Krapp Detective - Ultima bandă a lui Krapp

69. Vârsta. Aniversare. O banană. O sticlă de vin. O oglindă. O masă. Cutii cu benzi de magnetofon. Fum. Mult fum.

Un bătrân ascultându-se pe sine, versiunea cu 30 de ani mai tânără, povestind întâmplări de pe vremea când prima cifră a vârstei era 2. Prezent ascultând trecut povestind un trecut îndepărtat.

Constantin Cojocaru în Ultima bandă a lui Krapp la unteatru. sala mică.

E seara Oscarurilor, gala 2019, şi preziua difuzării ultimului episod din True Detective, seria 3. Triumfător la Hollywood, Mahershala Ali străluceşte încă mai abitir în serialul HBO, în rolul unui poliţist tânăr, în rolul unui poliţist ajuns la vârsta maturităţii, în rolul unui poliţist pensionar. Montajul (Leo Trombetta, vezi şi Narcos) baleiază rapid între cele trei planuri temporale. Rapid până la, uneori, confuzie.

Ce e fumul la Krapp e montajul la True Detective. Sursă de dezorientare. De confuzie. Pentru spectator. Pentru ca ea / el să poată empatiza, fie şi pentru o clipă, cu personajul central. Victimă progresivă a Alzheimer-ului (cu siguranţă, Mahershala, aproape sigur, Cojocaru), victimă sigură a trecerii timpului, a presimţirii sfârşitului, a zidirii în singurătatea adâncă ce i-a însoţit, de fapt, toată viaţa.

Luminile lui Toma Dănilă (factotum în producţia de la unteatru) potenţează remarcabil chipul ultra-expresiv al marelui actor care este Constantin Cojocaru (cele mai multe dintre aplauzele datorate lui Dănilă sunt pentru inspiraţia de a-i acorda acestuia, în fine, un rol principal!). Tri-alogul dintre chipul de acum, vocea de atunci şi faptele de dinainte de atunci e memorabil!

Personajul lui Beckett se ascultă cu plăcere, cu poftă, cu pasiune. Uneori, se enervează. Alteori, se îngână, cu precizia cu care fanii recită refrenele trupei favorite. În acest caz, trupa favorită e propria existenţă.

Asemenea poliţistului din Arkansas, eroul ne-numit al lui Cojocaru află (a câta oară?) toate faptele care i-au format viaţa, fără a avea acces la vreun înţeles. Cum e atunci când ştii tot şi nu ai înţeles mai nimic? Când rostul se încăpăţânează să scape? Când câteva întâmplări venerabile, trăite, rememorate, visate, uitate, pierdute, descoperite, re-descoperite, re-acoperite, re-inventate, par cheia de boltă a vieţii unui om ce a rătăcit, de a posedat cândva, ştiinţa de a privi cerul, înaltul, viitorul?