august 2018
Programul de educaţie cinematografică CinEd - European Education for Youth
În perioada martie - iulie 2018, în cadrul programului de educaţie cinematografică CinEd, au fost organizate 122 de proiecţii în 18 localităţi din România, pentru elevii din clasele I - XII. Proiecţiile s-au bucurat de participarea a peste 4.200 de elevi, fiind un număr record atins de program cu ocazia celui de-al 3-lea an de activitate.

Filmele pe care elevii au avut şansa să le vadă şi să le discute cu facilitatorii educaţionali sau invitaţii speciali sunt producţii multi-premiate în festivaluri internaţionale, cu o valoare cinematografică şi educaţională autentică: Spiritul stupului / El espiritu de la colmena (Spania, 1973), Cea mai fericită fată din lume (România, 2008), Pierrot nebunul / Pierrot le fou (Franţa, 1965), Postul / Il posto (Italia, 1961), Adăpostul / Shelter (Bulgaria, 2010), Rentrée des classes / Prima zi de şcoală (Franţa, 1956) şi Petite lumière / Luminiţa (Franţa, 2003).


CinEd este un program european de educaţie cinematografică creat în 2015, pentru tineri între 6 şi 18 ani, coordonat de Institutul Francez din Paris şi, pe partea pedagogică, de Cinemateca Franceză, finanţat încă de la lansarea sa prin programul Europa Creativă / MEDIA al Uniunii Europene. Programul reuneşte parteneri instituţionali din 9 ţări europene - Franţa, Spania, Italia, Portugalia, Finlanda, Cehia, România, Bulgaria, Lituania.

În România programul s-a bucurat de succes încă de la lansare, reuşind să construiască în cei 3 ani de activitate o comunitate de facilitatori educaţionali implicaţi şi dedicaţi integrării instrumentelor pedagogice de educaţie cinematografică create în cadrul CinEd în predarea la clasă sau în activităţi extra-şcolare. Anul acesta, aproape 260 de cadre didactice şi bibliotecari au participat la formările gratuite organizate de Societatea Culturală NexT şi Asociaţia Culturală Macondo, în Bucureşti, Ploieşti, Alexandria, Braşov, Cluj-Napoca, Buzău şi Suceava.

Formările şi proiecţiile CinEd au fost coordonate de invitaţi speciali, critici de film precum Ileana Bîrsan, Andrei Luca, Gabriela Fillipi, Ionuţ Mareş, Andreea Mihalcea şi Raluca Ungureanu. Aceştia au facilitat analiza filmelor propuse, precum şi dezbaterile de la finalul proiecţiilor.


Toate proiecţiile CinEd au fost urmate de sesiuni de dialog cu elevii pe baza filmelor vizionate. Aceştia au perceput filmele din colecţia CinEd ca fiind foarte diferite de cele cu care sunt obişnuiţi la televizor, însă au apreciat calitatea cinematografică a acestora şi prilejul de analiză critică non-formală din cadrul sesiunilor de discuţii. Se demonstrează, astfel, încă o dată nevoia implementării unui program coerent de educaţie audio-vizuală şi de promovare a cinematografiei de artă europeană, care să poată răspunde nevoilor tinerilor în epoca digitală.

În cei 3 ani de activitate în ţară programul a ajuns la peste 10.400 de elevi. În următorii 2 ani va continua să fie implementat în România de către Societatea Culturală NexT pentru toate ciclurile şcolare. Detalii despre activităţile următorului an CinEd România vor fi anunţate în această toamnă, după începerea noului an şcolar.


***

CinEd este un proiect iniţiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial şi liceal) şi de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Parteneri: Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din România, Institutul Cervantes din Bucureşti, EduCaB, Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni, Spaţiul Public European, Asociaţia T.E.T. Alexandria, Asociaţia Culturală KunSTadt, Primăria Municipiului Alexandria, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

Parteneri media: TANĂNANA, Radio România Cultural, Zile şi Nopţi, Cinemap, Revista Arte şi Meserii, Observator Cultural, Agerpres, Didactic.ro, SuntParinte.ro, Şcoala Intuitext, ExamenulTău.ro, KidsNews, Ani de Şcoală, All About Romanian Cinema, MovieNews, LiterNet, Dissolved Magazine, Iqool, România Pozitivă.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus