Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă... Pardon, voiam să spun că Festivalul începe devreme... Hmm, nici asta nu era tocmai ideea de transmis. Pe armătura unui silogism, Festivalul bun începe devreme. La Matinalul TVR1, în cazul meu, unde am povestit despre ediţia 2017. M-am trezit vorbind în direct despre make-over-ul radical pe care i-l doresc Sălii Palatului, ca şi când ar avea vreo importanţă ce crede Constantinescu de la televizor... Am spus că îi aştept pe Daniele Gatti, Anne Sophie Mutter, Riccardo Chailly şi Jordi Savall. "Şi pe David Garrett?" Hmmm, nu neapărat în vârful preferinţelor mele, dar da, şi pe David Garrett...:) Şi, evident, am vorbit despre deschiderea de astăzi, 2 septembrie 2017, pe care am plăcerea şi emoţia să o prezint.
Se împlinesc zece ani de când am prezentat prima dată un concert al Festivalului. În 2007, gâtuit, stană, sloi de frică, făceam intro-ul şi pauza concertului inaugural. "Bună seara, doamnelor şi domnilor, sunt Marius Constantinescu" a devenit o propoziţie pe care o spun des în septembrie şi nu pot decât să sper că, de-a lungul timpului, a mai câştigat un dram de încredere, de carne, de aplomb.
Până diseară, însă, mă întorc cu gândul la cele trei interviuri prin care mi-am început oficial Festivalul 2017. Înşirate unul după altul, storcoşite între pragul unei sosiri la aeroport şi începutul repetiţiei generale de Oedipe. L-am cam chinuit pe Paul Gay, care nu-şi mai găsea locul pe scaun şi mai avea puţin şi făcea poza finală rituală din mers. Omul murea de foame, a avut bunăvoinţa de a nu renunţa la filmarea pregătită, dar nu neapărat şi zâmbetul la purtător. Nu l-ar putea acuza nimeni, pentru că şi franceza mea a fost una pruneuse, pas pulpeuse... L-a suplinit, însă, Ildiko Komlosi, exuberantă, empatică, extravagantă. Cu ea, m-am regăsit în plăcerea conversaţiei, în melodicitatea limbii italiene şi în confesiunile oferite cu lacrimă în colţ de ochi, nu smulse. Dacă este, însă, un interviu care a reuşit să şteargă impresia unui început nu foarte a mon gré, acesta a fost Sir Willard White. Nu spun că vocea lui vorbită e la fel de impresionantă precum cea cântată (and, boy, ascultaţi Ol' Man River cu el pe Youtube!), dar umple frazele profunde cu atâta substanţă, uneori chiar frizând filozofia, că nu ai cum să nu îl însoţeşti pe drumurile pe care le deschide. Eu nu ştiu niciun alt artist liric care să fi avut şansa de a apărea alături de Royal Shakespeare Company. Şi nu ducând tava, ci în însuşi Othello, alături de Sir Ian McKellen. Sir Willard a fost Vocea primei mele zile de Festival. Prima zi înainte de prima.
Ne vedem diseară!
(acest text este publicat si pe enescu.tvr.ro)
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..