţionează ca o pânză pe care ne proiectăm dorinţele, atunci abstinenţa pe care o simţim în umorul subversiv juvenil specific lui Abrantes e un omagiu emoţionant şi plin de respect adus fragilităţii umane ce se ascunde sub masca curajoasă a artei." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Still Holding Still
Germania, 2015, 10 min
Regie: Sarah Vanagt
"Inspirată de practica fotografică din secolul 19 cunoscută sub numele de Mamele invizibile, artista vizuală Sarah Vanagt investighează însuşi actul privirii. Dacă la început fotografia a fost considerată o vrăjitorie, o invenţie care fură sufletul subiecţilor săi, Still Holding Still reuşeşte să capteze exact momentul acela magic în care se naşte imaginea, când se petrece transferul de suflet între real şi fotografiat. Copii-subiecţi observaţi cu afecţiune şi ascultaţi atent, un cântec de leagăn şoptit care surprinde greutatea eterică a prezenţei absente, şoapte înăbuşite şi respiraţii abia perceptibile. Dilatând momentul, camera lui Vanagt permite revelarea esenţei umane a fiecărui copil cu o imensă tandreţe. Beckett spunea că rolul obiectelor este de a readuce tăcerea; privirea cinematografică a lui Vanagt readuce transcendenţa în real, în timp ce noi devenim martori participativi." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
«[...] Craving for Narrative»
Germania, 2015, 24 min
Regie: Max Grau
"Ce au în comun John Travolta, Olivia Newton John, Karl Marx, Jean Baudrillard, American Apparel şi Bob Dylan? Cu toţii sunt semnificanţi culturali în căutarea unei naraţiuni comune în contagiosul eseu cinematografic al lui Max Grau. Prinzând spectatorul într-un groove implacabil, Grau izolează un motiv muzicalo-narativ din Grease, filmul din anii 1970, pe care îl repetă ad infinitum, deschizând o discuţie francă despre infiltrarea culturii pop în conştiinţa colectivă. Odată plantată sămânţa culturală din «[...] Craving for Narrative», ne învârtim prin rizomului gândirii lui Grau, făcând ocoluri la fiecare punct de referinţă (fie el personal, politic, social sau cultural) şi înţelegând tendinţele noastre individuale de consum cultural, asimilare şi regurgitare. Odată expulzaţi din eterna reîntoarcere a lui Grau, nimic din ceea ce vedem, citim sau auzim nu va mai fi la fel." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
You Want a Story?
Franţa, 2014, 10 min
Regie: Antonin Peretjatko
"You Want a Story? (Vreţi o poveste?) Antonin Peretjatko răspunde printr-o afirmare fără echivoc a forţei narative a vieţii şi a cinema-ului. Transmis telefonic către spectator prin vocea distorsionată a unui bărbat misterios, mesajul spune că pentru descifrarea unei naraţiuni nu e nevoie decât de două personaje feminine într-un tren. Restul, cum se spune, e istorie, sau, în cazul de faţă, un album-jurnal vizual cu amintirile unui flaneur nevăzut, ale cărui călătorii în jurul pământului sunt redate cu o doză suficientă de spirit, senzualitate, mister şi joie-de-vivre pentru a rivaliza cu naraţiunile labirintice din filmele de început ale lui Godard şi Alain Robbe-Grillet. Însoţite de o coloană sonoră eclectică, în care recunoaştem de la sound-ul filmelor de spionaj la pop-ul contemporan, călătoriile noastre sinaptice prin imaginaţia debordantă a filmului lui Peretjatko devin o săgeată îndreptată către miezul dorinţelor noastre subconştiente." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Foyer
Franţa / Tunisia, 2016, 31 min
Regie: Ismaïl Bahri
"Cu Foyer, arta iese în stradă. Ismaïl Bahri se plimbă cu camera de filmat prin Tunis, înregistrând oraşul şi pe locuitorii săi. Elementul subversiv din acest travelogue artistic e generat de bucata de hârtie albă care obturează obiectivul camerei, creând ca efect o reprezentare neaşteptată a realităţii, ce se schimbă ca nuanţă şi ton în funcţie de capriciile vântului. Cortina-barieră a lui Bahri invită la un nou discurs despre moduri de a privi, propunând de fapt o reinterpretare a parabolei Peşterii lui Platon, în care ecranul devine agora pentru idei şi opinii, iar totul, de la artă la economie şi politică, devine subiect de dezbatere. Simplitatea înseamnă frumuseţe, iar în cazul filmului Foyer înseamnă şi poezie, căci ce poate fi mai intens decât să-ţi vezi pe ecran lumea comprimată în forma sa cea mai pură, în timp ce valuri de lumină se întrepătrund pe pânza albă pentru a da naştere unei reprezentări abstracte şi totuşi atât de familiare a realităţii?." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Our Legacy
Franţa, 2015, 24 min
Regie: Jonathan Vinel în colaborare cu Caroline Poggi
"Într-o meditaţie despre sex, iubire şi internet şi rătăcind printre subiecte clasice precum relaţia tată-fiu şi maturizarea, Jonathan Vinel şi Caroline Poggi traversează, în maniera lor unică, linia de demarcaţie între jocul video şi cinema-ul digital şi creează în Our Legacy un spaţiu straniu, în care realitatea este cumva dislocată pentru a face loc unui alt univers, mai tulburător. În absenţa părinţilor, Lucas o invită la el pe Anäis. Sunt singuri acasă şi nimic nu-i opreşte să tatoneze, cu naivitate adolescentină, dragostea fizică. E limpede că, pentru Lucas, imagistica legată de sex nu e ceva nou. Tatăl lui, veşnic absent, este regizor notoriu de filme de categoria x şi există în viaţa fiului său exclusiv prin video-producţiile pe care le face. Violenţa pornografiei în stare brută, tandreţea primei iubiri şi motive fantastice din basmele copilăriei se unesc într-o poveste a pierderii inocenţei spusă în sens invers. "Filmul lasă loc fiecăruia să-l interpreteze aşa cum îi dictează propriile experienţe" - spune Caroline Poggi. Adică, în conformitate cu propria moştenire personală." (Adina Marin, BIEFF 2017)
I Made You, I Kill You
Franţa / România, 2016, 14 min
Regie: Alexandru Petru Bădeliţă
"Într-un exerciţiu de auto-exorcizare, Alexandru Petru Bădeliţă face cronica tulburătoare a copilăriei sale traumatizante, într-o complexă compoziţie cinematografică cu multiple straturi narative şi tehnici artistice. I Made You, I Kill You (Eu te-am făcut, eu te omor) exprimă textual puterea de viaţă şi de moarte pe care un paterfamilias o are asupra familiei sale, şi funcţionează perfect ca motto al societăţii patriarhale ce guvernează viaţa din satul natal al autorului. Colaje cu fotografii de familie şi desene din copilărie sunt mixate cu secvenţe de animaţie şi elemente suprarealiste într-un întreg cinematografic captivant. Succesiunea de naraţiuni din off completează tabloul sumbru al unei copilării trăite într-un mediu familial toxic. Din naraţiunea tatălui răzbat, ca un ecou, aceleaşi relatări despre bătăi şi abuzuri, suferite de el însuşi, copil fiind. Realizăm astfel că, de fapt, nu e un monstru; pur şi simplu nu cunoaşte un alt fel de viaţă. I Made You, I Kill You spune, fără compromisuri, o poveste dureroasă despre o lume în care asemenea experienţe nu sunt o excepţie, ci un mod de viaţă." (Adina Marin, BIEFF 2017)
I Was a Winner
Suedia, 2015, 14 min
Regie: Jonas Odell
"Atunci când familia nu reuşeşte să satisfacă nevoi psihologice esenţiale, jocurile pe calculator oferă - chiar dacă doar într-o formă virtuală - recompense, un sentiment de libertate şi posibilitatea de a relaţiona cu indivizi care împărtăşesc aceeaşi pasiune. Să evadezi din când în când într-o lume paralelă, sub înfăţişarea unui erou puternic, curajos şi sigur pe sine, poate fi reconfortant. Refuzul întoarcerii în realitate creează însă o dependenţă distructivă. Jonas Odell urmăreşte în I Was a Winner istoriile personale ale câtorva dependenţi de jocuri pe calculator. Înfăţişate ca avataruri, personajele cutreieră prin peisajul virtual al jocului şi spun poveşti incomfortabile despre experienţele lor în teritoriul ambiguu dintre lumea reală şi cea iluzorie şi despre dificultatea de a evada din virtual atunci când lumea jocurilor depăşeşte graniţa divertismentului. Afară aşteaptă lumea reală, cu toate imperfecţiunile ei; trebuie doar să ai puterea să log out." (Adina Marin, BIEFF 2017)
Small Town
Portugalia, 2016, 19 min
Regie: Diogo Costa Amarante
"Câştigător al Ursului de Aur la Berlinale Shorts 2017, Small Town ne atrage într-un cinematografic flux al conştiinţei despre momentul acela înfricoşător în care avem revelaţia condiţiei noastre muritoare. La şase ani, Frederico învaţă la şcoală că oamenii mor atunci când li se opreşte inima; reacţia lui, refuzul de a mai merge la culcare, declanşează o călătorie emoţională ai cărei protagonişti sunt el împreună cu mama lui şi cu regizorul însuşi, care revizitează temeri ale propriei copilării. Senzaţiile pe care le trăiesc cei trei sunt un amestec de groază şi tandreţe, transpus în limbaj cinematografic printr-un montaj emoţional de o impresionantă inteligenţă. "Cred că începe să înţeleagă câte ceva despre interacţiunea umană", spune mama lui Frederico. "Despre faptul că trebuie să se modeleze pe sine pentru a înţelege sensul lumii care îl înconjoară". Este ceea ce trebuie să facem cu toţii, cu fiecare pas care ne îndepărtează de mediul protector al pântecului matern." (Adina Marin, BIEFF 2017)
Berlinale Forum Expanded - Nostalgia for the Future
In the Future They Ate from the Finest Porcelain
Palestina / Marea Britanie / Danemarca / Qatar, 2015, 29 min
Regie: Larissa Sansour & Søren Lind
"Într-un peisaj arid, deşertic, o siluetă singuratică avansează printre amintirile civilizaţiei, în timp ce pe voice-over o ascultăm participând la o sesiune de consiliere psihologică, sinceră şi intimă. Personajul este un aşa numit terorist narativ. Intervenţia sa în viitor dereglează mecanismul determinismului şi justificărilor istorice, prin plantarea unor artefacte arheologice spre a fi descoperite de generaţiile viitoare, care astfel îşi vor legitima existenţa ca populaţie pe cale de dispariţie. Într-un peisaj CGI oniric, ca dintr-o altă lume, construit dintr-un colaj de imagini din cultura şi politica estice şi vestice deopotrivă, acest sabotor al istoriei îşi provoacă terapeuta - şi, alături de ea, pe noi, spectatorii - la o deconstruire a identităţii naţionale şi a naraţiunilor istorice dominante. Într-un film în care atât tăcerea cât şi cuvântul cad cu aceeaşi gravitat(ţi)e a fragilităţii ca şi bombele de porţelan, transcendenţa transformă emoţiile în abstracţii, iar personalul devine politic." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Esiod 2015
Austria / Germania, 2016, 38 min
Regie: Clemens von Wedemeyer
"Cu acţiunea plasată într-o metropolă dintr-un viitor distopic nu foarte îndepărtat, ESIOD 2015 este o viziune lirică asupra unei iminente singularităţi financiare, în care o comodificare centralizată a transformat tot ce există în valoare monetară: de la spaţii urbane şi structuri sociale, până la memoria noastră colectivă. Protagonista, întâmpinată de sterilitatea silenţioasă a arhitecturii moderne şi de voci fără trup, pătrunde în centrul oraşului într-o stare de uluire. Străbătând acest babylon citadin ostil şi trecând prin puncte de control stil ghetou, ajunge la destinaţie: sediul central al băncii care stochează toate datele, finanţele şi amintirile societăţii. În timp ce managerul virtual o ghidează în accesarea contului, corpul devine performativ, iar memoria colectivă şi istoria se dizolvă în pointilism virtual. În spatele emoţiilor manifeste ale protagonistei se află un secret bine ascuns din calea algoritmilor singularităţii - un element subversiv menit să declanşeze revoluţia din interior." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Bring Me the Head of Tim Horton
Canada, 2015, 31 min
Regie: Guy Maddin, Evan Johnson, Galen Johnson
"Ce poate ieşi atunci când un Méliès al zilelor noastre e angajat să producă un making-of pentru un film de război cu super-buget? O satiră savuroasă, care sondează adânc în inima întunecată a cinema-ului. Ajuns la capătul puterilor financiare şi creative, Guy Maddin devine artist-cu-simbrie pe platourile producţiei Hyena Road - regizată şi avându-l ca protagonist pe starul canadian Paul Gross - postură în care filmează behind-the-scenes în deşertul iordanian, ce funcţionează pe post de stand-in pentru Afganistan-ul aflat sub ocupaţie talibană. Soarele şi creativitatea lovesc în tandem, iar ceea ce trebuia să fie un simplu material promoţional se preface, printr-un proces de combustie internă, în delir febril al subversiunii artistice. Prin manipularea materialului filmat şi meditaţiile narate pe tema culturii pop canadiene şi a epistemologiei cinema-ului, filmul Bring Me the Head of Tim Horton combină lupta in/eternă a egoului prins între artă şi comercial, cu patriotismul gonflat şi etica reprezentării. În acelaşi timp hilar şi sumbru, dar mai ales sincer în contradicţiile sale, avem de-a face cu un exemplar desăvârşit de manifest cinematografic pop-art." (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Rotterdam Film Festival - Painting With History
Painting with History in a Room Filled with People with Funny Names 3
Thailanda, 2015, 25 min
Regie: Korakrit Arunanondchai
"Un plin de energie şi culoare (auto)portret al artistului, ce călătoreşte liber între trecut şi viitor, între ficţiune şi realitate, între ştiinţă şi vis, Painting with History in a Room Filled with People with Funny Names 3 urmăreşte artistul aflat în căutarea propriei identităţi, în spaţiul de întâlnire între Orient şi Occident. Budismul şi animismul specifice Thailandei şi cantităţi bine dozate de tehnologie şi cultură pop fuzionează într-un compozit la limita dintre clipul video hip-hop şi reclama religioasă, într-un film care analizează rolul spiritualităţii în era globalizării şi digitalizării - o epocă în care raiul a devenit o versiune simplificată a lumii înregistrate în HD, iar dronele au luat locul spiritelor." (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
The Double
Olanda, 2016, 21 min
Regie: Roy Villevoye & Jan Dietvorst
"Urmărind procesul de creare - într-un studio olandez - a unei statui care înfăţişează un bărbat alb de vârstă mijlocie şi trecând apoi, oarecum neaşteptat, la interviuri realizate în locaţie cu membri ai populaţiei Asmat din Papua Noua Guinee, The Double analizează procesul de fabricaţie - a individului şi a reprezentării sale - dintr-o dublă perspectivă. În timp ce asistăm la construirea fizică a statuii, realizată cu o minuţiozitate de-a dreptul neliniştitoare, voci din off oferă naraţiuni divergente privind identitatea şi personalitatea modelului. Prin diversele lor grade de fabricaţie, aceste perspective adesea contradictorii, în loc să dezvăluie, accentuează misterul în care e învăluită adevărata identitate a bărbatului. The Double pune astfel sub semnul întrebării însăşi existenţa posibilităţii de a accesa cu adevărat esenţa reală a unei fiinţe umane, adresând inteligent problematica relaţiei dintre culturi, dintre noi şi ei, temă ce ţine de interesul îndelungat al celor doi autori pentru post-colonialism." (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
One.Two.Three
Belgia, 2016, 35 min
Regie: Vincent Meessen
Focalizând pe conceptul de reprezentare naţională, One.Two.Three "este un demers de restituţie a rolului quasi-necunoscut jucat de intelectualitatea congoleză în cadrul mişcării Internaţionala Situaţionistă. Folosit ca spaţiu experimental pentru re-interpretarea unui cântec de protest scris de situaţionistul congolez M'Belolo Ya M'Piku în mai 1968, legendarul club de rumba Un.Deux.Trois din Kinshasa devine cutie de rezonanţă pentru impasurile istoriei. [...] În timp ce cântecul pierdut este redescoperit, în Kinshasa izbucnesc proteste populare chiar dincolo de zidurile clubului de rumba. [...] Ceea ce contează aici este poate mai puţin recuperarea cântecului, cât reactivarea conceptului de emancipare - concept condamnat, prin natura sa imprecisă, la a se repeta în cele mai nepotrivite momente". (Jubilee-art.org)
Cinedans Amsterdam - Emotional Bodies
Néants
Canada, 2015, 10 min
Regie: Nellie Carrier
"Vorbind despre absenţă şi gol, Néants trasează diferenţa dintre cele două cu o precizie necruţătoare, prin intermediul a patru studii cinematografice, deopotrivă convingătoare şi generatoare de nelinişti, despre singurătate. Personajele, surprinse în plină suferinţă în urma unei pierderi, evoluează în spaţii cândva familiare, acum golite de orice prezenţă umană, deşi mai poartă relicve ale vieţii populate de odinioară. Corpurile se contorsionează pe măsură ce valul de disperare le cuprinde, într-un crescendo pe care Nellie Carrier îl conduce cu măiestrie către anticlimax. Finalul ne arată patru personaje care şterg urmele momentului de deznădejde şi se întorc la existenţa lor ce pare acum lipsită de sens. Până când vor cădea din nou." (Adina Marin, BIEFF 2017)
Paralysis
Olanda, 2015, 23 min
Regie: Karel van Laere
"Cum e să stai culcat pe spate, cu braţele pe lângă corp, şi să-ţi imaginezi că nu te poţi mişca de la gât în jos? Devine incomod? Ai vrea o pernă sub cap? Te mănâncă nasul? Va trebui să aştepţi să apară cineva. Ai impresia că aştepţi de ore întregi? (N-au trecut decât 5 minute). Bun venit în lumea tetraplegicilor. În Paralysis, artistul vizual Karel van Laere se supune unui asemenea experiment şi documentează amănunţit durerea (fizică) şi chinul (psihic) pe care le-a trăit pe parcursul călătoriei sale de 24 de ore în universul celor paralizaţi. Rezultatul este un material plin de forţă despre multiplele valenţe ale corpului uman, în acelaşi timp fragil şi rezistent şi având puterea de a povesti, nu doar prin mişcare, ci şi atunci când e în stare de imobilitate." (Adina Marin, BIEFF 2017)
She/Her
Olanda, 2015, 11 min
Regie: Sonja Wyss
"Dacă teoria lui Jung e valabilă şi "fiecare mamă îşi conţine fiica şi fiecare fiică îşi conţine mama", nu e de mirare că relaţia mamă-fiică e departe de a fi suavă şi trandafirie, din moment ce conflictului între generaţii i se adaugă o permanentă confruntare cu o altă ipostază a propriului sine. În scurtmetrajul She/Her, Sonja Wyss face anatomia unei astfel de relaţii, dezvăluind strat după strat resentimente, dezaprobare, răzvrătire şi stânjeneală, până când ajunge la miezul bine ascuns şi fragil de afecţiune. Portretul unei mame, conformistă, de vârstă şi clasă mijlocie, e trasat coregrafic prin mişcări reţinute, în contrast cu izbucnirile de revoltă ale fiicei. În cele din urmă, dansul frenetic al acesteia din urmă se va dizolva în reconciliere tacită. În fond, mama e o versiune viitoare a sinelui propriu." (Adina Marin, BIEFF 2017)
Voices of Finance
Olanda, 2015, 35 min
Regie: Clara van Gool
"Un blog pentru bancheri, zece dansatori de la companii de balet celebre din Olanda şi Anglia, şi Londra zilelor noastre ca fundal, s-au dovedit a fi o combinaţie câştigătoare. Adesea premiatul Voices of Finance este o combinaţie surprinzătoare de documentar şi film de dans, al cărei titlu şi idee pornesc de la fostul banking blog găzduit de publicaţia The Guardian, în care autorul său, Joris Luyendijk, oferea o perspectivă antropologică asupra lumii financiare. O suită de monologuri coregrafice aduce în prim-plan bancheri şi alţi actori din universul finanţelor, care vorbesc despre ei înşişi şi îşi descriu o zi obişnuită din viaţă. Clara van Gool captează energia dansului şi o combină magistral cu textul vorbit. Rezultatul ne oferă o perspectivă unică asupra culturii lumii finanţelor, cu strălucirea şi cu stresurile ei." (Adina Marin, BIEFF 2017)
Novaciéries
Franţa, 2015, 17 min
Regie: (La)Horde
"Cu Novaciéries, artiştii de la colectivul (La)Horde propun o re-interpretare a unui dans post-internet, într-un spaţiu ce pare a fi o hală dezafectată. Jumpstyle, dansul născut din mainstream-ul Hardcore, îşi datorează existenţa postărilor pe youtube, dar chiar dacă parcursul său e o poveste captivantă în sine, autorii decid să nu se oprească prea mult asupra subiectului. În schimb, construiesc un film în care combină performance-ul şi cinema-ul pentru a trasa un portret coregrafic şi metafizic al lumii post-industriale. Dansatori mascaţi execută săriturile caracteristice în spaţii pustii. Două motostivuitoare se alătură cu mişcări sincronizate graţios, oameni şi maşini dansând împreună pe muzica imnului Hardcore Hardcore to the Bone convertit în lamentaţie lirică. Din când în când, în structură se întreţes video-uri postate pe youtube sau pe alte platforme de video-sharing, anunţând parcă o eră post-cinematografică." (Adina Marin, BIEFF 2017)
Golden Shorts - Best Films in Major Festivals
The Fullness of Time (Romance)
Belgia / Franţa, 2016, 14 min
Regie: Manon Coubia
"Soarta Julietei ar fi fost poate şi mai crudă, dacă nu l-ar fi văzut cu ochii ei pe Romeo mort - scenariu de tipul 'ce-ar fi fost dacă' plauzibil ca introducere a filmului în care Manon Coubia concentrează expresia cinematografică a unei vieţi deznădăjduite. O femeie îşi petrece aproape întreaga viaţă aşteptând ca zăpezile eterne să se topească şi să îi redea trupul soţului ei, un alpinist mort într-un accident în timpul unei expediţii pe Mont Blanc. Sub privirea camerei şi în acompaniamentul şuieratului de vânt, cearşafuri răvăşite devin munţi acoperiţi de zăpadă. Soţia zace pe pat perpetuu, visând la trecerea anotimpurilor, pe care o percepem în forma unui time-lapse accelerat. Rătăcind prin timp şi prin stări sufleteşti, The Fullness of Time (Romance) este fundamental un film despre dragostea eternă şi despre puterea nelimitată a cinema-ului de a pătrunde în esenţa trăirilor umane." (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
Timecode
Spania, 2016, 15 min
Regie: Juanjo Giménez
"Judecând după primele cadre, ne aşteptăm să vedem o dramă realistă de viaţă profesională sau un thriller răsuflat. Cu o schimbare rapidă de tonalitate, scurtmetrajul Timecode, nominalizat la Oscar, dă de înţeles că nu va fi nici una, nici alta. Diego şi Luna, care lucrează în ture în camera de supraveghere a unui parking, găsesc o cale de evadare din rutină, atunci când Luna descoperă din întâmplare o filmare a camerelor de supraveghere, în care Diego, colegul ei din tura de noapte, dansează în parcarea pustie. Descoperirea o inspiră să îi răspundă tot cu o înregistrare, a propriului ei dans. Astfel ia naştere un dialog coregrafic secret, a cărui intensitate creşte până la un moment de întâlnire, când mişcările lor armonizate devin o afirmare a eliberării de monotonie, alienare şi constrângeri. Juanjo Giménez propune o schimbare surprinzătoare de perspectivă, transformând camerele de supraveghere, cu privirea lor unidirecţională şi intruzivă, în instrumente ale comunicării şi eliberării şi sugerând astfel că oamenii pot crea spaţiul necesar împlinirii lăuntrice chiar şi în cele mai ostile locuri şi împrejurări." (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
The Lost Voice
Paraguay / Venezuela / Cuba / Argentina, 2016, 11 min
Regie: Marcelo Martinessi
"Abordând, ca multe dintre filmele precedente ale lui Marcelo Martinessi un subiect din istoria recentă a Paraguayului, The Lost Voice porneşte de la un interviu despre masacrul din Curuguaty din 2012, un eveniment care a produs haos pe plan politic şi a avut drept urmare demiterea preşedintelui în exerciţiu. Filmarea din mână urmăreşte activităţile cotidiene ale unei bătrâne cu un chip brăzdat de riduri adânci, ce emană o frumuseţe emoţionantă. Este mama uneia dintre victime. Pe parcursul rememorărilor ei, ecranul se face negru, parcă în semn de respect, iar transmisia radio a masacrului - sunetul de fundal al întregului film - se întrerupe. Oscilând între imagini şi sunete care nu se sincronizează aproape niciodată, filmul evită formatul convenţional al interviurilor, funcţionând mai degrabă ca memoria însăşi, fragmentar şi plin de lacune. Singura sugestie directă a masacrului propriu-zis o face cadrul instabil cu zbaterea frenetică a unor găini, pe fundalul sonor al focurilor de armă transmise la radio. Restul e despre liniştea înfricoşătoare de după furtuna politică şi emoţională." (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
The Artificial Humors
Portugalia, 2017, 30 min
Regie: Gabriel Abrantes
"În teritoriul locuit de tribul Yawalapiti din Bazinul Amazonian, cercetătoarea Claude Laroque şi o tânără indigenă pe nume Jo caută căi prin care să transmită roboţilor emoţii omeneşti. Împreună, concep un ghid cu ajutorul căruia robotul Coughmann să poată identifica o varietate de stări emoţionale. Inteligenţa [artificială] a robotului realizează că atunci când nu înţelegi ceva, cel mai bine e să fii politicos şi să te prefaci că ai înţeles. Şi că, dacă prinzi esenţa umorului, îl vei putea înţelege pe celălalt. Coughmann se îndrăgosteşte de Jo, iar iubirea lor învinge orice tentativă de reprogramare. Gabriel Abrantes relatează povestea lor de dragoste în imagini impozante; şi pentru că marile întrebări ale vieţii nu pot fi dezbătute fără umor, citează din Ludwig Wittgenstein. The Artificial Humors e o contopire de consideraţii antropologice, viaţa indigenilor şi idiosincraziile inteligenţei artificiale." (prezentare Berlinale Shorts)
Eden's Edge (Three Shorts On the Californian Desert)
Austria, 2014, 20 min
Regie: Gerhard Treml & Leo Calice
"Întorcând spatele, metaforic vorbind, stereotipiilor formale şi narative şi îndreptându-şi atenţia - şi camera - către o latură mai sumbră a Californiei, Gerhard Treml şi Leo Calice se distanţează de abordările prudente ale acestui teritoriu american în cinema. Trei momente prezintă trei personaje care s-au retras in deşert pentru a se elibera de anxietăţile provocate de o societate din ce în ce mai apăsătoare. Şamanul schizofrenic de origine amerindiană, mama terorizată de gândul că fiica ei ar putea cădea victimă pedofililor şi femeia care creşte viermi de pământ pentru reciclarea deşeurilor organice şi susţine că duce o viaţă autonomă, sunt înfăţişaţi minimalist, în secvenţe statice filmate în plonjeu, cu poveştile lor narate din off pe un ton calm, în contrast cu conţinutul neliniştitor. Autorii au ales un unghi şi o perspectivă aproape imposibile pentru a filma şi a spune aceste poveşti profund umane, într-o manieră cinematografică în care intimitatea şi detaşarea apar într-o combinaţie unică." (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
Gala de închidere
Manifesto
Germania, 2017, 95 min
Regie: Julian Rosefeldt
Manifesto este un omagiu adus manifestelor artistice, cu tradiţia lor impresionantă şi frumuseţea literară remarcabilă, punând în discuţie rolul artistului în societatea de azi. Filmul îşi îndreaptă atenţia către scrierile futuriste, dadaiste, ale mişcării fluxus, ale suprematiştilor şi situaţioniştilor, ale Dogmei 95 şi ale altor mişcări artistice, precum şi asupra ideilor unor artişti, arhitecţi, dansatori şi cineaşti individuali. Filtrând toate aceste idei prin obiectivul camerei sale, artistul vizual Julian Rosefeldt editează şi reasamblează manifeste artistice în 13 colaje. Interpretând aceste "noi manifeste" ca un call-to-action contemporan, actriţa australiană Cate Blanchett, întruchipând 13 personae diferite, insuflă vitalitate dramatică cuvintelor celebre sau mai puţin cunoscute, în contexte cu totul neaşteptate. Rosefeldt scoate în evidenţă atât componenta performativă, cât şi semnificaţia politică a acestor declaraţii. Explorând urgenţa extraordinară a acestor statement-uri istorice, pe care artiştii le-au compus cu pasiune şi convingere cu mulţi ani în urmă, Manifesto se întreabă şi ne întreabă dacă vorbele şi trăirile de atunci au trecut testul trecerii timpului [...] şi cum s-au schimbat între timp dinamicile dintre politică, artă şi viaţă.
"Istoria artei e un derivat al istoriei, iar istoria e ceva din care învăţăm. Artiştii, la fel ca scriitorii, filozofii şi oamenii de ştiinţă, au fost dintotdeauna cei care au îndrăznit să formuleze gânduri şi viziuni a căror valabilitate încă urmează a fi demonstrată. [...] E o idee înţeleaptă să privim manifestele artistice ca pe nişte seismografe ale timpului lor. Într-o epocă în care tendinţele neo-naţionaliste, rasiste şi populiste, manifeste în politică şi în media, ameninţă din nou democraţiile lumii şi ne provoacă să ne ridicăm în apărarea valorilor de toleranţă şi respect pe care le credeam bine stabilite, Manifesto devine un strigăt care cheamă la acţiune." (Julian Rosefeldt)
"Manifesto e un film de artă în cel mai adevărat sens al cuvântului: conceptual ca natură, netradiţional în formă şi complet ezoteric ca alură. (...) Ceea ce puţini ar fi anticipat de la acest experiment este modul în care o colecţie de dogme contradictorii pot fi inspiratoare pentru cei cu vederi artistice largi. Dacă, luat individual, un manifest este rigid şi impune creativităţii anumite limite, acest maelstrom de regulamente stimulează spectatorul să ia poziţie şi să-şi definească propria estetică." (Peter Debruge, Variety)
"Dacă în lumea artei s-ar da Oscaruri, câştigătoare ar trebui să fie Cate Blanchett, pentru adevăratul tur de forţă pe care îl face interpretând rolurile din Manifesto." (Roberta Smith, The New York Times)
"O confirmare a prezenţei impresionante şi a flerului artistic ale lui Blanchett şi a subtilităţii intelectuale a lui Rosefeldt, fiecare minut din Manifesto e o delectare. O explorare excepţională a temelor şi aşteptărilor culturale şi cinematografice." (The Sydney Morning Herald)
"Ceea ce contează în Manifesto nu e atât ceea ce se spune, cât mai ales modul în care lucrurile sunt spuse, iar Rosefeldt a găsit modalitatea de a împacheta ambiţia întru spirit şi poezie a acestor texte în acţiuni cotidiene banale. Manifest este profesorul de şcoală, care educă o generaţie nouă. Manifest este instructorul de balet, care formează coregrafic trupuri mai degrabă decât minţi. Manifest este îndoliatul, care nu comemorează moartea unei persoane, ci a unei idei." (Toby Fehily, The Guardian)