Sunt două ore în care descoperi, dacă nu ştiai deja, că viaţa e monotonă, chiar absurdă, dar că depinde de tine să te bucuri că trăieşti, să afli rosturi în cele mai neînsemnate detalii. Să iubeşti, să accepţi a fi iubit. Să vezi poezie acolo unde alţii nici măcar nu se uită. Să işti versuri din bube, mucegaiuri şi noroi.
Ce este filmul Paterson
Filmul Paterson, ce redă o atmosferă cumva romantică din "oraşul poeţilor", Paterson, New Jersey, este în primul rând un film de stare. Pe care, dacă îl guşti, îl deguşti. Cadru cu cadru, de la început până la genericul de final (dacă nu, ai impresia că tocmai ai avut de a face cu ceva plictisitor).
Fiecare stop cadru din filmul lui Jim Jarmusch poate fi printat şi pus pe perete. Cum face Doc, tipul de la pub, care fixează pe peretele din spatele barului decupaje din ziare despre eroi locali (cu sau fără statuie în oraş, cu sau fără parcuri care să le poarte numele).
În al doilea rând, filmul lui Jarmusch este despre iubire. Personajele principale, Paterson şi Laura, se iubesc cu adevărat unul pe celălalt. Se ţin în braţe, se sprijină, se înţeleg. Fiecare după puterea lui de înţelegere. El, şofer de autobuz şi poet în sinea lui, priveşte îngăduitor toate încercările ei artistice, îi aprobă capriciile, mănâncă (chiar dacă, uneori, cu noduri) tot ceea ce ea îi găteşte. Îi plimbă câinele în fiecare seară, deşi nu-i place deloc patrupedul. Ea, casnică şi artistă în sinea ei, aproape că-l divinizează. Are încredere deplină în valoarea textelor scrise de iubitul ei. Se face frumoasă pentru el. Cumva, el este Universul ei, în care mai este loc doar de ambiţiile ei artistice.
Iubirea (prezentă, trecută, viitoare) este ghicită sau exprimată de-a dreptul, cu entuziasm sau cu resemnare, şi în preajma celorlalte personaje - Doc, colegul de serviciu, îndrăgostitul de la pub etc.
În al treilea rând, ironia din simpatie, ("caricaturizarea personajelor"). Fiecare îşi află cumva naşul, are un punct slab, o doagă lipsă (exagerez!), un fix.
Laura e obsedată de alb-negru, actorul e îndrăgostit de o iubită care nu-l vrea, iubita însăşi se alintă întrucâtva plângându-se de asalturile junelui fără speranţă, Doc visează să participe la un turneu local de şah, joacă rolul mucalitului cu figura impenetrabilă, dar se face mic atunci când dă buzna peste el o nevastă afurisită care pare că-l cam ţine sub papuc, necazurile colegului de la autobază par un destin fără sfârşit, dar relatarea lor stârneşte râsul spectatorului, Nellie îşi bate joc de Paterson, în felul lui, buldogesc, dar are şi rolul de factor extern izbăvitor (după care e pedepsit crunt), Paterson însuşi e, cu tot echilibrul şi convenţionalismul afişat, cu toată atitudinea lui poetic-iscoditoare, uşor infantil-resemnat, fetiţa care are o soră geamănă pare mult mai matură decât e în realitate, iar japonezul...
O poezie de film
Aşa cum am zis mai sus, aparent, Paterson, personajul principal, pare foarte rece, deşi (sau tocmai fiindcă) se simte poet, simte poezie, scrie poezie. Răspunde convenţional, pare că nu este într-adevăr atent la problemele celorlalţi (iar colegul lui de serviciu chiar este năpădit de probleme). La un moment dat chiar râde, nu se mai poate abţine, de drama sentimentală a unui tip întâlnit în pub. Chiar dacă o iubeşte sincer pe Laura, nu o ia foarte în serios întotdeauna. O acceptă, dar de multe ori este el împreună cu gândurile lui şi atât. Singurul personaj care îl pune într-adevăr pe gânduri, îi schimbă întrucâtva viaţa (şi în orice caz modul de a scrie poezie), este fetiţa întâlnită într-o după-amiază, la ieşirea din tură.
O întâlnire-şoc, o întâlnire-bornă, punct de inflexiune, care determină ruperea evidentă, marcată, la propriu, de intervenţia concretă a câinelui Nellie asupra destinului literar al eroului nostru, ruperea deci de un trecut în care se complăcea. Iar întâlnirea din final cu japonezul care îşi rosteşte de câteva ori replica "Aha", de fiecare dată cu alt înţeles, deschide calea spre noul poet Paterson.
Filmul are o poezie aparte, care decurge atât din înşiruirea faptelor şi din compoziţia cadrelor alese de Jarmusch, cât şi din versurile scrise în timp real. Influenţate în bună măsură de William Carlos Williams, poetul oraşului Paterson, poemele care "apar" în film au fost scrise special pentru acest film de Ron Padgett, un poet pe care regizorul Jim Jarmusch îl admiră. Există o excepţie: poemul fetiţei, scris în realitate de însuşi Jim Jarmusch.
Concluzia mea
De la Dead Poets Society încoace nu am mai văzut un film atât de poetic.
Recomand.
Date tehnice
Durata: 118 minute.
Premiera mondială a filmului Paterson: 7 noiembrie 2016.
Premiera în România: 16 februarie 2018.
În rolurile principale: Adam Driver (Paterson), Golshifteh Farahani (Laura).
Premii: 7 pentru regie, actor principal, dar şi unul original: Palm Dog, la Cannes 2016, pentru câinele Marvin (rolul Nellie).