Muzica lui Brahms la Ateneul Român

 
Seara de muzică oferită în 31 martie 2017, de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Christian Badea, a cuprins Concertul de vioară în re major, op. 77, solistă Alexandra Conunova şi Simfonia nr. 1 în do major, op. 68 de Johannes Brahms. Concertmaistru invitat a fost violonistul David Lefèvre.
   
Aşteptam demult o seară cu muzică de Johannes Brahms, pe viu, la sala Ateneului. Şi iată că a venit prilejul.

În prima parte a serii muzicale am ascultat o violonistă deja cunoscută publicului nostru - laureată a Concursului George Enescu - Alexandra Conunova, cântând Concertul în re major de Johannes Brahms. Născută în Republica Moldova, în prezent violonista trăieşte în Elveţia. A studiat la Hanovra în Germania cu profesorul Krzysztof Wegrzyn. Este câştigătoare a unor prestigioase concursuri de vioară precum : Joseph Joachim, Hanovra-2012, Tibor Varga, Sion, 2010, Henri Marteau, Hof 2008, Germania, Deutsche Stiftung Musik Leben, 201 şi Ion Voicu, 2009. Este deţinătoare a Premiului Julius Bär, 2013.
   
Ea a câtat cu Münchner Kammerorchester, Hofer Symphoniker, NDR Radio Philharmonic, Norddeutsche Philharmonic Rostock, Orchestra Internaţională din Geneva, Orchestra Hermitage din Sankt Petersburg şi Orchestra Festivalului Verbier. A întreprins un turneu în Japonia şi Coreea de Sud. Alexandra Conunova face parte din formaţia Arts Global String Quartet.
 
Prezenţa Alexandrei Conunova pe scena Ateneului Român alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu determină constant un succes sigur. Tonul ei cald, avântarea şi dezlănţuirea romantică din culminaţiile arhitecturii muzicale, tehnica violonistică foarte bună, dar mai ales puterea ei de a realiza o emisie de energie benefică, generatoare de frumos, captivează. Conunova are o ştiinţă a contrastului timbral asociat funcţiei fiecărui sunet al unei cantilene. Asemenea lui David Oistrah, ea încetează vibrato-ul pe o anticipaţie pentru ca sa lumineze sunetul reper printr-o mai mare strălucire conferită de un deplin vibrato.
 
Violonista modelează fraza muzicală cu un simţ estetic remarcabil. Am observat cum alcătuia o nouă idee muzicală în dezvoltarea formei de sonată, printr-o suplă mânuirea a arcuşului, ce se contopea cu oscilaţiile degetelor mâinii stângi, creând o sonoritate de vis. În partea a doua, am admirat tensiunile create în zona mediană a formei tripartite, înaintea reveniri temei principale. Cea mai reuşită parte mi s-a părut finalul. Dacă până aici orchestra o acoperea uneori din cauza intensităţii  nedozate, în rondo-ul din partea a treia, tema refrenului izbucnea veselă, înălţându-se şi detaşându-se cu claritate. Acele arpegii în legato aveau o anume graţie. În cadenţa solistică bravura era la ea acaspă. Aplauze puternice şi strigăte de bravo, au răsplătit prestaţia solistei acestui minunat concert de vioară.
 
La cererea publicului Alexandra Conunova a cântat Sarabandă din Partita a II-a în re minor de Johann Sebastian Bach. Interesante, cu gust realizate  acele tirade adăugate la repetările unor secţiuni.
 
Navigând pe diferite siteuri web am dat de o modalitate, după opinia mea blamabilă de a folosi muzica lui Brahms, ca pe o simplă figuraţie cu tentă improvizatorică (semn al unui eclectism ieftin). Într-o piesă, intitulată Karma, ce aparţine cântăreţei new-yorkeză Alicia Keys, în fundal, se aude motivul intrării viorii din prima parte a Concertului în re major de Johannes Brahms, repetat obsesiv (pare o placă stricată). Oare merită să se folosească o vază de cristal pentru a bate cuie cu ea, iar din florile ce se pot pune în aceasta, din tulpinile lor, să se facă o mătură?!

În a doua parte a concertului simfonic de la sala Ateneului, auditoriul a ascultat Simfonia nr. 1 în do major, op. 68 de Johannes Brahms. O legendă spune că Brahms a găsit o pană pe mormântul lui Beethoven, în 1862, şi astfel a avut curajul să compună prima sa simfonie, terminată de abia în anul 1876. Şi ce capodoperă a ieşit de sub pana lui Brahms! Această primă simfonie a compozitorului reprezintă o reîntoarcere la marea simfonie clasică [1], într-o conjunctură în care programatismul luase deja un mare avânt. Premiera Simfoniei în do major, op. 68 de Johannes Brahms a avut loc la 4 noiembrie 1876, cu Marea Orchestră Ducală din Karlsruhe, dirijată de Felix Otto Dessoff.