London Philharmonic Orchestra împreună cu dirijorul Vladimir Jurowski şi violonistul Christian Tetzlaff au fost protagoniştii concertului de duminică 3 septembrie 2017, de la Sala Mare a Palatului, susţinut în cadrul seriei Mari orchestre ale lumii, din cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu - Bucureşti, 2017. Numerosul public a putut asculta Preludiul actului I din opera «Tristan şi Isolda» de Richard Wagner, Concertul pentru vioară şi orchestră de Alban Berg şi Simfonia nr. 11 «Anul 1905» în sol minor, op. 103 de Dmitri Şostakovici.
Preludiul actului I din opera «Tristan şi Isolda» de Richard Wagner a devenit o lucrarea de sine stătătoare, frecvent interpretată pe scenele lumii. Despre această lucrare Friedrich Nietzsche spunea că "are o fascinaţie periculoasă şi o înspăimântătoare şi suavă infinitate."
Ascultând acest Preludiu cu London Philharmonic Orchestra aflată sub bagheta lui Vladimir Jurowski simţeai, datorită sunetelor muzicale, tragismul unei iubiri imposibile, greu de exprimat printr-un alt limbaj artistic. Leitmotivele se succedau sugerând personaje şi situaţii legendare: motivul confesiunii, motivul dorinţei, motivul izbăvirii, motivul otrăvii, cel al morţii lui Tristan şi cel al suferinţei Isoldei.
A urmat, Concertul pentru vioară şi orchestră de Alban Berg. Violonistul Christian Tetzlaff cântă şi trăieşte acest concert, compus în 1935, cu o mare iubire către frumosul muzical. Prin sunetul viorii sale, construită de Stefan-Peter Greiner[1], auzeam de fapt o voce umană. Corzile vibrau intens sub trăsătura generoasă şi viguroasă încălzind parcă atmosfera Sălii Palatului din Bucureşti. Contrastele mari între culorile sumbre ale unor idei muzicale şi suavele atingeri cu arcuşul ce emitea tonuri aminteau de o sinceră adoraţie. Artistul cântă fantastic acest concert, comandat lui Alban Berg de violonistul american Louis Krasnerom, în memoria fiicei Almei Mahler, Manon Gropius, decedată la doar 19 ani. O lucrare profund lirică, fără nici o violenţă expresionistă, un adevărat cântec de iubire şi de moarte. Întreaga lucrare este dominată virtual de melodia unui coral de Johann Sebastian Bach, intitulat Es ist genug! (Este de ajuns!)[2].
Mânuirea arcuşului este desăvârşită la acest violonist: aderenţă la coardă până la limita unui sunet intens expresiv, stors de armonice superioare, bogat în culori, mereu mulat pe tema muzicală dodecafonică. Artistul are o uluitoare flexibilitate. Vijelii de disonanţe nu reuşesc să îl doboare din ardoarea suflului său emoţional, prin care transmite auditoriului tensiuni copleşitoare. Vibrato-ul său dens se combină cu fluenţa mişcărilor mâinii drepte. Pare că are un arcuş cu o lungime infinită. Posedă o artă a ocolirii punctului mort de la vârful arcuşului, printr-o mişcare circulară plină de firesc, însă perfect controlată, unde elasticitatea domină şi îmbină duratele ritmice.
Concertul de vioară de Alban Berg este o lucrare complexă, care - pentru a fi urmărită de către public - presupune un efort intelectual mare şi o anumită toleranţă a disonanţelor. Materialul tematic reprezintă o integrare tonal-dodecafonică. Iar compozitorul celei de-a doua şcoli vieneze a făcut aici o sinteză genială. Remarcam, ascultând concertul o simetrie a formei: două părţi, divizate în două sub-părţi (Andante, Allegretto şi Allegro, Adagio). Prima parte simbolizează viaţa, copilăria lui Manon, cu graţia şi bucuria sa de a trăi. Cea de-a doua parte a concertului întruchipează sonor moartea, izbucnirea brutală a răului, progresia lui şi finalul funebru. O muzică plină de mister. În debut ascultam vioara solistă atingând uşor cele patru corzi libere.
Cât de frumos au sunat mai apoi, cele trei motive distincte din Allegretto! Scherzando, wienerisch şi rustico. Se putea auzi citarea unei melodii populare din Carinthia (sudul Austriei). Acest Kärntner Volkweise, cântat prima oară de corn, răsuna ca un adevărat climax al părţii. Urmăream în cântul viorii soliste virtuozitatea instrumentală care era clădită pe o virtuozitate compoziţională. O serie ascendentă generatoare sugerând înălţarea la ceruri a sufletului de înger. Rubato-ul din debutul părţii a doua, Allegro, cu acele accelerări rezultate din scriitură - triolete de optimi, cvintolete şi sextolete de şaisprezecimi - coborau fulminant în registrul grav al viorii. În variaţiunile din partea a doua, intonaţiile modale lidice aduceau o expansiune deosebită a melodiei. Tema de coral reapărea magnific la vioara solistă. Sensibilitate şi lirism. Suflătorii de lemn, cu intervenţiile lor dialogau cu violonistul. Era acolo o mare densitate şi varietate timbrală în sunetele ansamblului orchestral.
La cererea publicului, Christian Tetzlaff a interpretat Largo din Sonata nr. 3 în do major pentru vioară solo BWV. 1005 de Johann Sebastian Bach. Într-o atmosferă de rugă fierbinte, acordurile ce însoţeau melodia viorii se succedau calm, cu o sonoritate amplă. Îmi doream să-i ascult la nesfârşit sunetele imaginate şi redate măiestrit şi mai cu seamă ideile muzicale, comunicate într-un mod fascinant.
Violonistul german Christian Tetzlaff este deţinătorul Premiului Brahms-1990. În plină maturitate artistică (51 de ani), interpretul posedă un repertoriu impresionant: de la Sonatele şi Partitele solo de Johann Sebastian Bach, la concertele de Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, sonatele de Robert Schumann, Leoš Janáček, Maurice Ravel şi Béla Bartók, până la opusuri compuse de Dmitri Şostakovici, Arnold Schönberg, Alban Berg, György Ligeti şi Stuart MacRae. A început să studieze la vioară de la şase ani şi a debutat la vârsta de 14 ani. A fost îndrumat de profesorul Uwe-Martin Haiberg la Muzickhochschule din Lübeck şi mai târziu de Walter Levin, la Colegiul de Muzică al Universităţii din Cincinnati, Ohio-SUA. A concertat alături de mari ansambluri orchestrale precum: Tonhalle Orchester Zürich, München Philharmonie, Orchestra din Cleveland şi altele. După 2011 a realizat numeroase înregistrări la casa de discuri Ondine. A fondat Tetzlaff Quartett, în care cântă alături de Elisabeth Kufferath (vioară), Hanna Weinmeister (violă) şi Tanja Tetzlaff (violoncel). Viorilor Stradivarius el o preferă pe cea construită de lutierul englez Stefan-Peter Greiner [1]. Violonistul utilizează un arcuş marca Peccatte.
Dirijorul serii muzicale de la Sala Palatului, Vladimir Jurowski, alături de Orchestra Filarmonicii din Londra creează momente unice. Se contopeşte cu sensurile muzicii încifrate în partitură, iar instrumentiştii îi sorb intenţiile din gesturile şi privirea sa de o mare forţă de sugestie.
Dirijorul Vladimir Jurowski s-a născut la Moscova, la 4 aprilie 1972 şi în prezent trăieşte în Germania. Din 2001 este directorul muzical al Festivalului de la Gyndebourne, East Sussex, Anglia. Din anul 2007, este dirijorul principal al London Philharmonic Orchestra. A dirijat importante orchestre din Europa, printre care se numără Chamber Orchestra of Europe, la Cité de la musique din Paris şi Staatskapelle Dresde. A realizat înregistrări pe CD cu pianista Hélène Grimaud. Este directorul artistic al ediţiei a XXIII-a Festivalului International George Enescu din Bucureşti, 2017.
Simfonia nr. 11 «Anul 1905» în sol minor, op. 103 de Dmitri Şostakovici a încheiat o seară impresionantă de muzică interpretată cu mare dăruire şi profesionalism. Simfonia este considerată o reflexie a istoriei ruse, percepute imediat după moartea lui Stalin. Este o lucrare monumentală musorgskiană, în patru părţi cântate fără întrerupere: I. Adagio, Piaţa Palatului; 2. Allegro, 9 ianuarie; 3. Adagio, Memorie eternă; 4. Allegro, ma non troppo. Este o muzică de film fără film.[3] O multitudine de sentimente se decantau: de la lamentaţie la calm glacial, până la violenţă brutală. Armonii stranii, prezenţa masivă a percuţiei, tensiuni abominabile, sonorităţi paroxistice evocau masacre. Alteori se remarcau intervenţiile cornului englez, cu melodia sa calmă, însă rău prevestitoare.
O seară cu muzică într-adevăr grea, care te marchează pentru un timp îndelungat.
Note:
[1] Alţi interpreţi celebrii care cântă pe instrumente construite de către lutierul londonez Stefan-Peter Greiner: Ivri Gitlis, Leonidas Kavakos, Franz Helmerson, Kim Kashkashian, Igor Ozim, Hyeyoon Park, Antje Weithaas, Werner von Schnitzler şi cvartetele de coarde Alban Berg, Hagen, Keller, Kuss şi Parker. De asemenea, cântând pe aceste instrumente au câştigat premii la renumite concursuri de vioară Feng Ning, Sergey Malov, Suyeon Kangm precum şi interpreţi din formaţiile camerale Camerata Salzburg, Alban Berg Quartet, Arcanto Quartett, Copenhagen Classic Sextett, Hagen Quartett, Jerusalem Quartett, Catalyst Quartett, Michelangelo Quartett, Parker Quartett, Goldberg Trio, Tammuz Piano Quartett, Linos Piano Trio. - greinerviolins.com/biography/
[2] În Coralul Es ist genug, BWV. 60, sunt folosite versurile: Es ist genug,/Herr, wenn es dir gefällt,/ so spanne mich doch aus./ Mein Jesus kömmt!/ Nun gute Nacht, o Welt! /Ich fahr ins Himmelshaus, /ich fahre sicher hin mit Frieden; /Mein feuchter Jammer bleibt darnieden. /Es ist genug! (Este de ajuns, / Doamne, te rog, / Aşadar, iartă-mă / Iisus al meu soseşte! / Acum, noapte bună lume! / Merg la casa cerească, / Merg cu pace; / Umorile mele umede rămân aici/ Este de ajuns!)]
[3] wikipedia.org/wiki/Symphonie_n%C2%BA_11_de_Chostakovitch
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..