Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Experienţa Ideo - Ideo Ideis, 2017


august 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Vin la Ideo Ideis de şapte ani. Am avut bafta de a vedea Ideo Ideis din două unghiuri: de patru ori ca participant şi de două ori ca voluntar. Însă aduni patru cu doi şi afli că n-am trecut prin Ideo Ideis chiar de şapte ori. Am lipsit un an, aia e.

După patru ani în care am jucat alături de Atelierul de Teatru din Botoşani şi apoi încă unul în echipa de tehnic a Ideo, Shtanga Boyz, mi-am luat inima-n dinţi şi-am mers în State să fac bani. Tocmai terminasem anul II de facultate şi eram conştient că aia avea să fie ultima ocazie bună de a vedea America cu ochii mei. Aş fi putut să plec imediat după primul an; dar asta însemna să pierd a X-a ediţie de Ideo Ideis. Şi totuşi, am ales să amân inevitabilul. Am fost până la urmă în State şi am făcut ceva bani, nu zic nu. Dar a lipsit, totuşi, ceva: nişte momente, nişte întâlniri cu care eram obişnuit.

Pe 7 iulie 2017, cu o lună înainte de demararea festivalului, s-a făcut strigarea pentru echipa Shtanga a celei de-a XII-a ediţii a Ideo Ideis. Cu un oarecare dor şi cu o facultate terminată, m-am băgat. Pe toată perioada. Când am ajuns pe 5 august 2017 la Casa de Cultură din Alexandria, am găsit o sală de spectacole care nu mai putea găzdui spectacole. O sală care, în afara Ideo Ideis, nu este folosită în absolut niciun scop.

Când am ajuns prima oară în festival, în clasa a IX-a, am învăţat să apreciez toată chestia asta cu comunitatea şi spiritul de echipă. Şi pe lângă scurta perioadă de melancolie post-festival, cam asta-i lecţia cu care am plecat în repetate rânduri din Alexandria. Sunt de părere că oportunitatea de a face parte din Shtanga Boyz a făcut cale unor experienţe unice din viaţa mea. Şi asta pentru că absolut toţi băieţii care aleg să facă parte din toată treaba asta, o fac din pură plăcere. Cum ar fi, de exemplu, oameni precum George Enescu şi Paul Fălticeanu, veteranii prezenţi încă de la primele ediţii ale Ideo Ideis, care îşi iau concediu pentru a face parte din Shtanga Boyz. Motivul este mereu acelaşi: o fac pentru "oamenii de aici". Şi clar, pot să empatizez cu asta. Pentru că la fel ca George, Paul, Andrei, Teddy, Petrix, Şerban, Alex, Vlad, Sebi, Cătălin, Doru, Dan, Victor şi restul de shtangalezi sunt conştient că există lucruri pe care deşi le-ai putea face de unul singur, parcă întotdeauna e mai bine să mai ai pe cineva lângă tine. Ba chiar sunt sigur că-n ediţia asta s-a simţit cel mai tare. Chiar dacă am stat mai mult de trei zile să punem pe picioare sala invalidă a Casei de Cultură, parcă nici nu a mai contat că la mai puţin de două ore de când începuse festivalul, imediat după gala de deschidere, am fost anunţaţi că sala nu are toate autorizaţiile necesare şi am fost nevoiţi să demontăm şi apoi să mutăm totul - schela, sistemul audio, luminile - în recent inaugurata Sală Polivalentă. "Hai, bă! Facem!" Nici nu a mai contat că era aproape miezul nopţii şi cei mai mulţi dintre noi deja se puseseră la un pahar de ceva. "Aia e. O facem şi pe asta!"

Şi am făcut-o şi pe aia. În timp ce toţi cei care, ca şi mine acum şase-şapte ani, făceau cunoştinţă cu spiritul şi comunitatea Ideo Ideis, uite că eu eram înapoi în Casa de Cultură alături de aceşti super-eroi din spatele cortinei, readucând la zero tot ce construisem în ultima săptămână. Cumva, am reuşit în douăsprezece ore să construim o scenă nouă, într-o sală nouă, cu o acustică total nepotrivită, dar peste care am trecut cu toţii, ca şi cum ar fi fost la mijloc vreun consens de la sine înţeles.

Mereu vor exista probleme în organizarea unui festival. Or fi vizibile sau nu, dar ele sunt acolo. Au fost nişte probleme cu cazarea la ediţia de la care am lipsit, iar anul acesta toţi s-au trezit c-or să joace într-o sală nouă. Şi cu toate astea, lumea se tot întoarce în Alexandria. Atelierul de Teatru chiar a venit în fiecare an la Ideo Ideis de la a doua ediţie încoace. Are ceva locul ăsta de tot atrage lume, veche sau nouă.

Chiar şi după şapte ani de Ideo Ideis, dacă mi-ai cere să-ţi spun ce anume e acel "ceva", n-aş fi destul de încrezător în judecata mea încât să decid. C-or fi întâlnirile cu mentorii, cu trainerii, sau simpla dorinţă de a-ţi juca spectacolul e cert că se încheagă lucruri în festivalul ăsta. Aveam 16 ani când am venit pentru prima oară în Alexandria. Eram ca tocmai aterizat pe pământ, dar ţin minte şi acum cât de "mişto" mi se păreau organizatorii, toate glumele inside sau vibe-ul general. Acum am 22 de ani şi mă aflu exact printre oamenii pe care-i priveam cu oarecare admiraţie acum şase ani.

Am crescut şi m-am maturizat împreună cu Ideo Ideis şi, indiferent de cât de rece şi obiectiv aş încerca să mă păstrez, acea scurtă melancolie post-festival e mereu acolo. Pentru că, în fond, nu e niciodată vorba despre succes, faimă sau admiraţia altora. E despre "oamenii de aici". Ăsta-i elementul care-mi conturează experienţa Ideo, an de an.




 Toate articolele despre Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2017


0 comentarii

Spacer Spacer