Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de meloman grăbit şi de jurnalist fugărit (19.09) - Festivalul Enescu, 2017


septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
N-a fost perfect. Şi nu, nu din cauza stilului expresionist de a dirija al lui Christoph Eschenbach, o continuare însufleţită a chipurilor pictate de Edvard Munch sau Lucien Freud. Este, orice s-ar spune, unul dintre cei mai aparte dirijori ai istoriei recente, care nu îţi lasă cale de mijloc. Ori îl adori, ori nu îl tolerezi. În spatele meu, o doamnă şopteşte: "Pentru mine, e al doilea vrăjitor al baghetei, după Barenboim." Câteva rânduri mai încolo: "Eu nu mai stau la partea a doua, nu mai are ce să facă." E atât de absorbit şi de mistuit în muzică Eschenbach (de unde stau eu când am live îi văd foarte bine chipul), încât mişcările îşi pierd din alonja seniorială, devin rupte, turbulente, dezarticulate, chiar sălbatice. Uneori, e mai bine să nu îl vezi, ca să nu îţi bruieze actul muzical pe care ţi-l intermediază. Iar facies-ul îşi accentuează liniile, care izvorăsc din doi ochi de diavol.

E motivul pentru care, zece minute şi mai bine, cât a durat Adagietto din Simfonia a V-a de Mahler, am privit mocheta din vârful pantofilor mei. Nu cred că muzica asta poate fi primită cu jumătăţi de măsură sau cu poarta sufletului doar crăpată. Iar Eschenbach, acest dirijor uriaş, cu o înţelegere filozofică a partiturii şi cu o misiune aproape personală, a scuturat din vârful baghetei praf de jale înghiţită. De ce spun "personală"? Pentru că muzica (Mahler 5 inclusiv) este răspunsul pe care Eschenbach şi-l dă singur la întrebările care nu îi părăsesc cavitatea toracică. Şi singura cale de ridicare, aşa cum a ridicat el luna peste Sala Palatului - măcar câteva ore - a unei vinovăţii care scurmă în fiinţa lui spirituală.

Dar n-a fost perfect. Acest dirijor singular merita o orchestră o idee mai bună. Una care să înţeleagă viziunea lui rafinată, aşa cum a dat impresia în Rückert-Lieder, când, la sfârşit, am crezut că nu există ceva mai frumos pe pământ. În Simfonia a V-a, însă, discrepanţa între corzi (avântate, empatice) şi alămuri (precipitate) a umbrit desăvârşitul unor momente decisive. Au fost ezitări minore, dar care mâzgălesc tabloul pe care Eschenbach îl pictează vorace.

Perfect (mi-)a fost interviul cu Thomas Hampson. Ce bucurie de om! Ce răspunsuri spontane, domoale, cu seva profunzimii şi culturii lui proverbiale... Nici nu e de mirare că forma lui de paradis personal se construieşte ieşind dintr-o bibliotecă şi dând înspre o mare, cu soţia, copiii, nepoţii şi căţeii în jur! Un artist care stă bine în pielea lui şi care e ferit de orice rugină a demonstrativităţii. O spun din nou: cei mai mari sunt cei mai simpli, mai generoşi, mai umili (în sensul bun al adjectivului). Gândesc modern, au bază teoretică pentru tot ceea ce spun, cultivă umorul ca pe un condiment ales şi nu abdică de la eleganţă. De ce n-or învăţa alţii de la ei?

Hampson vorbeşte cum cântă. Cu frază nobilă, culoare oferită cuvântului, calm şi căldură potolită.

Y a-t-il un air plus beau, plus reveur, plus méditatif que D'amour l'ardente flamme?" De la prima întrebare am reuşit să instaurăm un ton colocvial şi decontractat şi ea, şi eu. Ea, Clementine Margaine, noua mezzo-soprană vedetă a Franţei, future grande diva, debut acum câteva luni în Carmen la Metropolitan, cea care preia de la Béatrice Uria-Monzon ştafeta marilor antecesoare francofone, Jane Rhodes, Régine Crespin şi Viorica Cortez. Eu, cucerit de timbrul ei brun-arămiu mulat pe cea mai frunoasă limbă franceză.

Totuşi, experienţa zilei rămâne Christoph Eschenbach şi "neterminata" lui Simfonie a V-a. În mănunchiul de mari dirijori ai acestei ediţii a Festivalului, Adagietto este el.

(acest text este publicat şi pe enescu.tvr.ro)

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2017


0 comentarii

Spacer Spacer