septembrie 2017
Festivalul George Enescu, 2017
La numai un an după excepţionala producţie de la Covent Garden, realizată tot cu sprijinul Institutului Cultural Român, Oedipe, capodopera lui George Enescu, revine la Londra, în 23 septembrie 2017, într-o mult aşteptată versiune de concert, prezentată de prestigioasa London Philharmonic Orchestra la impunătoarea Royal Festival Hall, sub bagheta unuia dintre cei mai importanţi dirijori ai momentului, Vladimir Jurowski. Din distribuţie fac parte nume importante ale canto-ului românesc: Ruxandra Donose, Gabriela Iştoc, Marius Vlad Budoiu, dar şi două coruri româneşti de renume: Corul Filarmonicii "George Enescu" şi Corul de Copii Radio.

Oedipe-ul concertistic este cel de-al doilea mare proiect enescian al London Philharmonic Orchestra sub conducerea lui Vladimir Jurowski, după premiera britanică a Simfoniei a III-a, prezentată în aceeaşi Royal Festival Hall, cu un succes fulminant, tot cu implicarea Institutului Cultural Român, în februarie 2015. Ambele proiecte au beneficiat de o mare susţinere şi din partea Festivalului Internaţional "George Enescu" din Bucureşti.


Ca o prefaţă a acestui eveniment, ICR Londra găzduieşte, în 21 septembrie 2017, la impunătorul sediu din 1 Belgrave Square, o seară excepţională de muzică şi dialog, avându-l ca protagonist pe maestrul Jurowski, probabil cea mai implicată personalitate muzicală internaţională în promovarea şi recuperarea, la cel mai înalt nivel, a muzicii simfonice şi vocale enesciene.


Alături de tânăra soprană Gabriela Iştoc, titulara rolului Antigona în producţia de la Royal Festival Hall, care va cânta câteva piese enesciene, dirijorul va vorbi, printre altele, despre relaţia sa cu muzica lui Enescu, despre descoperirea marilor partituri enesciene şi despre viziunea sa asupra capodoperei Oedip şi, desigur, despre experienţa sa de director artistic al Festivalului Enescu.

Ambele evenimente se vor desfăşura în prezenţa dnei Liliana Ţuroiu, preşedinta Institutului Cultural Român, care va rosti câte un cuvânt introductiv. La sediul ICR Londra, seara fi deschisă de către E.S. dl. Dan Mihalache, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Dl. Timothy Walker, directorul executiv şi artistic al London Philharmonic Orchestra, va susţine, la rândul său, o scurtă intervenţie, iar moderatorul şi gazda evenimentului va fi dl. Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra.

Mai multe detalii despre eveniment şi despre întregul program muzical, la icr-london.co.uk şi facebook.com/ICRLondon/
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus