Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  cheek to cheek

Femeia cioclu şi bărbatul în travesti - Cheek to cheek


Cultura, decembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu foarte spectaculos anul teatral 2005, el s-a remarcat totuşi, în Bucureşti, prin revirimentul - greu de anticipat mai acum un an - al Teatrului Nottara. Acesta a prilejuit unul dintre cele mai importante evenimente teatrale ale stagiunii, montarea Nu se ştie cum (pe textul lui Pirandello, în regia lui Bocsardi Laszlo). Apoi Teatrul Nottara a fost singurul (cu o unică excepţie, Odeon) ce şi-a deschis porţile tânărului regizor Radu Afrim. De mare succes, după unii. Scandalos, după alţii cu percepţii mai prăfuite. În sfârşit, un regizor controversat, cum îi stă bine oricărui regizor de talent. El a montat Cheek to Cheek la Nottara, unul dintre spectacolele inteligente ale anului teatral bucureştean. Textul îi aparţine suedezului Jonas Gardell şi a fost tradus de Carmen Vioreanu, fără a cărei contribuţie deschiderile teatrului românesc către piesa contemporană din alte spaţii ar fi rămas mult mai sărăcăcioase. Căci, fără un program coerent în acest sens, dacă exceptăm traducerile făcute volens-nolens de regizorii tineri care sunt captivaţi de o anumită piesă sau de încercările firave ale teatrelor de a le da ajutorul (vezi traducerile lui Bogdan Budeş de la Teatrul ACT), deschiderile noastre numără, în ultimii ani, doar traducerile profesioniste ale lui Victor Scoradeţ. Cu atât mai importantă e preocuparea lui Carmen Vioreanu de a aduce în peisajul românesc, cel mai adesea prin izbutite spectacole-lectură, piesa scandinavă contemporană. Carmen Vioreanu a tradus şi Plaja, scrisă, în `96, de danezul Peter Asmussen (unul din scenariştii filmului lui Lars von Trier, Breaking the waves) şi montată de Radu Afrim, anul trecut, la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila.



Ca şi Plaja, Cheek to Cheek de la Nottara pare un spectacol oarecum tradiţional în comparaţie cu nebuniile care fac "marca Afrim". S-ar zice că dramaturgia scandinavă îi ascute regizorului atenţia pentru studiul relaţiilor umane. Oamenii săi îşi pierd aspectul de fantoşă şi încep să aibă adâncimi. Dar atenţia pentru relaţii şi petele de sensibilitate "aruncate" în construcţia personajelor rămân singura concesie făcută tradiţionalului. În rest, Afrim pigmentează totul cu o stare de hiperluciditate, rejectând, ca totdeauna, orice umbră de duioşie sau patetism. Iar stilul lui Gardell, în care se combină directeţea şi cruzimea cu politeţea şi grija pentru celălalt, în propoziţii transparente şi adevăruri-lamă de cuţit, îi vine mănuşă regizorului.



Senzaţia de hiperluciditate, spaţiul inventiv şi apariţia stranie a personajului mut al lui Alin Teglaş sunt piesele-şoc care fac ca regizorul să nu se dezică de sine. Scena este năstruşnic supraetajată de scenografa Alina Herescu pe două planuri, jos restaurantul unde se desfăşoară viaţa "la vedere", sus apartamentele unde se petrec micile întâlniri profesionale şi viaţa cuplului. Regizorul se autocitează ironic prin personajul asemănător cu cel din America-Ştie-Tot, interpretat de Alin Teglaş ca bizarerie jucăuşă. Un pic buimac, fără aderenţă la lumea din jur, dar totuşi curios, actorul rămâne o prezenţă exterioară lumii în care se află. Şi totdeauna incitantă.



Mai este o apariţie bulversantă: Constantin Cojocaru, în rochie sexy de vampă. Actor, pe vremuri de Shakespeare, acum de cabaret, personajul interpretat de el, cu tentaţii năbădăioase de travestit pedant, care îşi coase singurel rochia, cu inerentul narcisism, se află la finalul gloriei. Rolurile mai vechi din Shakespeare s-au transformat într-un număr cu cântecele din Judy Garland sau Edith Piaf şi bancuri porcoase. Ca întotdeauna, Constantin Cojocaru susţine foarte bine partitura plăpândei identităţi ambisex menţinând coerenţa personajului (semi)travestit din toate întâlnirile sale artistice cu Radu Afrim (Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri, America-Ştie-Tot, iar acum Cheek to Cheek). În lumea de actori rataţi şi dive consumate şi beţive (cu Victoria Cociaş într-un rol de impact), sensibilitatea personajului şi-a trăit de prea multe ori jocurile şi schemele. Setul de sentimente încălzite şi răcite e redat cu un just balans de către Constantin Cojocaru în rolul actorului condamnat acum doar la a-şi mima viaţa. Preocupat de numele său de artist glorios, se va sinucide ca să devină o legendă. Concentrat exclusiv asupra artei sale, nu are de oferit decât etalarea propriei străluciri fanate şi acceptarea rece şi nehotărâtă a dovezilor de dragoste. Singurul atu rămas e să cucerească superior-plictisit o femeie de vârstă medie. Antreprenoare de pompe funebre, urâtă, singură, uneori penibilă. Resemnată că i-a trecut vremea să mai devină mamă, preferă să fie căţel de companie decât să mai fie singură.



În femeia aceasta lucidă, pe punctul de a nu mai da doi bani pe demnitatea ei, doar-doar o scăpa de singurătate, Emilia Dobrin face unul dintre cele mai bune roluri feminine ale ultimelor noastre stagiuni. O mixtură tulburătoare de suferinţă, încercarea disperată de a-şi schimba viaţa şi o profundă omenie dublate permanent de percepţia clară asupra situaţiei compun unul dintre personajele de referinţă din cariera actriţei. Şi probabil cel mai uman din istoria tuturor montărilor lui Afrim. Prin întâlnirea - de o intensă calitate -, cu această actriţă, regizorul trece de aparenţa mecanică, umflat-grotescă a personajelor sale, pentru a investiga zone mult mai profunde. Acum, în spatele cochiliei de grotesc, se vede durerea ascunsă pe care regizorul, pudic în faţa excesului de emoţie, preferă să nu o defrişeze niciodată. În spectacolele sale, emoţia este latentă, anesteziată; presimţită, nu manifestă. Iar Emilia Dobrin, intelectualitate dublată de sensibilitate nervoasă, e cu adevărat excepţională în genul acesta de rol. Din disperarea de a fi "posesoarea" unei singurătăţi eterne, femeia-cioclu, care şi-a înţeles bine condiţia fără să mai brodeze la proiecţii, acceptă cu înţelegere şi umor, de dragul unei relaţii, umilinţele inconştiente venite din partea actorului dezabuzat.



Ce dragoste (şchioapă) se poate naşte între o femeie-cioclu şi un bărbat de specie frivolă, actor travestit? Mergeţi să vedeţi în apetisantul spectacol de la Nottara. Câştigul va fi de partea dumneavoastră.





 Toate articolele despre cheek to cheek


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


Alte articole

 Din buticul lui Afrim - cheek to cheek, Cristina Modreanu
 Corpuri, amoruri, disperări şi detaşări - Cheek to cheek, Iulia Popovici
 cheek to cheek - un Afrim la Nottara, Redacţia LiterNet


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer