Un pian fericit, acompaniind chitara lui Andrieş

Concertul de Sărbători al lui Alexandru Andrieş (în excelenta organizare a Fundaţiei Aurel Mitran) e una din plăcutele tradiţii ale Bucureştilor noului mileniu. Subversiv acum 20 de ani, liric acum zece, peren în rafinament, Alexe a devenit gazdă de eveniment monden.

Se vede după aerul discret complice al confreriei publicului. Majoritar tânăr (nimic mai firesc). Ici şi colo se strecoară câte o pereche vag vetustă se topeşte iute în masa voioasă ce abia aşteaptă întâlnirea cu banda lui Alexe. Bandă am spus? Eroare, nici band nu-i, nici orchestră, e totuşi mai mult decât un grup.

Alexe îi prezintă cu demnitatea cu care principele şi-ar prezenta curtea unui ambasador străin. Care ambasador e publicul. Care public e îmbrăţişat de Alexe într-un gest, integrat cu statut de prieten colectiv, în happening-ul concertului deja tradiţional.

Ascuns printre tineri, reporterul realizează cu regret că-i lipsesc cunoştinţele elementare de muzicologie, căci, după instrumente şi instrumentişti, el intuieşte, sau mai degrabă simte-bănuieşte că e vorba de ceva mai mult decât de jazz-rock, fără a putea defini limpede acel(e) element(e) suplimentare, cu rol de condiment în expresia muzicală. El se mulţumeşte aşadar să noteze pe aceia dintre companionii cantautorului arhitect pe care-i văzuse şi pe albumul Comandă specială, nucleul firesc al concertului, ultima ofertă andrieşană: la pian electric, Mircea Tiberian dă dimensiunea jazz a armonicului conglomerat muzical, alături de saxofonul şi clanaretul lui Cristi Soleanu. Echilibrul e asigurat de chitare, evident electrice: George Baicea, Sorin Romanescu şi mai ales Eugen Caminschi, invitat în scenă pe la mijlocul concertului, ca o floare rară. Chitară bass - pitorescul Eugen Tegu. Tobele lui Vadim Tichişan, discrete, dialoghează subtil cu armoniile pianistului de jazz, închegând fundalul pe care giumbuşlucurile vocii mereu ironice a cantautorului se lăfăie confortabil. Întrerupte de schiţa lui de hohot de râs scurt, ca un nechezat nărăvaş. Toate-n tot - un regal, publicul cu statut de martor-prieten se simte răsfăţat şi reacţionează ca atare. Cu căldura ce-l uluise acu's 5 ani pe Al Di Meola, nu departe de amfiteatrul TNB, la Sala Palatului.

Cam asta ar fi, pe scurtissim, povestea concertului. Regal am spus? Fie binecuvântat Alexe, chiar dacă ascuţişul satiric al primelor albume de după '90 s-a convertit în gherghef monden. Trebuie lucrat şi cu Comandă Specială, plăcerea ascultătorului e la fel de mare. Cele mai multe piese interpretate în concert au fost din acest ultim album, dar am înregistrat cu plăcere uşor nostalgică şi câte ceva din Interioare şi nu numai.

Reporterul a putut observa, nu fără satisfacţie, că preferinţele personale s-a întâmplat să rezoneze cu cele ale publicului din seara cu pricina: Transport în comun, Glumele mele (tale), Cât de frumoasă poţi să fii şi, mai ales, Gripa.

Iată încă un motiv de-a aştepta cu nerăbdare... concertul de Sărbători de anul viitor.