Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Portret Lucian Pintilie

Omagiu lui Lucian Pintilie


Adevărul, mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E o replică în Hamlet: "Totul e să fii pregătit", care mi se pare chiar mai puternică decât "A fi sau a nu fi". Cum să trăieşti pregătindu-te să mori? Lucian Pintilie, ca şi Eugen Ionescu, unul dintre părinţii săi spirituali, a fost un răzvrătit împotriva morţii; uneori chiar credea că o poate învinge. Nu a reuşit, cum nu a putut să învingă nici sistemele politice, nici cenzura sau orice formă de opresiune cu care s-a luptat toată viaţa.

Aparent, la sfârşitul carierei Pintilie s-a simţit învins. Totuşi, arta lui a triumfat. Pentru că el a avut curajul să încerce imposibilul, să rămână el însuşi, să nu accepte niciun compromis şi să ne inspire prin exemplul libertăţii interioare. În acest război el a înţeles că ce contează nu e neapărat să învingă, ci să lupte cu toată fiinţa lui. Pintilie şi-a petrecut viaţa pe front: în tinereţe a luptat contra bolii malefice care era comunismul, apoi, odată exilat în vest, s-a luptat cu morile de vânt ale unei fericiri iluzorii, expunând degradarea morală a unei lumi care se scufundă în minciună, egoism şi ipocrizie.

Dar războiul dus de Pintilie nu a fost, cum spunea şi Andrei Pleşu, pe plan politic, ci metafizic. Artistul pare să ne spună că aerul greu, viciat, pe care-l respirăm pe planeta Pământ, e provocat de forţe oculte care ne depăşesc, că ce este în pericol e esenţa însăşi a umanităţii noastre. Acest fenomen artistul e chemat să-l confrunte. O sarcina deloc uşoară, nici comodă.

***
Am fost încă din liceu copleşit de admiraţie pentru Lucian Pintilie şi pentru Liviu Ciulei; erau idolii mei. Mai târziu am devenit prieteni, iar exilul ne-a apropiat şi mai mult pe toţi trei. Se spunea despre noi la Radio Europa Liberă că reprezentam în Occident ce avea mai bun teatrul românesc. Eram total diferiţi, poate temperamental chiar opuşi: Ciulei era întruchiparea supremă şi esenţializată a clasicului modern, Pinţi era răzvrătitul etern provocator, care risca şi întorcea totul pe dos ca să surprindă ce e urât şi fals în relaţiile umane, iar eu eram pe undeva la mijloc.

Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Şerban

Ciulei adora tot ce făcea Pintilie, fiind conştient că el niciodată nu a avut curajul să fie atât de radical. Amândoi m-au inspirat prin acest respect autentic unul pentru celălalt, prin competiţia sănătoasă între doi artişti care se bucurau sincer de succesul celuilalt, fără urmă de gelozie sau negativitate.

Când am revenit toţi trei "acasă" după '90, Ciulei a făcut câteva spectacole remarcabile, dar se simţea cumva străin, parcă nu se mai regăsea şi avea dreptate, lumea românească nu mai era cea pe care o cunoscuse, era alta şi lui îi crea un sentiment de frică. A plecat iar, şi mai dezamăgit, ca să moară la München, însingurat şi trist.

Pintilie a revenit în forţă, dar a renunţat definitiv la teatru. "Vreau să fac doar film - îmi spunea - acolo e viitorul, pentru mine teatrul a murit." Am reacţionat violent, aproape ne-am certat. "Cum poţi să spui asta?!" - i-am răspuns - "Teatrul există de mii de ani şi nimic nu poate înlocui relaţia directă dintre oameni, pe când filmul e tributar aparaturii tehnice!". Nu l-am convins şi teatrul a avut de suferit, pierzând un mare talent al regiei de scenă, dar, din fericire, filmul a beneficiat şi au profitat şi generaţii întregi de artişti cineaşti, care azi îi datorează mult lui Pintilie.

***
L-am condus, împreună cu alţii, pe ultimul drum. Când l-am privit şi mi-am luat rămas bun, am fost surprins să descopăr pe faţa lui o expresie liniştită şi un surâs tandru, binevoitor. El, care toată viaţa a fost ca o coardă întinsă la maxim, gata să explodeze de inteligenţă şi umor acid, uneori chiar răutăcios şi sfidător, avea acum o expresie senină, împăcată, plină de compasiune şi blândeţe. Iată ce ascunde un om sub o mască!

Cine a fost Lucian Pintilie? Ce rămâne în urma unui artist care ne-a fost tuturor o pildă de curaj, care şi-a asumat riscul de a ne arăta acea oglindă deformată a lumii, ca să vedem limpede ce este în jur, dar, mai ales, lucrul cel mai greu de acceptat: să ne vedem pe noi înşine aşa cum suntem, fără iluzii, să primim acel şoc necesar pentru a ne trezi din pasivitate şi somn?

Tineretul, care nu l-a cunoscut şi nu a venit la înmormântare, e important să afle că spectacolele şi filmele lui Lucian Pintilie au fost cenzurate şi că el a suferit umilinţa de a-şi pierde dreptul de a crea, pentru că a îndrăznit să spună adevărul prin artă. Iată adevărata misiune a artistului.

Azi, când voi, cei tineri vă aflaţi în plină confuzie, căci nu mai ştiţi pentru cine şi de ce lucraţi, exemplul dat de Pintilie vă poate ajuta să vă amintiţi că artistul trebuie să fie responsabil, că are nevoie să-şi dezvolte un simţ moral şi să ia atitudine.

Pintilie a trăit toată viaţa sub un cer acoperit de nori grei, apăsători, iar comedia amară şi râsul, uneori vesel, deseori disperat, i-au fost armele de supravieţuire. Dar a avut mereu vie nostalgia unei alte viziuni, a unei alte realităţi.

El a intuit că deasupra norilor cerul e de un albastru infinit.



 Toate articolele despre Portret Lucian Pintilie


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Şerban


Alte articole

 Marele Pinţi: Pintilie la pătrat, Bogdan Burileanu
 Lucian Pintilie - un regizor dintr-o bucată, Marian Rădulescu
 Prima integrală Lucian Pintilie la Timişoara la Cinemateca BCUT , Marian Rădulescu
 Lucian Pintilie autor (Premisă), Anca Tăbleț
 Lucian Pintilie, un cineast în căutarea capodoperei sau cineastul exceselor, Andrei Rus
 Toate articolele despre Portret Lucian Pintilie


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer