Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Ţiganiada

Poeticească alcătuire pre scenă rostogolită - Ţiganiada


Tribuna, noiembrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Biruit-au gândul cel sobornicesc, eliberat din temniţa zavistiei şi, întru serbarea din mai an a unirii celei mari, trupa actoricească aciuată în urbea de la poalele dealului ce Feleacu îi zice s-a învrednicit a aduce înaintea domniilor voastre poemationul eroi-comico-satiric za (= despre) Tabăra ţiganilor, îndrieptat spre scenă de Cătălin Ştefănescu, cinstit jupân, măsurat şi garantat 100 la 100, aplecat asupra voroavelor scorniciorâte de Leonachi Dianeu, înalt dregător în judeţe şi slăvit mânuitor de slove iscusite din alt timp.

Izvodirea faptei aparţine vestit aranjorului Alexandru Dabija, care luând în mână "jucăreaua" acoperită cu colb de cronici, a ales 21 de istrioni sprinteni să sufle viaţă în ea. Şi au suflat, mamă, din toţi bojocii, săracii, că mult s-au mai trudit! Dar nu i-a lăsat să joace tumba cum vor ei. Nu! El, onor Dabija (= veche familie boierească) i-a tras mereu spre slova neaoşă şi înţeleaptă ce atunci se lega între vorbitori pe meleagurile noastre. E limba tânără şi lustruită a iluminatului ardelean de la 1800, născut în Cigmăul Hunedoarei, şcolit la Viena, pripăşit prin Liov în cele din urmă şi sfârşind ca alţi patrioţi chemaţi la Domnul cu dorul ţării în suflet. Se prea poate, spun naţionaliştii, dar nu-i sigur.

I pak (= şi iarăşi) dau ştire domniilor voastre că această curajoasă întocmire artisticească pusă la cale în capitala Ardealului cea vestită laudă aduce acestei limbi mlădioase şi vicleşugurilor tocmite cu noimă spre a le conţine. Li s-a îmbârligat actorilor limba din gură în această veche rostire, prăfuită şi greoaie azi? Nici vorbă. Atunci de ce n-ai făcut tu oare, cetitorule, cazna de a o ceti din bucoavna acestui brav soldat de strajă tărâmului vorbirii noastre care dară Ţiganiada se cheamă, să nu-i mai pui la grea trudă pe bieţii oameni? Lăsat-ai pe alţii să-ţi cetească? Prea leneşu eşti? Atunci bine ai umblat şi bine ai aflat stând pe scaun tapiţat cu catifea roşie şi văzând defilarea ţiganilor ce nu numai despre ei se zice că e vorba, căci prin ţigani să înţeleg ş-alţii, zice distins autorul. Aşadară alegoriceasca haină ai văzut-o în toată forma ei lăbărţată, haotică şi comică! După cum tot Budai-Deleanu însuşi este şi un pionier ager al ambiguizării nu numai în ceţoasa închipuire cuprinzător epopeică, dar şi la lumina zilei prin anagramă şi pitulare. Îmbârligată e şi Epistola închinătoare către Mitru Perea (= Petru Maior) vestit cântăreţ, de unde aflăm cu mirare că el şi amicul lui ardelean se considerau ţigani şi unguri (spre a deruta până astăzi!), dar au scris româneşte şi au trâmbiţat în Evropa cauza românilor din Ţara Ardealului. N-o să mă încumet eu să dezleg ghicitoarea dacă nici învăţaţi ca George Călinescu şi Nicolae Manolescu n-au fost în stare. Criptic se menţine până azi textul vestitului băiat al preotului Salaman Budai din Cigmău!

Povestaşii suiţi pe scenă, Matei al lui Rotaru ficior şi Anca Hanu tăioasă-n vorbă şi alţii mulţi pe rând, printre cari şi poetul gol-goluţ Silvius Iorga, carevasăzică dezbrăcat de sensurile textului, se îngrămădeau a zicere din stihurile magistrului făcând ca născoceala să curgă-n valuri de fantezie şi veselie înrobitoare, cum numai aşa n-a fost prin al XV-lea veac prin care suntem poftiţi să facem ochire. Rubicond şi în mătăsuri învelit, Radu Lărgeanu în chip de temut Vlad Ţepeş însuşi mână-n luptă maşinăria drăcească (= motocicletă sclipicioasă dotată cu zgomot adecvat şi noxe corespunzătoare) pentru a pune la încercare vitejia ţiganilor. El le aduce haleala în caserole, după care ţiganii se ascund prin pădurea de costume negre, ce rău prevestesc, pogorâte peste ei ca un cerc vicios, fatal din care nu mai pot ieşi. Dacă vor să aibă şi ei ţară, trebuie să dovedească de ce sunt în stare!

Brambureală mare în tabără, dragă privitorule ca la teatru! Ţigăncile Diana Buluga, Adriana Băilescu, Alexandra Tarce, Elena Ivanca şi Sânziana Tarţa sunt alături de căpeteniile lor Tandaler (Ionuţ Caras), găliganul Drăghici (Dragoş Pop) şi viforosul Răzvan (Ioan Isaiu) care fac ravagii în vorbe înflorate. Printre ţigani apar sfinţi şi călugări cu înfăţoşeli de Ruslan Bârlea, Cristian Rigman, Mihai-Florian Niţu, Adrian Cucu. Rituri şi porneli perverse sunt luminate şi biciuite cu asprime. De tot hazul e Cătălin Herlo cu cosiţe blonde şi groase cât cotul în rolul Urgiei. Brânduşa vrăjitoare Angelica Nicoară, mama lui Parpanghel, nu-şi arată faţa de sub laţele ce-i curg râu, numai braţele şi picioarele-i interminabile, ocrotindu-l de primejdii şi belele, prin vrăji bipede, pe bietul Parpanghel mare cântăreţ viersuitoriu, zis şi Cristian Grosu. Guladel (= Dumnezeu) îi fericeşte pe ţigani, după moarte, cu munţi de mămăligă şi râuri de lapte despre care face vorbire Parpanghel călătorul, show-men-ul admirat de întreaga şatră, îndrăgostit iremediabil de schimonosita Romica, furată de diavoli ca-n basme, sub înfăţoşarea căreia se ascunde Patricia Brad. Dan Chiorean întruchipează pe Satana ca sfrijit, dar dibaci slujitor al răului, care a inventat legea mahomedană. Popasul în iad prilejuieşte alte serii de comicării lui Ionuţ Caras, Ruslan Bârlea, Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Radu Lărgeanu sau Alexandra Tarce. I pak (= şi iarăşi) cred că cel înţelept pricepe făcătura cum că despre noi este vorba în toatele râsete şi ironii aduse din condei la ăst veac prezent, nu mai puţin pervers decât acela. Că în pântece pline e toată învăţătura o ştie azi tot prostul, nu trebuia să vină Romândor să ceară cu limbă de moarte Du-ne măcar în ce parte/ Ori la slobozie sau la moarte! Şi nici nu vine. Staţi liniştiţi.

Prinşi între Flămânda şi Inimoasa (ditaimai toponimele!), ţiganii / actori fruntaşi fac un show de zile mari şi de seri deconectante privitorilor. Vânzoleala de pe scândura scenei, încăierări şi ciondăneli cât cuprinde, arată împreună destulă dezordine în organizare şi acţiune ca întregul să pară o iremediabilă parodie burlescă. O brambureală specifică. Închinăciunea la trupul muierii, de Ionuţ Caras rostită, alunecă în trivialităţi vag ocolitoare, vorba ceea, ca la uşa cortului, unde poate fi vorba şi de sexul femeii ca un câmp de luptă în Muntenia vestitului Vlad, ţeparul. Oştenii lui Ţepeş, vicleanul, deghizaţi în turci, atacă tabăra ţigănească. Ţiganii o iau la sănătoasa, vodă se mânie şi tărăşenia se mută pe planul discuţiilor interminabile despre forma de guvernământ, fără ca încâlcita comèdie să aibă un sfârşit mai acătării. Multă vorbă, mulţi anti-eroi ironizaţi, mulţime de secvenţe cu subiecte suspendate în dragul superfluu. Am zis! Relele la sfârşit de cronică (istorică?), aşa se face. Cu toate astea, se poate spune cum că alegoriceasca montare a lui Dabija are şanse să nu eşueze ca ţiganul la mal.




 Toate articolele despre Ţiganiada


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer