Wes Craven, acest titan al frisoanelor reci (pentru care nu se ia Coldrex) şi părinte al lui Freddy Krueger (şi al seriei Scream), se prezintă fanilor români de thriller de văzut în sala de cinema, cu un film de buget A, făcut în şi la studio (Dreamworks), anume Red Eye.
Majoritatea criticilor americani s-au dat pe spate mai tare ca la orice altă producţie de gen a anului, la fel şi ceva critici autohtoni. De ce oare? Nu-i recunosc stilul lui Craven, iar filmul e de fapt un segment de o oră de Alfred Hitchcock Presents sau un Nick of Time în avion. Acesta din urmă e filmul lui John Badham din 1995 cu Johnny Depp şi Christopher Walken, în care Walken alegea aleatoriu un individ pentru a omorî un politician, răpindu-i copilul. La acea oră mi s-a părut preposterous (mi-e greu să traduc termenul, pentru că dicţionarul spune în dreptul lui: absurd; mai curând e o enormitate, exagerare maximă, aberaţie, braşoavă. Dar aţi recunoscut cu această descriere toate filmele made in Hollywood. Azi cred că Nick of Time e o bijuterie de film (stilistic, plus actoricesc), minimalist faţă de Red Eye (titlul reprezintă, ultima cursă aviatică adică zborul de noapte). În acest zbor, o tânără (Rachel Mc Adams) care lucrează la un hotel de lux e racolată de un tânăr simpatic, dar psihotic (Cillian Murphy, continuînd prestaţia de Scarecrow din Batman Begins). Acesta o ameninţă că îi ucide tatăl (Brian Cox, într-un rar rol patern pozitiv), dacă nu-l va ajuta în planul lui de asasinare al unui politician cazat în hotelul în care ea lucrează.
În climatul paranoic post 9/11, în care actul de a zbura a devenit din ce în ce mai complicat şi mai frustrant (şi nu vorbesc de ora în plus de check in), filmul lui Craven lucrează cu subconştientul americanului, asediat în propria-i ţară de terorişti invizibili şi imaginari. Pe mine personal, o secvenţă în toaleta avionului, m-a dus cu gândul la Sylvia Kristel în Emmanuelle. Ce vremuri frumoase! Şi paşnice, make sex, not war!
Un cronicar american a numit Red Eye un verişor sărăcuţ al serialului 24, adică 12. Eu îl prefer pe generalul Esperanza în avionul din Die Hard 2. Şi ceea ce mi-e clar, Red Eye, Flightplan (viitorul thriller de acest tip care poposeşte pe ecrane şi pe lângă care filmul lui Craven e Bergman) sau Snakes on a Plane (thriller-ul high concept de la anul al cărui titlu este şi sinopsisul), filmele acestea nu se vor difuza în avion.
P.S.: Şi dacă aveţi posibilitatea şi nu l-aţi văzut pe dvd, mergeţi să vedeţi Metallica-Some Kind of Monster, un fel de monstru într-o copie la noi la cinema, but "the memory remains"...