Jurnal de meloman grăbit şi de jurnalist fugărit (10.09) - Festivalul Enescu, 2017

Care o fi misterul scobitorilor lui Valery Gergiev? Small pentru concertele cu solist, medium pentru simfonii? Indiferent de ce ţine în mâna dreaptă, stânga este într-o perpetuă nelinişte. Tremură, solicită, negociază, concediază şi consfinţeşte segmente sonore care nu pot fi calificate decât redutabile.

Cu patruzeci şi cinci de minute înainte de începerea concertului de la Sala Palatului, Filarmonica din München cânta singură pe scenă, impulsionată de concertmaestrul Lorenz Năsturică-Herschkowici. Gergiev stătea pe un mijloc de rând (scuze, maestre, era să o iau prin faţa Dvs., noroc cu părul rebel care nu vă trădează niciodată) şi dădea indicaţii clare, calme şi concise.

Daniil Trifonov nu are nevoie de sală, alergat sau altă formă de sport. Ceea ce face la pian înseamnă o atletică incredibilă, năucitoare, însă nu automată. Năvălnicia lui vine dintr-o locuire profundă a muzicii pe care o cântă, o revelaţie care i se întâmplă pe măsură ce degetele galopează mai repede sau se înfrânează în vârf de tuşeu.

Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Serghei Rachmaninov este an all-time favourite pentru publicurile din toată lumea, iar pianistul de 26 de ani (26!) i-a conferit relieful şi impetuozitatea tinereţii, dublate de o intimitate, o coloristică, o tălmăcire diafană în părţile aşezate. O picătură de transpiraţie i-a căzut de pe frunte pe clapele pianului, anunţând, parcă, frenezia cadenţelor finale. Mâinile s-au înfipt în pian, pianul în armătura orchestrală, iar Daniil Trifonov, Filarmonica din München şi Valery Gergiev au decupat încă un moment antologic al Festivalului Enescu 2017. La sfârşit, pianistul părea că abia se mai ţine pe picioare. A răspuns florilor şi aplauzelor cu o Fantezie impromptu de Chopin începută viguros - am văzut mai multe sprâncene ridicate -, dar continuată la fel ca şi Concertul de Rachmaninov: cu foarte multă personalitate, cu irizări nebănuit de gingaşe şi cu filtru de poet. Dirijorul l-a urmărit, patern, dintr-un colţ al scenei.

Mda, cum să vă spun, Bruckner, adică sigur, Simfonia a IV-a, Romantica, o partitură complexă, care a suferit multe revizuiri timp de un deceniu, de o lungime... bruckner-iană şi de o construcţie aşijderea. Un vehicul excelent pentru a aplauda această orchestră excelentă care este Filarmonica din München. Forţă, instinct, dedicaţie. Dar, scuzaţi sinceritatea, eu abia aştept Şeherezada din seara aceasta.

(acest text este publicat şi pe enescu.tvr.ro)