Auditoriul din sala Ateneului a ascultat un concert foarte reuşit, în care interpreţii au dezvăluit şi transmis prin intermediul sunetelor, multă pasiune, graţie şi forţă dramatică.
Trăim într-o lume agitată şi o percepem ca atare. Tânjim însă după echilibru. Uneori reuşim să îl obţinem ascultând o muzică certificată drept dătătoare a unei stări lăuntrice de stabilitate. Da, Mozart - cu armonia şi optimismul muzicii sale - cucereşte şi astăzi.
În deschiderea concertului de la Ateneul Român am ascultat uvertura operei Nunta lui Figaro KV. 492 de Wolfgang Amadeus Mozart.
O zi nebună este varianta titlului operei lui Mozart Nunta lui Figaro [1], compusă de Mozart în 1786, pe un libret al italianului Lorenzo da Ponte, după comedia lui Beaumarchais.
Dirijorul Christian Badea a imprimat un tempo alert care a pus în valoare dinamismul, schimbările de spirit şi aspectul ludic al acestei muzici pline de vervă. Rezumatul ideilor muzicale atât de clare, simple în perfecţiunea lor melodică şi în veşmântul lor armonic te transpun într-o epocă imperială în care gloria, fastul, snobismul, intriga şi perfidia coexistau.
Filmul Amadeus (1984) al regizorului ceh Miloš Forman este o capodoperă ce merită a fi văzută şi revăzută, pentru a înţelege biografia unui geniu şi lumea lui contemporană, în majoritate ostilă, egoistă şi invidioasă în care a trăit şi pentru care a creat unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor, Wolfgang Amadeus Mozart.
A urmat Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră în la major, KV 219 în interpretarea violonistei sud-coreene Gyehee Kim. La doar 23 de ani, ea este laureată a unor prestigioase concursuri precum: Tchaikovsky Competition for Young Musicians (2009), George Enescu (2016) şi Bulgaria Pleven Philharmonic.
La Bucureşti, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Christian Badea, a Gyehee Kim a etalat o violonistică de înaltă clasă. Prin sunetul ei calitativ, timbrat în manieră mozartiană şi frazarea plină de nobleţe ea transmite încărcătura emoţională şi sensul luminos al acestui concert aflat în repertoriul tuturor interpreţilor consacraţi. Am remarcat echilibrul, exprimarea comprehensibilă şi buna diferenţierea planurilor dinamice în discursul muzical. Are o gândire anticipativă care îi permite stăpânirea detaliilor tehnice. Are nerv, spontaneitate şi o anume fermitate în agogică. Lirismul părţii mediane a concertului a fost redat cu autenticitate.
În partea a treia, Rondeau, Tempo di Menuetto fiecare prezentare a refrenului aducea o noutate sonoră şi o ornamentaţie sclipitoare. Cadenţele solistice se integrau firesc în structura rondoului final. Solista a beneficiat de un acompaniament orchestral realizat cu minuţiozitate, datorită pulsaţiei ritmice bine ordonate.
În încheierea serii muzicale, publicul de la sala Ateneului a ascultat Simfonia fantastică op. 14 de Hector Berlioz. Poemul simfonic a fost terminat în anul 1830. Lucrarea programatică a fost dedicată împăratului Nicolae I al Rusiei.
Versiunea interpretativă a dirijorului Christian Badea a cuprins o vastă gamă expresivă în care percepeam un spaţiu de la sunete suave până la cele mai pline de patos. Un adevărat evantai coloristic te copleşea. Este o muzică ce place în primul rând interpreţilor. Iar auditoriul e apoi contaminat, magnetizat de acele efluvii de sentimente grandioase. Acele gonguri ce atenţionează parcă asupra inevitabilului sfârşit al vieţii, tema Dies irae, toate aveau o stranietate şi un tragism impresionante.
Nu poţi să nu te minunezi de câte ori asculţi această lucrare romantică de măiestria de orchestrator a compozitorului francez. Pare un efect comparabil cu o hologramă sonoră. Fiecare dintre cele trei părţi Le Bal, La Marche au supplice şi Le Sabbat te bulversează pur şi simplu ascultându-le.
Despre Simfonia fantastică de Berlioz, Leonard Bernstein spunea că ,,este prima compoziţie muzicală care e psihedelică prin natura sa halucinantă".
Printre compozitorii care au fost influenţaţi de această capodoperă s-au aflat Franz Liszt, Richard Strauss, Paul Dukas, Camille Saint-Saëns, César Franck şi Vincent d'Indy.
Aplauzele îndelungate ale publicului şi un mare coş de flori au inundat scena Ateneului, răsplătind din plin efortul artiştilor.
NOTE:
Imaginea compozitorului Hector Berlioz, litografie de Charles Baugniet (1851), a fost preluată de pe site-ul wikipedia
https://fr.wikipedia.org/wiki/Hector_Berlioz#/media/File:Hector_Berlioz_fusain.JPG
[1] Le nozze di Figaro o sia la folle giornata.