Scurtmetrajele NexT se văd în 2017 şi în Bucureştii Noi, Giuleşti, Pantelimon, Floreasca, Drumul Taberei şi Tineretului. Cele mai prietenoase scurtmetraje din festival pot fi văzute în secţiunea NexT în cartier, într-o serie de proiecţii inedite în aer liber, în spaţiile din apropierea fostelor cinematografe, acum închise. Continuând acelaşi demers, mult aşteptatul Oscars Night revine şi la cea de-a 11-a ediţie, de această dată proiectat şi el tot în aer liber, în Parcul Tineretului. Evenimentul este dedicat întregii familii şi este sub conceptul de picnic şi cinema sub clar de lună. Intrarea la toate proiecţiile este liberă.
Deşi cele mai multe dintre cinematografele de cartier din Bucureşti au fost închise, NexT crede cu tărie că dragostea pentru cinema există în continuare şi, de aceea, dă întâlnire bucureştenilor cu filmele scurte chiar în cartierul lor, din dorinţa de a aduce comunitatea împreună.
Programul NexT în Cartier cuprinde o selecţie de cinci filme de scurtmetraje adunate din selecţia 2017 a festivalului:
Regatul / The Kingdom, regizat de Francesco Fanuele, Spune povestea lui Giacomo care, după moartea tatălui său, descoperă că moşia familiei s-a transformat într-un regat autonom cu propriii supuşi, propriile legi şi propria monedă şi are de luat o decizie importantă: să devină moştenitorul legal sau să fugă din acest regat absurd.
Scurtmetrajul este inclus în selecţia Competiţiei Internaţionale NexT 2017.
Tudor şi Ioana au divorţat de şase luni fără a-şi anunţa fiica plecată la studii. Când aceasta se întoarce acasă, cei doi decid să se mute împreună din nou pentru durata vizitei ei. Ana vine acasă regizat de Emilian Floareş.
Scurtmetrajul este inclus în selecţia Competiţiei Naţionale NexT 2017.
Lesapan / Leshy semnat de Pavel Soukoup: Karel are grijă de pădure şi de vânat cu mare pasiune. Într-o parte îndepărtată a aceleiaşi păduri, braconierii trezesc o creatură pe care o cheamă Leshy şi care s-ar putea dovedi egalul lui Karel.
Scurtmetrajul este prezentat şi în selecţia programului NexT Fantasia.
Şase prim-miniştri, şase politicieni greci, care au fost numiţi în această funcţie înaltă în stat, mor cu toţii în decursul aceluiaşi an. Prim-miniştrii / The Prime Ministers este regizat de Stefanos Chachamidis.
Scurtmetrajul este prezentat şi în selecţia programului Focus: Greece.
Un tată vrea să-şi arate afecţiunea faţă de fiica sa ducând-o la o spălătorie auto, dar sfârşesc amândoi prin a avea o aventură la raftul de igienă feminină. Micile gesturi stângace de tandreţe / Clumsy Little Acts of Tenderness (regizor: Miia Tervo).
Scurtmetrajul este prezentat şi selecţia programului NexT Is Feminist.
Programul NexT în cartier este organizat de Societatea Culturală NexT în parteneriat cu Arcub şi Primăria Muncipiului Bucureşti. Parteneriatul NexT - ARCUB stă sub semnul implementării Strategiei Culturale a Municipiului Bucureşti pe următorii 10 ani, ce are în vedere oraşul ca ecosistem, prin asigurarea accesului şi încurajarea unei participări generalizate şi echilibrate a tuturor cetăţenilor la sistemul cultural, văzut ca generator de calitate a vieţii şi ca un conector privilegiat în oraş. Strategia Culturală a Municipiului Bucureşti poate fi consultată pe https://arcub.ro/strategia-culturala-municipiului-bucuresti.
Filmele din acest program vor fi proiectate în fiecare seară de festival într-un alt cartier, după cum urmează:
Joi, 22 iunie 2017, ora 21.30 - fostul Cinema Pacea (Teatrul Masca) - Bucureştii Noi, Adresa: Bulevardul Bucureştii Noi 66
Vineri, 23 iunie 2017, ora 21.30 - fostul Cinema Giuleşti - Giuleşti, Adresa: Calea Giuleşti 56A
Sâmbătă, 24 iunie 2017, ora 21.30 - fostul Cinema Cosmos - Pantelimon, Adresa: Aleea Pantelimon 357 (lângă Liceul Lucian Blaga)
Duminică, 25 iunie 2017, ora 21.30 - fostul Cinema Floreasca - Floreasca, Adresa: Str. Serghei Vasilievici Rahmaninov 2 (în parcul Cinematograf Floreasca)
Luni, 26 iunie 2017, ora 21.30 - fostul Cinema Favorit - Drumul Taberei, Adresa: Drumul Taberei 28
În plus, în 2017 aducem covorul roşu de la Oscaruri în Parcul Tineretului. Cele cinci titluri nominalizate în 2017 la Premiile Academiei Americane de Film la categoria scurtmetraj de ficţiune, inclusiv câştigătorul statuetei pentru Cel mai bun scurtmetraj, Sing (regizat de Kristof Deak), pot fi văzute în programul Oscars Night, oferit de Shorts TV.
Filmele din program vă vor face cunoştinţă cu Zsofi din Sing - o fetiţă căreia îi este greu să se adapteze la noua ei şcoală, singura ei consolare fiind cântatul în corul şcolii; cu Elise (The Railroad Lady în regia lui Timo von Gunten) care are un obicei secret: în fiecare dimineaţă şi seară, de mulţi ani de zile, face cu mâna după trenul care trece prin dreptul casei ei şi cu Inger, care se îndrăgosteşte în Silent Nights de un imigrant ilegal găzduit în adăpostul pentru refugiaţi la care lucrează. Timecode (regia Juajo Gimenez, scurtmetraj câştigător al Palme d'Or-ului pentru scurtmetraj în 2016) vi-i prezintă pe Luna şi pe Diego, doi paznici într-o parcare care dintotdeauna lucrează în ture diferite, iar Ennemies Within (regia Selim Azzazi) vă va pune faţă în faţă cu doi bărbaţi pe care soarta i-a plasat de părţi diferite ale aceleiaşi baricade.
Scurtmetrajele din programul Oscars Night vor putea fi văzute duminică, 25 iunie 2017, începând cu ora 21.30 în Parcul Tineretului în zona din stânga Sălii Polivalente, spre lac, aproape de terenurile de joacă.
Festivalul Internaţional de Film NexT a fost înfiinţat în 2006 în memoria sound designerului şi compozitorului Andrei Toncu şi a regizorului Cristian Nemescu şi este organizat de Societatea Culturală NexT. Ajuns la cea de-a 11-a ediţie, NexT se va desfăşura anul acesta între 22 şi 26 iunie 2017.
Cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, Uniunea Cineaştilor din România, Institutul Cultural Român, Primăria Municipiului Bucureşti, ArCuB.
Proiect finanţat de: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Proiect co-finanţat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional
Parteneri: Silva, French Revolution, ShortsTV, Cinetic - UNATC I.L. Caragiale, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Art Contact, Rotenberg, Cinepub, Cinema Muzeul Ţăranului, Muzeul Ţăranului Român.
Maşina oficială: Midocar
Parteneri instituţionali: Ambasada Franţei, Institutul Francez, Goethe Institut Bucureşti, Ambasada Suediei la Bucureşti, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Israel în România, Asociaţia Fala Português!
Monitorizare media: mediaTRUST.
Parteneri media principali: Antena 1, Radio Guerrilla, Agerpres, Zile şi Nopţi, Cinemagia.
Parteneri media: Blitz TV, Cinema Rx, Decât o revistă, Ziarul Metropolis , Sub25, Liternet, Oraşul Meu, Cooperativa Urbană, Glamour, Modernism.ro, Cinefan, The Institute, Promo Bicicleta, Radio România Cultural, AARC- All About Romanian Cinema, Radio România Cultural, Cooltura Mall, A List Magazine.
Facebook: https://www.facebook.com/NexTFilmFestival
Instagram: @nextfilmfestival
Site-ul oficial: www.nextproject.ro