Radio România Muzical / martie 2018
Discul de muzică clasică al anului 2017
"Dacă ascultăm muzică barocă, neuronii capătă un ritm de activitate ciclică între 8 şi 12 cicli pe secundă, ceea ce se întâmplă numai în cazul geniilor! Numai că geniile îl au permanent, în vreme ce omul care ascultă muzică îl are doar cât ascultă muzica, dar este suficient, pentru că îmbunătăţeşte memoria" - prof. univ. dr. Ioan Bradu Iamandescu într-un interviu pentru Adevărul.

....Şi trei discuri cu muzică barocă ce trebuie, deci, explorate: Tesori d'Italia cu oboistul Albrecht Mayer, Dolce duello cu Cecilia Bartoli şi Sol Gabetta, Arta fugii de Bach cu Accademia Bizantina.

Tesori d'Italia

Iată un disc pe care să-l asculţi când plouă afară, eşti trist şi ţi-e dor de o vacanţă în Italia; şi cu primăvara aceasta capricioasă, probabil că vor fi multe asemenea zile. E ca o rază de soare blândă care-ţi aduce alinare şi confort; nimic strident, bun gust desăvârşit, interpretare ieşită din comun.

Protagonistul este oboistul german Albrecht Mayer, unul dintre foarte puţinii oboişti care şi-au construit o carieră solistică de top la nivel internaţional, oboiul nefiind o vedetă a scenelor de concert. Albrecht Mayer este în acelaşi timp şi membru al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, considerată una dintre cele mai bune (dacă nu cea mai bună) din lume.

Repertoriul dedicat oboiului nu e foarte extins, aşa că e de înţeles interesul lui Albrecht Mayer de a căuta partituri prin vechi arhive uitate. Lost and found s-a intitulat primul disc pe care a înregistrat asemenea lucrări redescoperite; Tesori d'Italia este cel de al doilea, apărut în 3 noiembrie 2017. Pe acest din urmă disc, parteneri îi sunt membrii ansamblului I musici din Roma, specializaţi în interpretarea muzicii vechi.


Ce putem asculta pe acest disc? Concertul RV 450 de Antonio Vivaldi, un concert de Domenico Elmi, 3 concerte de Giuseppe Sammartini şi un concert de Giovanni Alberto Ristori.

În mod evident, doar numele lui Vivaldi este mai cunoscut dintre toate cele de mai sus. Un punct comun pentru ceilalţi trei: toţi sunt italieni au activat în perioada secolelor XVII şi XVIII, cu precădere, în afara Italiei. Domenico Elmi şi Giovanni Alberto Ristori au fost maeştri de capelă la Dresda; Albrecht Mayer a descoperit partiturile lor de pe acest disc în colecţia lui Johann Georg Pisendel (alt compozitor care a activat la Dresda). De fapt, ce a mai rămas din această colecţie, pentru că majoritatea lucrărilor lui Ristori au fost distruse în timpul bombardamentelor din cel de al doilea război mondial de la Dresda. Şi Elmi, şi Ristori erau originari din Veneţia, iar influenţa stilului veneţian baroc este foarte vizibilă în lucrările lor.

Concertul lui Domenico Elmi a fost înregistrat în premieră mondială pe acest disc; asemenea, unul dintre cele trei concerte de Giuseppe Sammartini, op. 8 nr. 4. Giuseppe Sammartini este originar din Milano şi a devenit cunoscut datorită activităţii sale de la Londra. Pare puţin bizar că Albrecht Mayer a găsit partitura Concertului în Do major pentru oboi şi orchestră, înregistrat pe acest disc, tocmai la Stockholm, la Biblioteca Naţională. Însă e un noroc pentru cei care iubesc muzica secolului al XVIII-lea.

Albumul Tesori d'Italia a fost difuzat în premieră la Radio România Muzical şi poate fi reascultat oricând aici.

Dolce duello

Un disc pe care apare numele Ceciliei Bartoli, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate cântăreţe ale timpurilor noastre, este deja garanţie pentru succes. Iar dacă titlul albumului este Dolce duello şi pe copertă apare şi numele violoncelistei Sol Gabetta, interesul este cu atât mai mare.

Sigur, este incitant să te gândeşti la un duel între o voce şi un violoncel, iar pentru lumea conflictuală în care trăim, probabil că este un titlu potrivit. De fapt, însă, nu avem niciun duel, nici măcar dulce, pe acest disc, ci o perfectă dovadă a unei minunate colaborări artistice, între două mari muziciene care se aseamănă foarte mult ca tipologie: aceeaşi personalitate caldă şi vivace, inteligente, strălucind în repertorii pe care doar ele le abordează.

Dolce duello înseamnă 8 arii şi un concert pentru violoncel şi orchestră - toate din perioada barocă sau a clasicismului timpuriu, ale unor compozitori italieni - Antonio Caldara, Tomaso Albinoni, Domenico Gabrielli, Antonio Vivaldi, Luigi Boccherini - sau care au scris în stil italian, cum e Haendel. Cecilia Bartoli şi-a obişnuit publicul ca pe discurile sale să prezinte lucrări înregistrate în premieră mondială - şi pe acest disc, avem trei asemenea arii, două arii din operele Nitocri şi Gianguir de Antonio Caldara şi una din opera Gli orti esperidi de Nicola Porpora.


Ansamblul care le acompaniază pe cele două protagoniste, Cecilia Bartoli şi Sol Gabetta, este Capella Gabetta, condus de fratele lui Sol, Andres Gabetta, un ansamblu special în interpretarea muzicii vechi.

Trebuie spus că există o lungă tradiţie a muzicii în care vocea este însoţită de violoncel: partiturile din perioada barocă, în cazul când o voce este solistă, propun un acompaniament cu un ansamblu basso continuo din care, de regulă, face parte şi violoncelul.

Pe albumul Dolce duello găsim lucrări în care violoncelul completează discursul vocii, de multe ori, cu o virtuozitate egală cu cea a vocii; iar barocul era recunoscut drept furnizor al unor arii, prin excelenţă, de virtuozitate. De aceea, o colaborare artistică atât de reuşită cum este cea dintre Cecilia Bartoli şi Sol Gabetta este cu atât mai importantă în contextul acestui repertoriu; nu, nu avem un duel, ci dialog între o voce de o expresivitate aparte şi un violoncel care impresionează prin căldura sa.

Minunat!

Iar bonus este o versiune strălucitoare a Concertului op.34 pentru violoncel şi orchestră de Luigi Boccherini, cu o Sol Gabetta care este în mod evident, la 36 ani, una dintre vedetele contemporane ale instrumentului său.

Discul Dolce duello poate fi ascultat oricând aici.

Arta fugii

Nu puteam să nu menţionez apariţia şi a unui disc care cuprinde Arta fugii de Johann Sebastian Bach, în versiunea neterminată lăsată de compozitor, care s-a stins din viaţă înainte să o finalizeze. Este unul dintre opusurile fundamentale din istoria muzicii, cred, şi audiţia lui are capacitatea de a te transpune într-o lume foarte îndepărtată de ceea ce înseamnă cotidianul nostru contemporan. De aceea şi consider că este o audiţie foarte potrivită pentru perioada premergătoare unei sărbători religioase creştine, cum este cea a Paştelui, spre care ne îndreptăm.


Pe 10 noiembrie 2017, apărea la casa Decca o nouă versiune a Artei fugii, în interpretarea semnată de membri ai Accademiei Bizantina, ansamblu rezident la Ravenna, în Italia, specializat în interpretarea muzicii vechi. Pe acest disc, apar Alessandro Tampieri şi Ana Liz Ojeda- viori, Diego Mecca- violă, Mauro Valli - violoncel, Stefano Demicheli - orgă şi Ottavio Dantone - la clavecin. Toţi, cântând la instrumente de epocă, ceea ce şi conferă un parfum aparte acestui disc. Nu neapărat că suntem transportaţi în secolul al XVIII-lea în care a trăit Bach, ci suntem ajutaţi să înţelegem mai bine un context muzical care rămâne la fel de valabil şi astăzi.

Emisiunea în cadrul cărei a fost difuzat la Radio România Muzical acest disc poate fi ascultată oricând aici.
 
Toate discurile prezentate sunt disponibile în magazinele din România; iar pentru cei care au cont, pot fi ascultate pe platforma Spotify.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus