Concertul Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 9 iunie 2017 a fost dirijat de Horia Andreescu şi a avut în program Uvertura «Maeştrii cântăreţi din Nürnberg de Richard Wagner, Concertul pentru două clarinete şi orchestră de Siegfried Matthus, solişti Sabina Matthus-Bébié şi Alexandeu Avramovici şi Simfonia nr. 7 în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven. Concertmaistru invitat a fost violonistul Răzvan Hamza.
În deschiderea serii muzicale de la sala Ateneului Român din Bucureşti, auditoriul a ascultat Uvertura «Maeştrii cântăreţi din Nürnberg W.W.V. 96 de Richard Wagner. Opera a fost compusă în anul 1836. Comedia, pe un libret al compozitorului, a fost dedicată lui Ludwig al II-lea, Duce de Bavaria, iar prima audiţie a ei a avut loc la München, în 21 iunie1868. În 1888 opera a intrat în repertoriul Festivalului de la Bayreuth. Prin excepţie, subiectul operei se înscrie într-o realitate istorică şi geografică precisă a secolul al XVI-lea, faţă de alte opere wagneriene cu subiect mitologic sau legendar. Aici, muzica devine subiectul principal în desfăşurarea concursului pentru câştigarea titlului de maestru cântăreţ al asociaţiei de poeţi şi muzicieni din Nürnberg. Totul se petrecea în faţa unei adunări de maeştrii şi ucenici şi a unui juriu care impunea reguli severe. În Uvertură apar principalele leitmotive din cadrul operei. Acestea reprezintă diferite tabere: unii care doresc reînnoiri în muzică, alţii tradiţionalişti şi în fine alţii retrograzi, precum personajul Beckmesser.
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijate de Horia Andreescu, am remarcat un entuziasm care străbate veacurile: dorinţa de a exprima bucuria muzicienilor de a cânta. Precum muzicienii de demult din burgul german, cetăţenii importanţi mândri de meseria lor, care îşi apărau până la istovire tradiţia breslei, interpreţii de acum de pe scena Ateneului Român păreau că se iau la întrecere, care să cânte mai frumos. Cât de cald şi totodată plin de lirism a sunat motivul care sugera întâlnirea de taină dintre Hans Sachs şi Walther von Stolzing, cei ce doreau reînnoirea muzicii! Apoi, prin intermediul temelor intonate de viori, flaute şi oboaie puteam să îmi imaginez momentul în care este ridiculizat Beckmesser. În fine, acel cântec care a convins juriul de măiestria lui Walther a răsunat într-adevăr triumfător. La sfârşitul Uverturii a revenit tema iniţială care marca bucuria unui deznodământ fericit. Instrumentele de suflat de alamă şi percuţia susţineau discursul instrumentelor cu coarde, într-o logică clară şi benefică. Ritmul de marş, alături de valurile de game în spiccato ale viorilor, tonalitatea do major, toate confereau solemnitate şi optimism.
În continuare am ascultat Concertul pentru două clarinete şi orchestră de Siegfried Matthus [1], solişti Sabina Matthus-Bébié şi Alexandru Avramovici, acompaniaţi de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Horia Andreescu.
Lucrarea în patru părţi, Ballade, Kavatine, Scherzo şi Rondo, se remarcă şi prin faptul că ambele clarinete soliste au aceeaşi pondere în discursul muzical. În prima parte, soliştii dialogau într-o ambianţă armonioasă. Sonorităţile harpei acompaniau suav protagoniştii. Apoi, intervenţiile timpanului tulburau calmul. Cadenţa din Ballade, amplasată spre final, marchează o adevărată dispută, atât muzicală, cât şi scenică. Elemente de mimică şi gesturi dezaprobatoare veneau în completarea argumentelor sonore. Părea că cele două clarinete se ceartă pentru corectitudinea înălţimii unui sunet. Totul s-a terminat însă cu bine, s-a ajuns la unison. Însuşi dirijorul Horia Andreescu participa gestual la dispută (îi bătea pe umăr, pentru ca în final să îi îmbrăţişeze). Tutti-ul confirma împăcarea. Partea a doua a debutat cu o amplă introducere orchestrală în arhifortisssimo. În contrast, s-a auzit imediat un duet duios al clarinetelor. Pe o anumită suprafaţă timbrul trompetelor domina. Interesantă mi s-a părut şi combinaţia culorilor sunetelor emise de tubă şi timpane. În Scherzo, totul se desfăşura într-o intensitate abia şoptită, iar clarinetele soliste dialogau pline de gingăşie. Ascultând, îmi veneau în minte cuvintele lui Édmond de Goncourt: ,,sunetul clarinetului reprezintă amorul senzual, în timp ce sunetul flautului sugerează amorul platonic" [3].
Cei doi solişti au impresionat publicul prin frazarea elegantă, tehnica instrumentală excelentă, sincronizarea minuţioasă şi prin calitatea diverselor sonorităţi utilizate, printre care glissando -ul şi frullato-ul [2], ce confereau un aspect cvasi grotesc urmărit uneori de naraţiunea muzicală. Partea a patra a concertului schimba atmosfera. Episoade dansante, aminteau prin metrică de un vals. O melodică plină de broderii şi un profil dantelat cu o serie de imitaţii era etalat de cei doi solişti. Acestea alternau cu sonorităţi mai aspre ale percuţiei şi ale clopotelor. Alteori impresionau momentele armonioase în care harpa şi cornii acompaniau lin. Cadenţa solistică din finalul părţii a pus în valoare virtuozitatea soliştilor.
Ansamblul orchestral, dirijat de maestrul Horia Andreescu a reuşit să augmenteze valoarea artistică a interpretării, printr-o prestaţie atentă, profesionistă şi emoţionantă.
Publicul a răsplătit cu multe aplauze prestaţia celor doi solişti şi s-a bucurat să ovaţioneze pe compozitorul dublului concert, Siegfried Matthus, aflat în sala Ateneului şi care a fost chemat de interpreţi să urce alături de ei pe scenă.
Sabina Matthus-Bébié s-a născut în 1975 la San José, Costa Rica. A studiat clarinet şi clarinet bas cu Ernesto Molinari la Universitatea de Muzică şi Teatru de la Berna/Biel (Elveţia). Începând din 2004 s-a stabilit la Netzeband, în Germania.
A colaborat cu Opera din Rheinsberg în diverse recitaluri şi proiecte camerale. Din 2008 a participat la festivaluri de muzică contemporană, printre care Intersonanzen Potsdam şi Unerhörte Musik. În anul 2011 a fondat festivalul de clarinet de muzică contemporană Carte blanche. Alături de acordeonistul Felix Kroll, Sabina Matthus-Bébié formează ansamblul The Goldrush Duo, care interpretează muzică de Johann Sebastian Bach, muzică contemporană şi tango. Sabina Matthus-Bébié, nora compozitorului Siegfried Matthus, evoluează în diverse formaţii de muzică de cameră şi, totodată, concertează ca solistă.
Alexandru Avramovici a început studiul clarinetului la vârsta de zece ani, cu tatăl şi mentorul său, clarinetistul Dan Avramovici, instrumentist la Filarmonica George Enescu din Bucureşti. Încă din primii ani de studiu s-a remarcat la concursurile şi olimpiadele naţionale de interpretare instrumentală.
La vârsta de 18 ani a câştigat primul concurs ca instrumentist în Orchestra Teatrului de Operetă Ion Dacian din Bucureşti şi apoi la Opera Naţională Română. A continuat studiile la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a absolvit clarinetul la clasa profesorului Emil Vişenescu. A câştigat Premiul I şi Premiul special la Concursul Internaţional de Clarinet Saverio Mercadante din Italia. S-a perfecţionat urmând cursuri de măiestrie susţinute de Stephan Korody, Dimitri Ashkenazy, Michael Collins, Johannes Klumpp şi Petko Radev. Alex Avramovici activează în domeniul muzicii de cameră şi ca muzician în orchestră. Actualmente este colaborator permanent al Filarmonicii George Enescu şi membru al Orchestrei Române de Tineret. Aceste colaborări i-au favorizat participarea la festivaluri de prestigiu, precum: Festivalul Internaţional George Enescu, Young Euro Classic - Berlin, Settimane Musicali «Gustav Mahler» a Dobbiaco - Italia şi Expo Milano.
În încheierea serii muzicale de la sala Ateneului Român din Bucureşti, Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Horia Andreescu a oferit auditoriului Simfonia nr. 7 în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven. Lucrarea, supranumită Apoteoza dansului a sporit atmosfera entuziastă creată de prima parte a serii. Participarea interpreţilor, fiecare moment a avut acel fior de trăire sinceră. Toate părţile simfoniei au întărit senzaţia de plenitudine, pe care muzica lui Beethoven o generează.
Umanism, pasiune, dramatism, dar şi un spirit tonic contaminant, într-un cuvânt: viaţă. Da, viaţă print-o muzică ce înnobilează pe oricine o ascultă!
NOTE
[1] Compozitorul Siegfried Matthus s-a născut în 1934 în Prusia Orientală. A studiat la Hochschule für Musik din Berlin şi s-a specializat la Deutsche Akademie der Künste cu Hans Eisler. A fost compozitor şi dramaturg la Komische Oper Berlin (1964-1998). A predat la Akademie der Künste - West Berlin, Akademie der Schönen Künste München. Este Director artistic al Operei de cameră a Castelului Rheinsenberg. Deţine distincţia Bundesverdienstkreuz I Klasse. Dintre compoziţiile sale amintim: opera Die Weise von Liebe und Tod des cornets Cristoph Rilke, Lazarillo von Tormes, Der letzte Schuss, Noch ein Löffel, Liebling? Omphale, două simfonii, concerte pentru vioară, pian, violoncel şi pentru flaut, Te Deum.
[2] frullato este un mod de execuţie la instrumentele de suflat, prin care, odată cu emisia sunetului, se produce o vibrare a vârfului limbii prin pronunţarea consoanelor drrr...; rezultă un sunet zbârnâit, straniu, asemănător unui tremolo, des utilizat în partiturile moderne. - dex.ro/frullato
[3] Édmond de Goncourt: Journal des Goncourt-Mémoires de la vie littéraire, vol, 8, mercredi 15 juillet 1889. fr.wikipedia.org/wiki/Clarinette