S-arăţi ca floarea cea mai pură,
Dar fii năpîrca de sub ea.
(Macbeth - Actul I, Scena 5)
Dar fii năpîrca de sub ea.
(Macbeth - Actul I, Scena 5)
Onorabile cititor de Dileme,
dacă tot ne aflăm aici între patru ochi, încep cu o confesiune: citesc rareori cronici de film, dar niciodată înainte de vizionare; nu cred în rolul cuiva de a-i spune spectatorului dacă un film este bun sau rău, cred în capacitatea fiecăruia de a-şi forma liber o opinie. Mă deranjează inclusiv puzderia de instrumente (cu denumire intraductibilă, zic unii) de tipul "trailer" sau "spoiler", în care se prezintă mult prea multe detalii din film. Apoi, cum îţi dai seama dacă părerea celuilalt este avizată sau nu, azi cînd tot românul se pricepe la cinema, cînd e şic să vorbeşti despre filme?
Din fericire, încă mai există profesionişti care scriu texte de calitate, iar cronicile şi analizele lor sunt interesante, arătîndu-ţi unghiuri şi interpretări inedite care te pot ajuta să iei în considerare mai multe perspective, uneori opuse, în acelaşi timp.
Cînd am fost rugat să scriu despre Lady Macbeth, filmul regizorului William Oldroyd, prima reacţie a fost să accept necondiţionat, abia apoi am început să mă gîndesc la implicaţii: va trebui să recitesc Macbeth (premiera în august 1606), să găsesc şi să citesc Lady Macbeth din districtul Mţensk (1865), nuvela lui Nikolai Leskov, să ascult opera omonimă a lui Dmitri Şostakovici (1934) şi să văd Sibirska Ledi Magbet (1962), în regia lui Andrzej Wajda; toate acestea înainte de Lady Macbeth (2016), scenariul Alice Birch, după nuvela lui Leskov.
Multe enigme şi legende, mai mult sau mai puţin picante, s-au ţesut în jurul Marelui Will, unele plauzibile, altele de-a dreptul incredibile, dar toate au contribuit la crearea unei imagini puternice, greu de încadrat în şabloane comune. Şi atunci, de ce ar crede cineva că nu pot exista interpretări controversate nu doar ale autorului, ci şi ale personajelor create de el?
Fără a exista dovezi credibile în acest sens, se spune că Hal Berridge, actorul care urma s-o interpreteze pe Lady Macbeth în anul 1606, s-a îmbolnăvit cu cîteva zile înainte de premieră, Shakespeare fiind astfel nevoit să joace chiar el rolul feminin; iată cum o Lady Macbeth cu barbă, urîtă şi foarte durdulie a deschis calea interpretărilor ulterioare, unele de mare excepţie, culminînd cu frumoasele (de gustibus) actriţe: Vivien Leigh (1955), Kate Fleetwood (2010), Hannah Taylor-Gordon (2012), Marion Cotillard (2015). Ultima, dar nu cea de pe urmă în această mini listă, Florence Pugh (născută în 1996!) care, la doar 20 de ani, reuşeşte o Lady Macbeth fără cusur în filmul lui Oldroyd, de parcă ar vrea să întărească părerea lui Aleksandr Puşkin care, pe la 1830, nota: la Shakespeare personajele nu sunt figuri abstracte, ele par fiinţe vii.
Despre Lady Macbeth din districtul Mţensk, publicată în 1865 în revista Epoca, editată de fraţii Feodor şi Mihail Dostoievski, s-a auzit şi în afara Rusiei cu siguranţă datorită operei omonime a lui Dmitri Şostakovici şi, mai recent, datorită filmului Lady Macbeth din Siberia, regizat de Andrzej Wajda, avînd-o protagonistă pe sîrboaica Olivera Marković, filmului sovietic Katerina Izmailova (1966) şi baletului Lady Macbeth, pe muzica iugoslavului Rudolf Bruči (1977).
Leskov a fost criticat la vremea respectivă pentru titlul ales. "De ce nu?", a venit prompt răspunsul, "Întrebaţi-l mai întîi pe Ivan [Turgheniev] despre Hamlet şi apoi veţi primi şi răspunsul meu." În 1859, Turgheniev publicase povestirea Hamlet din districtul Şcigrovsk.
Nu consider că scriitorul merita să fie criticat pentru titlu; în chiar primul paragraf al capitolului întîi scrie: "(...) Katerina Lvovna Izmailova, soţia unui negustor parvenit, protagonista unor tragedii petrecute cu ceva vreme în urmă, şi pe care vecinii o porecliseră Lady Macbeth din districtul Mţensk (...)"
Unii au numit nuvela o tragedie a ororilor, povestea unei femei diabolice, coşmarul unei familii ucise cu sînge rece. Lăsînd la o parte crimele, cred că este mai degrabă vorba despre drama unei femei, despre condiţia tragică a femeii în societatea rusă din secolul al XIX-lea, o poveste despre degradare şi coborîre la nivelul purei fiziologii. În carte, Lady Macbeth ucide din dragoste şi nu din ambiţie sau din lăcomie. Katerina Lvovna e rusoaică şi are un suflet încăpător şi complex, în care nefericirea şi disperarea se amestecă cu dragostea interzisă şi remuşcarea, după binecunoscutul model "Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei."
Cercul se închide foarte elegant: un alt William (Oldroyd), ajutat impecabil de Alice Birch, Florence Pugh şi de restul echipei, o readuce pe Lady Macbeth în ţara de origine, după exact patru secole şi un deceniu şi după mii de leghe străbătute din Scoţia pînă în Siberia şi înapoi.
Cred că ar trebui totuşi să scriu ceva despre film, dar credeţi-mă că nu ştiu de unde să încep. Aşa că, stimabile cititor de Dileme, vă recomand să vedeţi Lady Macbeth şi să trageţi singur concluziile.
(Dan Costinaş este scriitor şi traducător)
Lady Macbeth (Marea Britanie, 2016) poate fi vizionat la Festivalul Filmului European, la Bucureşti pe 6 mai 2017, ora 21:00, la Cinema Muzeul Ţăranului, şi la Timişoara, pe 27 mai 2017, ora 19:00.
Cea de a XXI-a ediţie a FFE 2017 se desfăşoară în Bucureşti (4 - 11 mai 2017), Iaşi (12 - 14 mai 2017), Tîrgu Mureş (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 - 21 mai 2017) şi Timişoara (26 - 28 mai 2017).
Programul complet: ffe.ro/2017//2017/programfilme/.
Detalii suplimentare despre film: ffe.ro/2017//2017/programfilme/lady-macbeth/