aprilie 2018
Festivalul American Independent Film, 2018
American Independent Film Festival propune în 2018 proiecţii şi evenimente şi în afara sălilor de cinematograf. Pe lângă filmele de la Cinema PRO şi Cinema Muzeul Ţăranului, duminică, 29 aprilie 2018, de la 20:30, în clubul Control, va rula Kuso, film prezentat în premieră mondială la Sundance, în 2017. Catalogat drept cel mai mare "splat" de la Sundance 2017, descris de Pitchfork drept "cel mai groaznic film de body-horror realizat vreodată", o "fantezie scatologică" de Variety şi "transgresivă" de Playlist, Kuso este într-adevar unul dintre cele mai ciudate şi impresionante filme de debut.

Într-un Los Angeles post-apocaliptic, lovit de un cutremur devastator, Steven Ellison (Flying Lotus) reuneşte patru poveşti ale unor oameni încadraţi la extrema excentricităţii: un cuplu care îşi explorează dorinţele şi fanteziile conjugale, escapadele zilnice în pădure ale unui student care se împrieteneşte cu o creatură extraterestră, misterioasă, un Hip Hop MC care trăieşte cu doi extratereştri şi descoperă că este însărcinată şi astfel se duce la o clinică condusă de George Clinton (Parliament Funkadelic) pentru a rezolva problema, respectiv o femeie îngropată în subteran care îşi caută copilul. Singular în viziune, psihedelic în execuţie şi demonstrând o inteligenţă subversivă, Kuso este o experienţă de neratat.


Astfel, Troma Studios şi fraţii Kuchar au realizat un film care pare inspirat din Hieronymous Bosch, un melanj de live-action cu animaţii CGI, colaje dadaiste, în care secreţii corporale, deviaţii psihologice sau sexuale se îmbină cu o viziune cinematografică suprarealistă, abstractă şi singulară.

Flying Lotus este strănepotul lui Alice şi John Coltrane, artist remarcat prin albumele sale lansate la label-ul Warp Records (Los Angeles 2008, Cosmogramma 2010, You're Dead 2014). Acosta a contribuit la coloana sonoră a scurtmetrajului Blade Runner Blackout 2022 (o extensie a filmului lui Denis Villeneuve). În film apare şi legendarul musician George Clinton de la Parliament Funkadelic.

Filmul a avut premiera la Sundance Film Festival, unde a stârnit controverse, mulţi oameni din sală nerezistând până la final (Verge Magazine l-a descris ca fiind "cel mai scandalos film făcut vreodată").

Proiecţia va fi introdusă de Andrei Tănăsescu, critic de film şi selector AmericanIFF. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.


American Independent Film Festival are loc în perioada 27 aprilie - 3 mai 2018, la Cinema Pro din Bucureşti şi la sala Studio Horia Bernea a Muzeului Ţăranului Român. Anul acesta va avea loc şi o primă ediţie regională la Arad, între 27 şi 29 aprilie 2018.

Programul proiecţiilor şi noutăţi despre filmele şi evenimentele din festival vor fi actualizate pe siteul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival şi Instagram (@AmericanIndependentFilmFest). Bilete şi rezervări la proiecţiile gratuite sunt disponibile pe Eventbook.ro şi în reţeaua Eventbook.

American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB, susţinut de Catena.
Cu sprijinul: Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România şi UPC România.
Proiect cultural finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei. Partener de mobilitate: BMW Auto Cobălcescu
Parteneri: Dedeman, Pfizer România, Institutul Cultural Român, Qreator by IQOS, UPS România, CinemaPRO, Muzeul Ţăranului Român, Cinema Muzeul Ţăranului, Control Club, RoImage, InterCom Film, Voodoo Films, Eventbook, Our Big Day Out, Asociaţia Sister.
Parteneri media principali: Pro Cinema, Radio Guerrilla.
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Radio România Cultural, Agerpres, Decât o Revistă, Elle, A List Magazine, Zile şi Nopţi, Nine O'Clock, Newsweek, News.ro, Ziare.com, Revista Cariere, Business 24, Scena 9, Glamour, Avantaje, IQads, Noizz, The Institute, LiterNet.ro, AaRC, CineFan, Senso TV, Ziarul Metropolis.
Partener de comunicare: PiArt Vision


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus