Babylon Disease. Cinema suedez

Babylon Disease este un film suedez cu impact imediat, un concentrat amfetaminic de realism, cu personaje cît se poate de reale, vizibile nouă prin intermediul limbajului cinematografic de înaltă măiestrie al regizorului Espinosa.

Proaspăta dramă-act de viaţă suedezo-daneză s-a născut din entuziasmul unui grup de foşti colegi la Naţional Danish Film School, dornici să spună despre lucrurile întâmplate lor, despre ceea ce cunosc, visează, avizi să deceleze adevărul în spatele miturilor vârstei de 20 de ani... Deşi cu experienţe reduse de film, atât regizorul Daniel Espinosa (24 de ani), cît şi operatoarea Camilla Hjelm (23 de ani) au reuşit un film vibrant şi viu, emoţionant, realist şi sublim vizual. Un film despre oameni pe care îi cunosc, despre mediile frecventate de tinerii de 20 de ani ai capitalei suedeze, despre Marea Alegere pe care fiecare dintre noi trebuie să o facă măcar o data în viaţă, fie în viaţa privată, fie ca opţiune de carieră...

Într-o lume în care nimic nu este ceea ce pare a fi, Maja este o vânzătoare de fast food rebelă şi cu idei artistice, care se mută provizoriu cu un amic. În casa lui întoarsă pe dos 24 de ore din 24 abundă vizitele prietenilor, petrecerile improvizate, discuţiile cele mai pasionate care durează nopţi întregi. Cu timpul, însă, senzaţia ei de a fi nimerit în cel mai incomod dintre spaţii se atenuează. Un proaspăt, nedefinit şi special sentiment amoros pentru Mathias, stăpânul casei, se instalează în ea. Pe deasupra, ea realizează ca este cam "pierdută", că nu şi-a făcut nici-un plan serios pentru viaţă... În timp ce toţi ceilalţi, chiar şi cei care par mai superficiali, au nişte visuri clar definite. Povestea este spusă din perspectiva feminină a Majei, îmbibată de sensibilitatea şi de subiectivitatea ei, de auto-retorica la care se supune continuu.

Gaşca este una a anti-globaliştilor, tineri şi extrem de tineri suedezi care au o atitudine socială foarte marcată, protestatari evidenţi ai rasismului propagat de mulţi politicieni nordici... Cartierele în care locuiesc tinerii sunt unele pitoreşti şi populare, locuri unde se pun profund întrebările esenţiale ale existenţei, întrucât acolo ele sunt vitale... Deşi nu găsesc soluţii practice stricte, personajele plănuiesc, organizează, acţionează, uneori în mod absurd sau chiar drastic. Acest tineri sunt oneşti şi profunzi, iar ca personaje sunt cele mai realiste din câte filme contemporane am văzut în ultimii 10 ani!

Mathias, pe deasupra, afirma într-o zi ca suferă de "sindromul Babylon", o boală care atinge occidentalii, cauzată exclusiv de consumismul din Vest, boala care halucinează popoarele în a fi obediente faţă de sistemele lor sociale...

Camera de filmat este foarte reactivă, fizică, se mişcă lejer printre personaje, care intră şi ies din cadru, fiecare cu discursul său... Imaginea ficţională este împrospătată în mod repetat de imagini înregistrate de camere video de supraveghere lăsate flu, sufocante, impersonale, de la televizor, sau de camere digitale purtate în mâna, pentru un plus de veridicitate la care Espinosa ţine în mod special.

Ficţiunea este filmată pe 16 mm, în cinemascop cu granulaţie mare, vie. Contrastul şi culorile predominant albastre sau verzulii au fost cu grijă setate şi reduse, auto-cenzurate în post-producţie tocmai pentru a menţine o coerenţă vizuală în acest film care bucură!

Uneori sunetul nu urmează fidel montajul imaginii, tocmai pentru a menţiona inconsecventa amintirilor, a conversaţiilor de care nu ne putem aminti exact cronologic. Temporalitatea elastică a filmului include jump-cuts şi elipse care amintesc de cinematografia asiatică, în speţă de Chungking Express sau Fallen Angels ale lui Wong Kar Wai, maestru asumat al regizorului Espinosa. Îndrăgostiţi în egală măsură de lumea reală şi de cea ficţională, autorii acestui film au făcut din Babylon Disease o declaraţie sinceră de iubire pentru ambele lumi...