Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijate de Cristian Măcelaru au oferit publicului aflat în sala Ateneului Român la 18 mai 2017, un program interesant, alcătuit din lucrări precum: Simfonia Psalmilor de Igor Stravinski şi Baletul Daphnis şi Chloé de Maurice Ravel. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
Concertele dirijate de Cristian Măcelaru, dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Philadelphia, sunt, constant, la un nivel profesionist deosebit de înalt. De la alegerea repertoriului la realizarea lui într-un interval de timp destul de scurt, fiecare detaliu este scos la lumină, cizelat şi prezentat cu trăire autentică. Iar înfăptuirea în comun a muzicii - dirijor-ansamblu vocal-simfonic - aduce o mare satisfacţie atât interpreţilor, cât şi auditoriului.
Dintre ultimele sale apariţii ca dirijor în anul 2017, enumerăm cele împreună cu Kansas City Symphony (Helzberg Hall, Kauffman Center), San Diego Symphony (Copley Symphony Hall), RTÉ National Symphony Orchestra, WDR Simphonieorchester Köln, Halle Orchestra, Slovenian Philharmonic Orchestra, Symphonieorchester des Bayerichen Rundfunks. Orchestre Metropolitain.
În deschiderea serii muzicale de la Ateneul Român, publicul a ascultat Simfonia Psalmilor pentru cor mixt şi orchestra de Igor Stravinski. Lucrarea a fost compusă în anul 1930, la comanda lui Serge Koussevitzky, pentru aniversarea Orchestrei simfonice din Boston, jubileul de 50 de ani. În această simfonie, compozitorul utilizează alături de cor, un ansamblu orchestral mai deosebit, din care lipsesc viorile şi violele, însă sunt prezente harpa, două piane şi un grup extins de suflători, ceea ce conferă un timbru muzical aparte.
Auditoriul de la Bucureşti a fost pus în faţa unei muzici ample, intens spiritualizate, cu o arhitectură sonoră inedită: "unirea concentrică a trei blocuri contrastant individualizate, elementul unificator, constituindu-l sonanţa comună şi dramatismul determinate de textele celor trei psalmi latini."[1] Acestea mărturisesc o traiectorie coerentă şi clară a relaţiei omului cu Dumnezeu, în orizontul speranţei şi al mântuirii.
În prima parte, un preludiu vocal-simfonic construit liber, se desluşeau trei motive muzicale: primul cântat de oboaie şi fagot, al doilea încredinţat cornului şi corului şi al treilea afirmat de instrumentele de suflat de lemn. Deosebit de frumos au fost realizate momentele în care corul intra monodic-declamativ. Deşi laconică, această primă parte a simfoniei are expresia cea mai dramatică. Auzi rugăciunea mea Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci/ Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei./ Lasă-mă să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi (Psalmul 38).
Partea a doua, Expectans expectavi Dominum este exprimă confirmarea mântuirii şi a împăcării cu Dumnezeu. În plan formal, ea este o fugă dublă instrumentală şi vocală în care fiecare subiect readuce motive din Preludiu. Măiestria compozitorului este evidenţiată aici de faptul că el uzează de acelaşi contrasubiect pentru ambele teme.
Dirijorul Cristian Măcelaru a reuşit într-o manieră sublimă să echilibreze raportul dintre cor şi orchestră, în spiritul partiturii stravinskiene, de a crea un tot unitar.
În finalul lucrării, Allegro simfonic, am admirat măiestria de care a dat dovadă Cristian Măcelaru în a grada discursul muzical către zona culminantă, sonoră şi filozofică. Este vorba de momentul în care corul intonează Alleluia. Era acolo puternic perceptibil mesajul teologic al laudei Creatorului, aşa cum este el plenar exprimat de Psalmul 150: Toată suflarea să laude pe Domnul!
Frumos şi măreţ a sunat şi cea de-a doua temă a acestei culminaţii, prezentată impecabil de trompete, cu o pregnanţă metrică bine sincronizată.
Publicul din sala Ateneului a putut remarca în această Simfonie a Psalmilor de Stravinski monumentalitatea construcţiei, aspectul scriiturii neo-modale, măiestria contrapunctică şi, mai cu seamă, expresia austeră cu valenţe arhaice.
În a doua parte a serii muzicale de la Ateneu, am ascultat Simfonia coregrafică pentru orchestră şi cor fără cuvinte «Daphnis şi Chloé» de Maurice Ravel.
Lucrarea în trei părţi a fost compusă între anii 1909-1912 pentru Baletele ruse ale lui Serghei Diaghilev, după textul lui Longus, Povestea păstorilor Daphnis şi Chloé [2]. Coregrafia a fost alcătuită de celebrul Mihail Fokin, iar costumele şi decorurile pentru balet au fost create de Léon Baskt.
Povestea este una a biruinţei dragostei dintre Daphnis şi Chloé. Totul se petrece într-o atmosferă pastorală. Tânărul păstor de capre Daphnis se îndrăgosteşte de frumoasa păstoriţă Chloé. Dar ea este răpită de piraţi. Daphnis are un vis în care trei nimfe apar şi îi promit sa îl ajute să îşi regăsească iubita. Daphnis şi cele trei nimfe îl roagă pe zeul Pan să o salveze pe Chloé. Totul se termină cu bine.
Ravel a scris iniţial un balet cu o tratare simfonică ce a avut premiera în anul 1912, la Théâtre de Châtelet din Paris, cu faimoşii balerini Karsavina şi Nijinski. Ulterior, compozitorul a extras două suite orchestrale de concert. Muzica sa nu este una grandilocventă în tradiţia antică, ci una ce redă atmosfera pastorală "cu o melodică într-o permanentă devenire" [3].
Instrumentaţia, foarte amplă, cuprinde: un piccolo, două flaute, flaut în sol, trei fagoturi, un contrafagot, două oboaie, un corn englez, un clarinet în mi bemol, două clarinete în si bemol, patru corni în si bemol, patru trompete în do, trei tromboane, o tubă, percuţie (timpane, tobă mică, castaniete, talgere, tobă mare, tamburină, tam-tam, trianglu, celestă, glockenspiel, xilofon, maşină de vânt), două harpe, viori, viole, violoncel şi contrabasuri, iar. corul mixt este compus din sopran, alto, tenori şi başi.
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru am ascultat în sala Ateneului Român o excelentă versiune în trei părţi: Partea întâi - O luncă la liziera unei păduri sacre. Partea a doua - Tabăra piraţilor şi Partea a treia - Peisajul primului tablou la sfârşitul nopţii.
Un benefic efect stereofonic a fost realizat prin tripla amplasare a corului în spatele orchestrei şi în cele două loji din avanscenă. Vibra toată sala, iar sunetele veneau într-un flux quasi-marin. Erau acolo majoritatea ingredientelor unei muzici care place publicului, datorită elementelor coloristice foarte diverse, a combinaţiilor timbrale suave, a ritmurilor alambicate, a sugestiei sunetului mării şi a emoţiei autentice transmise cu multă dăruire auditoriului.
O realizare de zile mari şi o bucurie sufletească imensă generată de artişti de primă mână.
NOTE
[1] Psalmul XXXVIII, versetul 13 şi 14, în prima parte - Preludium şi Psalmul XXX, versetul 2, 3 şi 4, în partea a doua, precum şi Psalmul XI, în partea a treia. Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. IV, Editura Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Bucureşti, 1998, pag. 113.
*Imaginea sculpturii Daphnis şi Chloé de Jean-Pierre Cortot (1787-1843) a fost preluată de pe site-ul wikipedia.org
** Peisaj din Ontario, fotografie a canadianul Stev'nn Hall a fost preluată de pe site-ul keblog.it
[2] Longus a fost un scriitor din Grecia antică, din sec. II d.H, care a trăit în insula Lesbos şi a scris romanul pastoral Povestea păstorilor Daphnis şi Chloé ("Poimenika kata Daphnin kai Chloen"), care reprezintă o subtilă investigare a sufletului adolescentin în pragul iniţierii erotice. (wikipedia.org)
*** Imaginea cu Costumul lui Chloé de Léon Baskt a fost preluată de pe site-ul britannica.com
[3] Gisèle Brelet (1915-1973) - a fost un pianist, muzicolog, filozof şi critic francez.