Pretextul peliculei History's Future, de Fiona Tan, este amnezia. Iar prin a spune acest lucru nu vă propun un spoiler, fiindcă amnezia este cea dintîi frază a filmului. Ea este laitmotivul în jurul căruia se construieşte un soi de călătorie iniţiatică, un soi de deconstrucţie a unor părticele din viaţă aşa cum o ştim, dar pe care acum o putem vedea altfel.
Filmul, aşa cum mi-a plăcut mie să îl văd, nu este însă despre viaţă sau amnezie, ci mai degrabă despre comunicare. Iar comunicare este complexă, depăşeşte verbalul, se construieşte din sute de detalii, atît de banale încît cel mai adesea uităm să le observăm. Filmul ne poartă prin cîteva experimente vizuale şi auditive, care de fapt devin senzoriale în esenţa lor. Nu aş putea să vă spun dacă din punct de vedere al artei cinematografice sînt reuşite sau nu, fiindcă nu mă pricep. Această cronică este una profană. Cert este însă că unele mi-au plăcut la nebunie. Altele m-au dezamăgit, nu au rezonat cu felul meu de a fi. Din puzderia de scene propuse, de o coerenţă uimitoare, sînt însă convins că fiecare va găsi măcar cîteva în care să se regăsească, plus multe alte altele care să îl atragă, să îl amuze.
Îmi place cu prisosinţă jocul de-a limbajul şi, mai ales cel de-a limba. Filmul te poartă dintr-o limbă în alta cu o asiduitate remarcabilă, de parcă cel mai firesc lucru ar fi ca toţi să fim poligloţi. Poligloţi în limbi ale vechiului continent, că tot ne aflăm în faţa unui festival al europenităţii. Pe cînd scriu aceste rînduri, alegerile din Franţa încă nu au avut loc, dar cu siguranţă favorita la locul doi din turul doi s-ar sui pe bec îngrozită.
Filmul nu este pentru unii ca ea, ci pentru oameni deschişi spre înţelegere. Comunicarea presupune empatie, capacitatea de a te pune în pielea altuia, de a experimenta experienţele sale cu ochii acelei persoane. Călătoria reală sau imaginară a personajului principal are structura simplă a poveştilor dezasamblate de Propp într-o carte celebră în anii comunismului. La fel de bine ar fi putut fi vorba de Harap-Alb, de Prîslea cel Voinic sau de Făt-Frumos de orice nuanţă. Iar călătoria poate fi la fel de bine reală sau imaginară, după cum vă îndemn să descoperiţi singuri.
Fiecare scenă este precum un popas de basm, ce aduce în prim plan personaje schiţate succint, dar extrem de pregnante, de clare, arhetipale. Este o adevărată paradă a scenariului şi punerii sale în scenă. Ne defilează prin faţa ochilor femei şi bărbaţi, cu opiniile şi dorinţele lor, cu principii la care aderă şi pe care le pun de minune în practică, printr-o mînuire a artei cinematografice care pe mine m-a îmbiat la meditaţie. Nu sînt foarte convins că elementele de trecere, atît imaginea cît şi coloana sonoră au fost alese fericit. Şi sînt destul de convins că modul de încadrare a imaginilor putea fi mai creativ. Se simte background-ul de artist plastic al Fionei Tan, care construieşte o instalaţie interesantă, atrăgătoare, dar cam prea statică. Momentele de relaş cinematografic sînt parcă un pic prea lungi după gustul meu. Ele pot fi utile pentru o meditaţie mai îndelungată, dar pot fi în egală măsură neplăcute pentru un spectator mai grăbit sau pentru unul obişnuit cu o gîndire mai rapidă.
Printre picături, sînt strecurate întrebări fundamentale privind sensul vieţii, al dragostei şi al încrederii în oameni, privind frumosul şi arta. În multe feluri, poţi aborda partituri diferite de lectură a întîmplărilor prezentate. Glumind puţin, filmul te pune în situaţia unui cercetător social aflat în faţa unei colecţii de bucăţi de realitate. Cercetătorul le poate folosi într-un mod sistematic pentru a înţelege şi explica manifestări diferite ale vieţii sociale. Şi poate citi aceste bucăţi de realitate în mod diferit, în funcţie de elementul din realitate pe care îl studiază. Poate fi atras de un altfel de aranjament, dintre combinaţiile nesfîrşite de reordonări ale realităţii.
Acesta este marele merit al filmului, de a găsi modalitatea prin care să aducă laolaltă scene de viaţă aparent ireconciliabile şi de a le povesti într-un tot coerent. Se întrepătrund elemente din banalul cotidian, cu încercări de a produce frumosul. Se combină situaţii paradoxale, teribile în esenţa lor - dar fără a fi violente prin definiţie - cu elemente de bună dispoziţie şi luminozitate. Întocmai ca în viaţă, dacă ne gîndim bine.
Filmul este precum o carte care se rescrie permanent, fără a putea întrezări direcţia în care o va apuca. E genul de provocare care unora le place, iar pe alţii îi va alunga de la primele scene. Depinde din ce categorie faceţi parte. Aş zice însă că, dacă aţi rezistat pînă aici cu cititul acestei cronici complet neprofesioniste, veţi vedea şi tot filmul. Poate vă va plăcea, poate nu vă va plăcea. Poate va fi acel film de la care pleci cu zîmbetul pe buze sau poate va fi acel film de la care pleci năuc, de parcă ai priceput ceva dar nu ştii exact ce. Şi despre care realizezi, luni bune mai tîrziu, că ţi-a deschis ochii asupra unui detaliu minor, ce părea lipsit de semnificaţie, dar care devine dintr-odată un element fundamental în felul tău de a gîndi.
Fără a da un verdict definitiv în ce priveşte perspectiva mea asupra filmului, vă spun că am plecat cu o jumătate de zîmbet pe buze, dar nu mărturisesc şi de ce. Mai bine vedeţi pelicula. S-ar putea să vă atragă şi să vă îndemne la reflecţie.
(Bogdan Voicu este sociolog.)
History's Future / Memoria viitorului (Irlanda, 2016) este programat la Bucureşti la Cinema Elvire Popesco, vineri, 5 mai 2017, ora 18:30.
Cea de a XXI-a ediţie a FFE 2017 se desfăşoară în Bucureşti (4 - 11 mai 2017), Iaşi (12 - 14 mai 2017), Tîrgu Mureş (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 - 21 mai 2017) şi Timişoara (26 - 28 mai 2017).
Programul complet: ffe.ro/2017//2017/programfilme/.
Detalii suplimentare despre film: ffe.ro/2017//2017/programfilme/memoria-viitorului