Red Eye, tradus corect la noi prin Zbor de noapte, este genul de film pe care e bine să-l vedeţi fără să aveţi habar despre ce-i vorba înlăuntru. Mergeţi dară pe mâna mea - problema e în altă parte: cum scriu eu 2000 de semne fără să dezvălui ce şi cum? Here goes nothing!
Cariera lui Wes Craven înseamnă trei decenii şi mai bine de horror inteligent, subversiv şi, asta e, violent, din care carieră omit deliberat filmul cu viorile şi Gloria Estefan... În anii '70, americanul a semnat sângeroasele Last House on the Left şi The Hills Have Eyes; în anii '80, printre titluri mai mult sau mai puţin obscure (Deadly Blessing, Chiller, Shocker) a găsit timp să zămislească fascinantul Coşmar pe Elm Street, ale cărui continuări (şase la număr) l-au dezamăgit nespus; anii '90 au început pentru Craven cu o capodoperă neştiută (The People Under the Stairs), au continuat cu postmodernistul New Nightmare, care a pus capăt carierei lui Freddy Krueger (vs. Jason nu se pune), a produs serialul-cult Nightmare Cafe şi, mai ales, cu trilogia Scream, a reinventat un gen (teen slasher movie) pe care nimeni nu-l mai dădea doi cenţi. La propriu şi la figurat. Cinematografic vorbind, noul mileniu a început pentru regizor tîrziu, o dată cu eşecul Cursed, lansat în fine la începutul acestui an - devine evident atunci cât de bine pică acest surprinzător Red Eye...
De ce surprinzător? Pentru că nu-i horror (cel puţin nu în sensul clasic), pentru că e rated PG-13 şi nu R, pentru că are mai degrabă aerul unui film de serie B marca Larry Cohen decât al unui thriller marca Wes Craven (deşi operele celor doi împart o anume conotaţie socială) şi pentru că e ferpect, pardon, perfect! E scurt (80 de minute), împărţit în două segmente clare (suspans aviatico / hitchcockian savuros dozat în prima parte, Scream... encore, plin de citate auto-referenţiale în partea a doua), jucat brici (Rachel McAdams, superbă & Cillian Murphy, la fel de terifiant ca numele propriului personaj - Jackson Rippner), montat atent, cu mare grijă la detalii, şi başca, găseşte timp şi pentru capete-n gură şi pentru comentarii extrem de inteligente a propos de relaţii inter-umane (pre şi post 9/11), intimitate şi singurătate.
E mult, e puţin? E suficient; urcaţi-vă deci cu încredere în avionul pilotat de Wes Craven, turbulenţele sunt deliciul voiajului şi fac parte din meniul de bord.