- Orice ţi-ai fi pus, mai bine îţi puneai un pahar cu vin! Nu mi-a venit nimic mai inspirat şi mai spontan, la remarca de a doua zi dimineaţa a unei colege după prestaţia lui David Garrett în Concertul pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski.
Recunosc că mi-am scris Jurnalul în gând în timpul caznei blonde de la Sala Palatului. De fapt, am scris mai multe variante, de la ton piaristic pompos şi ditirambic la o dare de seamă cu colţi ascuţiţi, trecând printr-o variantă ironică, stimulat şi de vecinele mele de scaun, melomane cu credite şi experienţă îndelungată. În live-ul de a doua zi, Mirela Nagâţ, colega mea de la Cooltura, m-a întrebat dacă e adevărat că, potrivit mai multor voci, David Garrett "a masacrat concertul". Eu aş zice că s-a zdrelit pe el însuşi.
Hai s-o spunem pe cea dreaptă: Garrett e o maşină de făcut bani. Credeam că spectatorii vor sta ciorchine inclusiv agăţaţi de pereţii Sălii Palatului, dar mi s-a părut mai multă lume la Martha Argerich. Lipiciul pe care, însă, îl are playboy-ul german la o anumită categorie de public este indiscutabil, iar orice promoter nu poate decât să profite de pe urma acestui fapt. Eu îl vedeam pentru prima dată pe viu. Când a cântat cu Orchestra Română de Tineret nu mai ştiu ce aveam de făcut, când a revenit, acum doi ani, cu Filarmonica din Monte Carlo şi Gianluigi Gelmetti ştiu sigur că aveam filmare. Am văzut video-uri de atunci, inclusiv cu Balada lui George Enescu, o miniatură pe care o ador (şi pe care a cântat-o corecţel şi fără pic de feeling), în fine, se cerea o experienţă directă.
Am stat şi la repetiţie, e drept cu ochii pe Riccardo Chailly, pe acest uriaş dirijor pe care îl aşteptam de atâţia ani la Bucureşti, un senior al baghetei, un rege al aplombului, al panaşului, al eleganţei şcolii dirijorale din falanga lui Claudio Abbado. Riccardo Chailly şi Daniele Gatti - cred că am mai spus-o - sunt dirijori care ar trebui puşi în dicţionar la definiţia şefului de orchestră, a acelui personaj unic care conduce, sculptează, ridică, articulează, reinventează un act muzical.
A fost timid. Ca un şcolărel timorat de dom' profesor. Ca un elev care e terminat să nu uite un vers din poezia cu nu ştiu câte strofe pe care a memorat-o mecanic. Aerul de rocker timid nu se potriveşte cu hype-ul din jurul lui Garrett, care presupune agenţi de pază care pândesc ca ulii orice telefon sau aparat de fotografiat inoportun ce ar putea da în vileag vreo scăpare. Cu ochii ţintă la dirijor, Garrett a repetat câteva pasaje şi cadenţe din părţile I şi a III-a ale Concertului. Au! Mai un deget pe-alături, mai un glissando îndoielnic ca gust, mai o goană după tempo... În fine, e repetiţie, poate se va dezlănţui în concert.
Nu şi-a dezlănţuit nici măcar... părul, ceea ce m-a condus spre un alt joc de cuvinte: împletit şi împleticit. Sigur, blond, surâzător, cu privirea aia candidă de licean în aceleaşi timp silitor şi dăruit în muzică, dar un cap pe care a încercat să îşi potrivească o pălărie mult prea mare: cea a Concertului lui Ceaikovski. Adică nu vorbim de un concert mai... marginal, ci de mama şi tata tuturor concertelor pentru vioară solistă, pe care fiecare dintre noi îl avem în ureche în cel puţin o interpretare de referinţă. A mea este cea Erato cu Vadim Repin şi Emmanuel Krivinne, dar cred că oricine cu orice reminiscenţă sonoră similară şi-a dat seama că întrebuinţarea lui David Garrett în această partitură a fost una cel puţin riscantă.
Să ne înţelegem: a avut tot suportul Filarmonicii de la Scala şi al dirijorului, care au şopocăit, doar, doar s-o auzi ceva mai clar, mai bine, mai definit, mai intens. De altfel, în părţile orchestrale, parcă asistam la alt concert, unul cu vână şi glanz. Precizia şi investiţia emoţională, filtrul personal nu stau, însă, numai în cât de tare apeşi pe coardă, ci şi în cum treci o asemenea lucrare prin sita sensibilităţii. În definitiv, asta face să ascultăm aceeaşi lucrare de o mie de ori, în o mie de variante, pentru că ea se naşte de fiecare dată altfel. Naşterea lui David a fost una chinuită, o goană de a termina o partitură dificilă şi insuficient stăpânită, în care nici nu se mai pune problema nuanţelor, interpretării, culorii. N-a fost nici cu brianţă, nici cu nerv, nici cu acurateţe, ci cu nişte intenţii de efecte mai degrabă afectate, fără testosteron. O şuviţă i s-a desprins la un moment dat din strânsoarea părului mătăsiu. Oftaturi, inimi palpitânde... A zâmbit cuminţel şi şi-a trecut-o după ureche, ca să nu se amestece între arcuş şi coarde. N-ar fi fost o mare dramă...
Eu am pronosticat două bis-uri. A avut decenţa de a da numai unul, prezentat cu voce slabă, din care nu am înţeles noi, cei din falanga de sus a Sălii, decât că era ceva legat de Bach. Din ce a urmat, am presupus că este propria lui versiune a ceva ce porneşte de la Bach. Poate mă lămureşte cineva care a auzit mai bine. Comments are disabled for this video.
Nu se face să laşi florile pe care ţi le dăruiesc oamenii în buza scenei. Oricât am şti cu toţi că ele ajung pe la însoţitori, cabiniere, plasatoare, un gest elegant este de a le ridica şi măcar de a le transporta în culise.
Partea a doua a concertului Filarmonicii de la Scala a fost o Simfonie a XII-a de Şostakovici construită ca un arc de mare efect, fără disjuncţii între părţi. Riccardo Chailly este un împătimit al compozitorilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din secolul XX, iar piesele ample, ce reclamă o orchestră simfonică în fiecare părticică a acesteia sunt câmpul lui de bătălie. Lectura pe care a dat-o Simfoniei lui Şostakovici a fost una academică, profundă, serioasă şi intens şlefuită, în care muzica s-a revărsat peste noi fără a fi nevoie de a apăsa pe pedala efectului fără afect. Iar uvertura operei Vecerniile siciliene de Verdi a fost un cadou din partea unei orchestre care ţine opera în buzunarul de la piept.
David Garrett va reveni în aceeaşi Sală a Palatului în 2018 într-un concert crossover cu propriul lui band. Ceaikovski, dacă tot a avut, bietul, o viaţă turmentată şi chinuită de la un cap la altul, măcar pe lumea cealaltă să aibă parte de linişte.
(acest text este publicat şi pe enescu.tvr.ro)
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..