Ultima bandă a lui Krapp (1958) a fost imediat recunoscută de critici şi de lumea literară ca fiind o capodoperă. Prin comparaţie cu celelalte piese ale lui Beckett, Ultima bandă a lui Krapp - în ciuda inovaţiilor ei teatrale - este aproape clasică, prin prezentarea unei situaţii dramatice care nu este abstractă sau metaforică, explorând subiecte umane familiare.
Un eseu complex despre singurătate, această « monodramă », cum a fost numită uneori, este despre bătranul Krapp, scriitor ratat şi alienat, care dialoghează într-un fel absurd cu sinele lui din tinereţe, ascultând în fiecare an o bandă magnetică veche, un fel de jurnal în care amintirile legate de pierderea mamei, bucuria iubirii şi tristeţea despărţirii se împletesc într-un puzzle ce formează linia vieţii sale. Confruntându-se cu abandonul şi singurătatea, acum, după 30 de ani de la înregistrarea benzii, pare că nu mai poate da un sens existenţei lui decât amintindu-şi cu nostalgie şi sarcasm de anii tinereţii.
"Cel mai important subiect este cel al iubirii pierdute sau, mai bine zis, al iubirii abandonate - ceea ce ne duce la o altă caracteristică excepţională a piesei", scrie Glenn Hughes în eseul britanic Samuel's Beckett's Krapp's Last tape and Transcendent Reality. "Ultima bandă a lui Krapp are un loc aparte în munca lui Beckett, fiind opera majoră în care experienţa sau gândul iubirii nu este întretăiat de ironie, nu devine grotesc prin batjocură sau redus la vulgaritate. Numai aici compasiunea lui Beckett se întinde peste tandreţea iubirii, în loc de futilitatea ei comică sau deranjantă.
În mod şi mai remarcabil pentru Beckett, puterea dramatică a Ultimei bande a lui Krapp este construită pe întrebarea dacă nu cumva iubirea este cea mai importantă experienţă din viaţă, sugerând chiar ca ar putea avea un sens care, deoarece transcende alterările sinelui, ar putea transcende vicisitudinile timpului." (Samuel's Beckett's Krapp's Last tape and Transcendent Reality - Glenn Hughes)
"Când Toma Dănilă mi-a propus personajul Krapp din Ultima bandă a lui Krapp, de Samuel Beckett, am fost şi uimit şi înfricoşat! Dar toate astea s-au făcut bucurie de lucru. Mă simt mândru şi fericit de asta. Krapp, cel simţit de mine, trebuie să pună spectatorul pe gânduri prin emoţie şi luciditate şi, de ce nu, şi cu haz privindu-şi propria viaţă..." (Constantin Cojocaru, actor)
"Mă fascinează bătrâneţea şi mai ales singurătatea oamenilor bătrâni. Amestecul de neputinţă fizică şi retragerea în fantasmele amintirilor, incapacitatea de a îşi mai proiecta existenţa în viitor, regretul anilor trecuţi sau, dimpotrivă, sentimentul de împlinire a misiunii lor pe acest pământ mă determină să aleg acest gen de texte. Ultima bandă a lui Krapp nu face excepţie, ba din contră, ne-a obligat să ne forţăm limitele înţelegerii singurătăţii umane, atât pe mine, cât şi pe Constantin Cojocaru, din punctul meu de vedere actorul absolut pentru a-l interpreta pe Krapp-ul lui Samuel Beckett." (Toma Dănilă, regizor)
"Krapp rămâne misterios în renunţare, în lenta şi melancolica despărţire de noi, în desprinderea lui autodizolvantă de textualitate (de discursul autolegitimant cu care se identifică), ca o ardere de tot a limbajului, o ultimă rugăciune imprimată pe pergamentul sacru al morţii. Înainte de traversarea marelui pustiu, Krapp îşi îngână psalmul amar. (Ultima bandă a lui Krapp. Un Beckett revelator, la Unteatru. - Andreea Nanu - ziarulmetropolis.ro)
"Marele merit al spectacolului şi al lui Constantin Cojocaru, în primul rând, este acela de a nu obosi nicio secundă. Krapp, cu volutele gândurilor lui întortocheate, rămâne fascinant de la început până la sfârşit. Constantin Cojocaru are o expresivitate uluitor de rafinată în acest spectacol. Fizionomia lui trece prin transformări radicale prin nuanţe abia perceptibile. (...) "Ultima bandă a lui Krapp" este (...) o amputare de sentimente pe cord deschis." (Alina Epingeac, Yorick.ro)
"Unteatru, o singurătate. O ultimă oră de singurătate. Într-un spectacol curat şi lucid despre solitudine, semnat de Toma Dănilă, în intimitatea claustrală a Sălii Mici. Un ermitaj în care singurele schimbări din ultimii treizeci de ani au fost numai în ordinea cutiilor cu benzi magnetice de pe masa de lucru a scriitorului beckettian, pe care s-au imprimat crâmpeie din viaţă. Viaţa lui Krapp. (...) Cutia 3, banda 5. O porţie din ultima cea mai importantă singurătate, răscolită la nesfârşit. O mărturie ce poate fi derulată încontinuu, despre cele mai fericite clipe din ultimele cinci sute de mii. Reperul unui recital actoricesc de emoţii şi luciditate à la Constantin Cojocaru." (Luciana Antofi - lucianantofi.wordpress.com)
"Krapp îşi găseşte în tandemul Toma Dănilă - Constantin Cojocaru un alter ego pe măsura lui. Beckett ar fi fost mulţumit de ce se joacă la Unteatru acum. (...) Un one-man-show jucat la Sala Mică a Unteatru care merită văzut şi dezbătut." (Nona Ropotan, Bookhub.ro)
Ultima bandă a lui Krapp / Krapp's Last Tape,
de Samuel Beckett
Traducerea: Toma Dănilă şi Ania Tudoran-Dănilă
Regia, scenografia, ilustraţia muzicală şi lightdesign: Toma Dănilă
Cu: Constantin Cojocaru
Afiş: Valentin Vârlan
Durata spectacolului: 1 oră
Preţul biletului: 40 ron
Bilete online: www.unteatru.ro/tichete/ ; www.mystage.ro; www.tomtix.ro
Rezervări: [email protected], sau sms la numărul 0721.268.516 (nume, dată, spectacol, număr de locuri)
Premiera: 3 şi 4 decembrie 2018, ora 19:30
UNTEATRU, Str. Sfinţii Apostoli nr.44, sector 5, Bucureşti
