septembrie 2018
Articole diverse
LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susţinerea Creative Europe - Programul MEDIA al Uniunii Europene, se pregăteşte pentru cea de-a treia ediţie.

16 scenarii pentru filme de lung metraj, selecţionate din întreaga lume, vor fi angrenate într-un nou proces de lucru, care îşi propune să se concentreze pe impulsionarea creativităţii, descoperirea şi dezvoltarea de noi poveşti în zona proiectelor cinematografice cu buget limitat. Programul se adresează scenariştilor / regizorilor aflaţi la primul, al doilea sau al treilea film de lung metraj, cât şi artiştilor ce provin din teatru, film documentar sau arte vizuale.


LIM | Less is More este structurat în jurul a trei workshop-uri rezidenţe de creaţie, organizate în zone rurale (sate) din 3 părţi diferite ale Europei: Workshop 1 în Bretania (Franţa) în luna martie, cel de-al doilea în Transilvania (România) în luna iunie, iar cel de-al treilea în Malopolaska (Polonia) în luna octombrie a anului 2019.
Procesul de lucru şi dezvoltare a proiectelor va fi supervizat de 5 consultanţi de scenarii. Între workshop-uri, sesiunile de rescriere online şi deadline-urile stabilite asigură un proces regulat de schimb între consultanţi şi participanţi.

Aplicaţia LIM 2019 cuprinde:
Scurtă descriere a proiectului (850 semne)
Scurt sinopsis al proiectului (15000 semne)
Scrisoare de intenţie în care să fie prezentate motivele pentru care scenaristul / regizorul doreşte să participe la acest proiect (5000 semne)
Scrisoare de intenţie prin care se demonstrează modul în care filmul va fi realizat cu un buget limitat (10000 semne)
Biografie (850 semne)
Filmografie / sau alte proiecte (maxim 10)
Link către un film de scurt metraj sau un film de lung metraj, reprezentativ pentru cineast.

Deadline-ul de trimitere a aplicaţiei pentru LIM 2019 este 31 octombrie 2018.


Puteţi fi la curent cu evenimentele din cadrul LIM aici:
Site oficial: http://www.lim-lessismore.eu/
Facebook: https://www.facebook.com/LimProgramme/
Twitter: https://twitter.com/LimProgramme
Instagram: https://www.instagram.com/limprogramme/

LIM | Less is More este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Susţinut de Creative Europe - Programul MEDIA al Uniunii Europene, LIM este iniţiat de Le Groupe Ouest (Franţa) şi dezvoltat în parteneriat cu Asociaţia Culturală Control N (România), Vlaams Audiovisueel Fonds - VAF (Belgia), Krakow Festival Office - KBF (Polonia) şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF (România).
Asociaţia Culturală Control N mulţumeşte partenerilor media: Zile şi Nopţi, Cinemap, Sunete, Cinemagia, Film Reporter, Cinefan, Liternet, Blogul Lu' Otravă, Bazavan.ro, Ziarul Metropolis, AaRC.ro - All about Romanian Cinema, Filme Cărţi.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus