Sunetul aurit al viorii lui Leonidas Kavakos a umplut sala. Alături de Orchestra Filarmonicii din Israel, dirijată de Zubin Mehta, artiştii au adus sublimul în faţa ascultătorilor, veniţi la un concert mult aşteptat. Solistul Leonidas Kavakos a încântat prin fiecare frază muzicală prezentată. Arareori am ascultat muzica Concertului pentru vioară şi orchestră în re major, op. 77 de Johannes Brahms atât de uman interpretată. Admiram interpretarea magnifică, cu deosebire sunetele viorii soliste vibrând angelic când urca pe toate piscurile melodice. Nimic în plus faţă de necesarul expresiv şi totuşi extrem de eficient în emoţie, discursul lui Kavakos era unul romantic şi totodată echilibrat. El susţinerea ideile muzicale dincolo de lungimea arcuşului, cu o tehnică de emisie vocală. Era acolo o respiraţie amplă, o tensiune imensă, totul dublat de o calitate timbrală uimitoare. Generos, dezinvolt, cu o violonistică sclipitoare, mereu concentrat spre a ne arăta peisajul unor plaiuri din altă lume, doar de el zărită. În timp ce cântă, violonistul bucură spiritul celui ce îl ascultă. Pătrunzi cu el într-o dimensiune necunoscută. Kavakos ştie să transmită foarte direct stări şi afecte în care ne regăsim în diferite etape ale vieţii: tragism, ludic, nostalgie, exuberanţă şi câte altele. Cântând la vioară, îţi face impresia că îşi ascultă sinele copleşit de ceea ce percepe. Aşa cum spunea însuşi George Enescu, că se simte Brahms când cântă muzica lui Brahms, Kavakos se mulează pe meandrele râului sonor limpede, atât de frumos creat de compozitorul german şi în acest unic concert dedicat viorii, scris în 1878 şi dedicat lui Joseph Joachim.
Simţeam întregul concert ca pe o unitate. Allegro ma non troppo, Adagio şi Allegro gioccoso ma non troppo vivace - se desfăşurau precum un lanţ muntos. Când arpegii sinuoase în legato, când acorduri cu atacuri reluate de arcuş, vizând zone prăpăstioase măreţe, toate într-un climat romantic. Auzeam cantilene care se transformau în pasaje de virtuozitate viforoase.
Maestrul Zubin Mehta, suveran, sobru, trăind muzica alături de inegalabila orchestră a Israelului ne-a oferit întreaga sa artă dirijorală într-o seară de septembrie 2017, la Bucureşti, pentru care îi mulţumim cu smerenie. Un acompaniament simfonic fermecător.
La cererea publicului, violonistul Leonidas Kavakos a interpretat Gavotte en Rondeau din Partita nr. 3 în mi major, BWV 1006 de Johann Sebastian Bach. Tema de gavotă era reluată mereu variată, violonistul adăugând tirade în stil baroc textului original, de un gust elevat. Iar cupletele rondoului, fiecare impresionau prin ştiinţa polifonică aplicată, cu voci ce păreau cântate de instrumente cu timbre diferite. Uneori auzeam un contrapunct care beneficia de un timbru de violă, în timp ce vocea principală etala sunetul viorii. Acele sunete aerate marcate cu arcuşul în zona talonului, cu uşoare desprinderi de coardă şi reveniri ferme, precum roţile trenului de aterizare al unui avion ating cu exactitate, simultan solul, produceau aliaje sonore de intervale armonice miraculoase.
Într-adevăr, urmând construcţia formei, Kavakos redă adevărata virtuozitate, din vremea lui Bach, aceea a compoziţiei polifonice geniale prin elaborare aproape matematică, cu elemente în care sacrul se apropie incredibil de om.
Aranjamentul scenic al ansamblului orchestral la Simfonia nr. 9, Neterminata de Franz Schubert a fost unul foarte interesant, care a conferit o mare omogenitate sonoră: instrumentele cu coarde erau înconjurate de cele de suflat. Cele de lemn erau amplasate pe semicerc în jurul dirijorului, iar cele de alamă în spate, lângă timpane. Instrumentele de coarde erau grupate în format de operă. Greu de găsit cuvinte care să exprime nivelul fantastic al acestei orchestre: calitate sonoră splendidă, virtuozitate, dăruire unică, un profesionalism fantastic şi peste toate muzica curge firesc. Artiştii lansează dincolo de sala de concert o exultare sufletească.
Bis-ul orchestral, a adus sărbătorescul pe scena Sălii Palatului. Prin muzica de vals simţeai nobleţea şi spiritul unei lumi mai vechi, care nu vrea să apună. Fiinţa imaterială a compozitorului Johann Strauss trăieşte printre noi de câte ori îi savurăm bijuteriile sonore. Şi aceasta dincolo de concertele de Anului Nou transmise de la Viena.
După un astfel de concert, datorită artei sunetelor, cum spunea în versurile sale Schiller, iar prin Oda bucuriei Beethoven, simţi cu adevărat cum toţi pe lume fraţi noi suntem!
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..