Aspiraţie iluzorie către excelenţă - Pulverizare la Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, 2018

Cu siguranţă unul dintre reperele ediţiei 2018 a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea este spectacolul celor de la Apollo 111, Pulverizare, montat de unul dintre cei mai îndrăzneţi regizori pe care scena teatrului românesc îi are, Andrei Măjeri. El a fost acompaniat de o suită de tineri şi valoroşi actori, care au provocat la finalul reprezentaţiei o mare de aplauze care păreau că nu vor să-i mai lase să părăsească scena, recompensând şi recunoscând totodată fineţea şi calitatea producţiei aduse de teatrul bucureştean.

Textul spectacolului este scris de Alexandra Badea, un nume cunoscut în mod special în lumea teatrului francez, deoarece s-a stabilit în Hexagon încă din 2003. Chiar pentru această piesă (Pulvérisés), a fost recompensată în 2013 cu Marele Premiu pentru Literatură Dramatică. Scriitura ei emană multă forţă şi prezintă într-un format minimalist angoasa unei lumii claustrate şi mecanizate, care îşi aţinteşte întreaga atenţie către un scop precis şi rece: atingerea excelenţei. Întreaga structură a textului este construită astfel încât să prezinte goliciunea unor oameni secaţi de orice fel de personalitate, de aspiraţii proprii sau de valori identitare. În plus, piesa Alexandrei Badea are o nuanţă de noutate în peisajul teatral şi are curajul de a identifica problemele contemporaneităţii şi de a le acuza în mod deschis. Prezintă totodată o serie de introspecţii la persoana a doua, care ajung să se înlănţuiască şi să prindă o formă definită a grotescului uman, modelată într-o estetică mai suportabilă fără însă a încerca să se minimalizeze profunzimea problemei şi a consecinţelor ei.

Andrei Măjeri este cel care materializează textul dramaturgei şi îi oferă o notă solidă de spectaculozitate, construind o reprezentaţie atractivă şi plină de dinamism. Stilul său este surprinzător şi inedit, lipsit de inhibiţii şi convenţii. Îşi gândeşte astfel spectacolul încât să surprindă şubrezimea personajelor sale, dar alege să le umple cu o energie aparentă, să le mânuiască astfel încât prin artificialitatea lor să îşi spună adevărata poveste. De altfel, reprezentaţia este asamblată sub forma unei prezentări de modă, scena fiind străjuită din toate părţile de un podium, reprezentând o limită pe care protagoniştii nu o pot încălca, dar totodată şi unicul mijloc prin care pot interacţiona. Andrei Măjeri modelează şi fixează personajele în anumite prototipuri bine definite. În fapt, ceea ce regizorul pune în scenă este un haos organizat, fiind exact cele două extreme pe care tema spectacolului tinde să le atingă: delăsarea faţă de aspectele generale şi concentrarea aproape maniacală pe detalii. Viziunea minţii nonconformiste a lui Andrei Măjeri este posibil şi probabil să nu se coreleze cu optica multora, acesta alegând în unele momente ale spectacolului să depăşească limita şi să fie scandalos... cel puţin pentru cei mai conservatori dintre spectatori.

Pe lângă text şi regie, un alt punct forte al spectacolului a fost şi prestaţia actorilor. Rând pe rând, pe scenă au putut fi cunoscute personajele jucate de Alex Bogdan, Nicholas Caţianis, Ada Galeş şi Flavia Giurgiu. De menţionat că ultima dintre ei, care s-a ocupat şi de mişcarea scenică, a înlocuit-o pe Smaranda Caragea, fapt care a avut puţină relevanţă în buna desfăşurare a reprezentaţiei. Flavia Giurgiu a fost atât de bine integrată şi atât de bine au funcţionat relaţiile dintre ea şi ceilalţi trei actori, încât a părut că ea a fost actriţa titulară şi până acum. De altfel, cei patru protagonişti au fost perfecţi pentru planurile lui Andrei Măjeri, având exact sclipirea, explozia necesară pentru a interioriza şi a exterioriza vidul şi angoasa pe care textul le cere şi pe care acesta le descoperă publicului printr-o serie de elemente non-verbale şi performative. Aşadar, spectaculoasă n-a fost doar abordarea regizorală, ci şi modul în care cei patru actori şi-au însuşit rolurile şi le-au redat într-un mod viu şi natural, redând cu multă acurateţe artificialitatea de care textul vorbeşte. Prin interpretările lor, cei patru au trasat cu linii fine şi subtile spiţele mecanismului în care personajele lor sunt captive. De asemenea, fiecare dintre ei a avut scânteie de nebunie prin care să redea fidel momentul zero în care în locul unei viziuni strâmbe se instalează disperarea şi frustrarea lipsei unei perspective reale şi de conştientizare a distanţei prăpăstioase faţă de atingerea excelenţei.

Ca o triadă imaculată, cele trei părţi majore ale spectacolului s-au completat reciproc şi au adăugat fiecare valoare şi calitate. Astfel că textul a creat un cadru propice în care regizorul Andrei Măjeri să îşi dea frâu liber creativităţii, aceasta fiind scoasă în evidenţă de jocul îndrăzneţ şi energic al actorilor. Tot aşa, fiecare dintre cei patru a primit rolul care i se potrivea cel mai bine şi care îi putea evidenţia calităţile interpretative, oferind şi el la rândul său substanţă personajului în cauză. Iar aici un merit îl are şi Andrei Măjeri, care a înţeles textul şi care a ştiut cum să-l potrivească cu jocul fiecăruia dintre cei patru protagonişti. Astfel că Pulverizare reprezintă un organism care funcţionează pentru că fiecare element vital acţionează în parametri foarte buni. Iar acest lucru este în beneficiul publicului, care se poate bucura de un spectacol pe cât de inedit şi spectaculos, pe atât de introspectiv şi grăitor.

De altfel, spectacolul montat după textul Alexandrei Badea este cu siguranţă unul dintre marile câştiguri ale acestei ediţii ale Festivalului Internaţional de Teatru Oradea şi fără prea multe rezerve, s-ar putea susţine chiar că este una dintre reprezentaţiile din competiţie favorite la un trofeu în 2018.

Pulverizare
de Alexandra Badea
Regie şi ilustraţie muzicală: Andrei Măjeri
Distribuţie: Flavia Giurgiu / Smaranda Caragea, Ada Galeş, Alex Bogdan, Nicholas Caţianis
Scenografie: Alexandra Panaite
Mişcare scenică: Flavia Giurgiu
Video: Eranio Petruska
Ilustraţie: Bogdan Pop.