Despre convingeri naţionaliste şi interese personale - Bányavakság / Beznă de mină la Festivalul Internaţional de Teatru, Oradea, 2018

Cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea a fost inaugurată pe 23 septembrie 2018 de Teatrul Szigligeti cu spectacolul montat de Hunyadi István, Bányavakság / Beznă de mină. Textul este scris de cunoscutul dramaturg Csaba Székely şi face parte dintr-o trilogie a minelor ce mai cuprinde Flori de mină şi Apă de mină, fiind a doua piesă din serie pusă în scenă de către trupa orădeană (după Flori de mină). Autorul este un fin cunoscător al fenomenelor interetnice din România, dar şi un atent observator al felului în care acestea involuează adeseori într-un extremism dizgraţios, care surpă o societate construită pe mai multe temelii.

Spectacolul gravitează în jurul unui primar dintr-o comună din Ţinutul Secuiesc care, dorindu-şi să câştige un nou mandat, cheamă un poliţist care să pornească o anchetă împotriva principalului său oponent, iar astfel să îi netezească calea spre victorie. Doar că încercările sale de-a-şi câştiga fraudulos locul în fruntea comunei se complică, degenerează, scot la iveală secrete şi, cel mai grav pentru el, îi fărâmiţează familia pe care o mai are. Textul vorbeşte despre ura dintre cele două naţii care încearcă să coexiste cu dificultate în zona respectivă, despre paravanul după care se ascund adevăratele sentimente tocmai din pricina intereselor, dar şi despre corupţia care încearcă mai mereu să îşi găsească o justificare, dar care duce în final la pierzanie.

Actorii teatrului Szigligeti aduc la viaţă personaje care se află la graniţa dintre revoltător şi caraghios, un melanj de ridicol şi îngrijorător, dar care au şi o nuanţă subtilă de dramatism autentic. Prin aceştia, ei critică de fapt o viziune îngustă din partea ambelor tabere asupra unui trecut mult prea zbuciumat pentru a se putea trage o concluzie clară cu privire la acurateţea argumentelor fiecăreia dintre părţi. Fără ca locul desfăşurării acţiunii să aibă o acoperire reală, satul ficţionalizat este transformat într-un câmp de bătaie pentru mai multe războaie care se poartă atât între comunitatea maghiară şi cea românească, precum şi pentru bătăliile dintre moralitate şi corupţie, mediul rural şi mediul urban sau familie şi interes.

În centrul întregii naraţiuni stă conceptul de extremism şi modul în care acesta iese la iveală şi prin care îi poate despărţi pe oameni. În Bányavakság / Beznă de mină există, cum s-ar zice, două facţiuni care îşi apără interesele socio-istorice proprii şi care încearcă să îşi motiveze pretenţiile considerate îndreptăţite. Astfel că de-o parte se află poliţistul Florin (Szotyori József), un personaj care nu îşi arată decât spre final adevărata natură şi adevărata optică îngustă asupra ungurilor, prin demistificarea cazului pe care îl cercetează văzând de fapt o victorie asupra întregii comunităţi maghiare, dar şi într-un mod subtil, totodată, o proclamaţie a superiorităţii româneşti. De cealaltă parte sunt primarul Ince (Kovács Levente) şi oponentul său, Izsák (Kiss Csaba), care ajung să se coalizeze împotriva poliţistului, uitând ranchiuna şi duşmănia pe care şi-o poartă unul celuilalt. Ceea ce se dovedeşte în final ca fiind cu adevărat înfiorător este tocmai alienarea celor doi faţă de orice comportament uman, felul în care acţionează precum fiarele, mânaţi de la spate de ignoranţa şi îndobitocirea provocate de o credinţă naţionalist-extremistă, de o viziune precară asupra unui trecut prea diluat pentru a fi complet desluşit, dar şi din motive personale care sunt mai apoi mascate în chestiuni etnice.

Într-adevăr, spectacolul lui Hunyadi István intenţionează să scoate la iveală acest conflict care continuă să mocnească şi care oricând poate fi aprins dintr-o neglijenţă oarecare, dar mai indică şi faptul că acest antagonism este rezultatul unei claustrări voluntare, a unei izolări în propriile graniţe, devenind asemănător unui cult religios. Atât Kovács Levente, cât şi Kiss Csaba demonstrează că au forţa necesară să îşi portretizeze personajele într-un mod convingător, să le contureze într-o lumină caraghioasă, dar să le umple fondul cu un şir de frustrări, interese, nelămuriri, supărări şi convingeri. De altfel, interpretarea celor doi oferă o experienţă substanţială spectatorilor, prezentând în paralel două tipologii diametral opuse, care ajung la o înţelegere formală, tocmai pentru ca amândoi să scape cu mâinile curate. De aici, se poate susţine că spectacolul porneşte şi într-o altă direcţie decât cea evidentă, şi-anume modul în care această ignoranţă naşte la rândul ei corupţie şi foame de avuţie. Ţinând cu dinţii de funcţia pe care o ocupă, primarul Ince este dispus să facă orice pentru a o păstra, punând capcane concurenţei pentru a o elimina, ba chiar ştergându-şi încă o dată păcatele, când acestea sunt scoase la iveală. În acelaşi timp, Izsák este dispus să apeleze la orice subterfugii pentru a-i lua locul, ba chiar demonstrează că este omul loviturii, mereu pe fază, cu un pas înaintea competitorului său, ştiind mereu când să acţioneze în beneficiul său. Singurul personaj echilibrat al spectacolului este Feri (Kocsis Gyula), care întruchipează în fapt marea masă aflată în mijlocul conflagraţiei dintre cele două tabere. Confuz, se alipeşte unei părţi, apoi alteia, asistând la un circ care pare să nu aibă vreo încheiere, conştientizând că motivele care mână cele două părţi spre ceartă sunt iluzorii, înţelegând că se poate şi altfel, că pacea interetnică nu este un obiectiv imposibil, dar că este confiscată de membrii facţiunilor extremiste.

Cu toate că abordează un subiect sensibil, spectacolul nu se rezumă la o prezentare cât mai dramatică, nu îşi impune doar momente evidente de reflexie, ci îşi extinde graniţele şi spre comedie, creându-se astfel o debandadă totală, o caricaturizare totală a personajelor, a mediului în care trăiesc, a cauzelor şi a motivelor pe care le au, creând din acea mică încăpere un axis mundi al absurdităţii privind subiectul în discuţie. Mai mult de atât, reprezentaţia reuşeşte că ofere un comentariu critic şi satiric, fără a deveni însă tezist, ce rămâne obiectiv şi se delimitează de emiterea oricărei opinii, ba chiar reuşeşte să balanseze cele două braţe ale balanţei, astfel încât niciuna dintre cele două să nu fie într-o lumină prea favorabilă sau prea proastă.

Bányavakság / Beznă de mină este un spectacol care discută deschis problemele care continuă să există, fiind criticată optica radicală şi îngustă care le provoacă. O reprezentaţie de mare calitate, o tragicomedie care ştie să provoace hohote de râs, dar care la fel de iscusit azvârle subiecte de meditaţie, un scurt periplu al absurdităţii beligeranto-interetnică, dar şi o schemă cuprinzătoare a unui fenomen care la suprafaţă pare uşor de cuprins, dar care conţine de fapt o structură mult mai complexă, plină de alte şi alte ramificaţii.

Dramaturgia: Czvikker Katalin
Regia: Hunyadi István
Distribuţia: ifj. Kovács Levente, Tasnádi-Sáhy Noémi, Kiss Csaba, Szotyori József, Tőtszegi Zsuzsa, Kocsis Gyula
Costume: Cristina Breteanu / Decor: Szőke Dalma Zsuzsanna
Regia tehnică: Vajda Zoltán / Sufleor: Tentea Katalin.