Lesne se poate observa faptul că viaţa trăită astăzi, după aproape trei decenii de la schimbările socio-culturale intervenite în 1989, congruează în multe locuri cu cea prezentată în textul american de referinţă, conchizând că, vrând-nevrând, s-a aşezat peste noi, ne-a învăluit, ne-a intrat până în viscere acel ceva adus de globalizarea acceptată din exces de zel, ce ni se mulează pe viaţă cu nebănuite şiretlicuri, expuse în toată "splendoarea" lor în serialul Twin Peaks. Chiar dacă la un moment dat ilustraţia muzicală nu era preluată din filmul-foileton de televiziune, asemănările ar fi pregnant vizibile, şi deopotrivă dureroase. Visul american, care ne-a urmărit toată viaţa, se pare că e un coşmar...
Montarea lui Radu Apostol se adresează sălii de spectacol goale, publicul fiind aşezat pe gradenele dispuse în scenă, în jurul spaţiului de joc propriu-zis, un bar micuţ dintr-un orăşel american la fel de micuţ, conceput de Gabi Albu. Abia la aplauze ne dăm seama, că de fapt este un semnal de alarmă adresat contemporanilor, potrivit căruia trebuie să avem grijă de teatru (şi nu numai de el), altfel sălile vor deveni goale, actorii aplecându-se la aplauzele mute ale hăului sălii.
Totodată se pune întrebarea: cui folosesc studiile, ce perspectivă au absolvenţii de-acum? A ajunge la Bucureşti, la Naţionalul din Capitală, la televiziuni sau în cinematografie, toate sunt doar un vis, dar de data asta unul eminamente românesc... De ce să aibă numai americanii visul lor, să avem şi noi, pe al nostru! Dar vai, trezirea este extrem de dureroasă.
Radu Apostol nu oferă soluţii problemelor ivite / prezentate, dumnealui cartografiază doar şi expune cu mijloace teatrale ceea ce simte enorm, precum Fellini o făcea în La dolce vita... Vibrează cu sufletul personajelor şi al interpreţilor, acestora din urmă oferindu-le prilejul întâlnirii cu personaje aparent banale, dar deosebit de complexe. Carmen Ghiurco o formează pe Dakota cu mult aplomb, cu încărcătură nervoasă şi gestuală, adolescenta care şi-ar deschide aripile spre viaţă, dar în jur are drept modele de urmat numai adulţi deraiaţi. Deschiderea spre viaţă a Dakotăi, dar şi a lui Carmen - studenta de la actorie, în atari condiţii, nu este deloc senină. Dragoş Florea are un rol ofertant, travestiul său e o eboşă ce necesită încă mult finisaj. Andreea Drăgan e barmana Chip de factură twinpeaksiană, ce se exprimă în limbajul semnelor. Loredana Druhora e un/o poliţist/poliţistă alcoolic/ă, discret amuzant/ă, însă trezirea lui/ei din beţie este credibil punctată. Personajului prostituatei Mitzie, Edina Soós îi conferă anumite stângăcii ce derivă din lipsa experienţei "profesionale", contrastând-o cu propria ei atitudine şi temere de părerile părinţilor văzând-o în atare ipostază. Iar duplicitatea româno-maghiară a interpretei plusează cu amuzament expoziţia tragi-comică.
Fragmentele de interviuri, ce curg fără oprire din difuzoare, la sfârşitul spectacolului, spuse de actorii de odinioară, arată drumul anevoios, sau chiar lipsit de perspectivă, în faţa căruia se află aceşti studenţi / absolvenţi, prevestesc împliniri profesionale, dar şi decăderi nedorite ce pot marca o carieră artistică. Teatrul de astăzi a căpătat alte valenţe, forme de manifestare, nostalgia după cele întâmplate cu decenii în urmă, enunţate cu mai mult sau mai puţin umor, stârneşte râsul, sau chiar compasiunea. Se poate conchide, că între teatrul de astăzi şi cel de "referinţă", din trecut, s-au deschis nişte fisuri, ce nu pot fi uşor retuşate.
COMING OF stAGE, de Peca Ştefan, după DAKOTA (sau SPREAD YOUR WINGS) de Peter H. Sanchez;
Data reprezentaţiei: 11 mai 2018; Universitatea de Arte Tîrgu Mureş - Sala Studio;
Regia: Radu Apostol; Scenografia: Gabi Albu; Asistent regie: Cristi Bojan.
Distribuţia: Carmen Ghiurco (Dakota / Carmen), Dragoş Florea (Sammie / Dragoş), Andreea Drăgan (Chip / Andreea), Loredana Druhora (Bo / Lore) şi Edina Soós (Mitzie / Edina).
Fotografii: Andreea Lăcătuş, Cristina Gânj.