Per aspera ad astra - Road to perdition

Cât de inocenţi ne naştem? E de la început în noi virusul infracţionalităţii? Ca să nu zic al păcatului. Când se colorează o fiinţă în rău? Când devine certitudine gestul criminal? Avem o şansă în a evita căderea? Ne putem dovedi noi demni de accesul spre stele?

Michael pare a fi pornit în viaţă deja cu o predispoziţie spre limita dintre corectitudine şi infracţiune când, deşi munceşte vânzând ziare, îşi calculează şi gestul scurt al unui furtişag de la cel care îl plăteşte. Michael pare a nu avea dorinţa de a învăţa sistematic, pagina caietului său de matematică rămâne albă, pe când fratele său mai mic, Peter, scrie de zor. Michael citeşte în schimb, o nuanţă pozitivă, mai ales în contextul nostru de spectatori de azi. Ce citeşte? Ei, aici e de discutat, pentru că vedem ilustraţiile cărţii, personajele din lumea violenţei. Peter aleargă în întâmpinarea tatălui, Michael e mai degrabă un observator pătrunzător al celor ce-l înconjoară. Priveşte atent, se construieşte singur. El vede pistolul tatălui său, vede gestul obosit al acestuia care, întors acasă, pare pierdut în gânduri şi îi întoarce spatele, rămânând în lumea sa. De aici pleacă povestea despre un copil şi tatăl său, despre alt copil şi tatăl său.

Fiecare scenă în care apare Michael este o lecţie de viaţă. Celălalt tată, Rooney, bătrânul cu părul alb şi cu un comportament de bunic blajin şi credincios, îi învaţă jocul norocului cu zaruri dar în acelaşi timp le spune:
"Un om de onoare îşi plăteşte datoriile. Şi îşi ţine promisiunile." Lumea gangsterilor are o morală a ei. Ca în toate lucrurile, raiul şi iadul coexistă şi, de fiecare dată, omul trebuie să aleagă.

Rooney patronează afacerile necurate din oraş, rezolvă cu duritate orice problemă, dar îmbracă totul într-o morală ce ar părea de faţadă de nu am accepta că totuşi este coerentă şi se înscrie în legile tragediei.
"Greşeli facem cu toţii. Numai Dumnezeu le ştie..."
"Să bem în onoarea lui Danny. Să bem pentru Dumnezeu şi să sperăm că ajunge în Rai... cel puţin cu o oră înainte ca diavolul să afle că a murit."

Filmul vorbeşte despre relaţiile dintre tată şi fiu. Mike a fost crescut de Rooney în lipsa tatălui adevărat. De aici loialitatea lui. Îi seamănă chiar în anumite privinţe, se înţeleg din puţine cuvinte. Rămâne antologică, chiar şi prin prisma actorilor înşişi, scena în care amândoi însăilează o melodie pe clapele unui pian. Mike este mâna dreaptă a lui Rooney. De aici invidia şi gelozia lui Connor, fiul pe care Rooney îl blestemă pentru crima împotriva celui ce i-a fost ca un nepot. Îl blestemă şi totuşi îl îmbrăţişează. Îl judecă, dar nu-l poate părăsi, oricâtă durere i-ar fi adus.
"- Crezi că voi renunţa la fiul meu?
- Te trădează.
- Ştiu!"

Michael pare departe de tatăl său, îl urmăreşte atent de la o anumită distanţă, trăieşte de fapt într-o lume a lui bine delimitată. Seara acelei petreceri până la urmă morbide, în care Peter întreabă cu inocenţă de ce zâmbeşte lumea, este ultima seară fericită. Îmbujorat, Michael bate din palme în ritmul muzicii dar nu îndrăzneşte să accepte invitaţia la dans a unei fetiţe. Şi apoi vine micul diavol cu ispita curiozităţii ce se va dovedi fatală. Dorinţa mezinului de a ştii cu ce se ocupă tatăl lor, dincolo de imaginea de erou de război cu care se mândresc ei, îl împinge pe Michael să ajungă în postura de a fi martor la o scenă dură, revelatoare pentru ceea ce este tatăl său, pentru lumea în care trăieşte.
"- Peter, nu pot ajunge la concertul tău în seara asta. Lucrez.
- La ce?
- Să-ţi pună mâncare pe masă, tinere!"

Pentru că totul i se datorează lui Rooney, pentru că el le-a marcat destinul.
"- Nu aveam nimic, iar el ne-a oferit o casă. O viaţă, un viitor."

Amprenta însă poate să fie decisivă sau nu. De aici dramatica încercare a lui Mike de a-şi proteja băiatul supravieţuitor să nu pornească în viaţă pe acelaşi drum sângeros ca al său.

Se poate întâmpla să vină o secundă fatală. Din clipa aceea totul se schimbă, totul se frânge, trecutul rămâne tot mai mult o amintire şi intri grăbit de împrejurări în noua viaţă, plină de necunoscut şi de provocări. "Legea naturii" spune bătrânul. Începe maturizarea şi doare. Michael plânge, poate singura dată, înăbuşit, ascunzându-se între bărbaţii aceia preocupaţi. În momentele critice prevalează interesele. Doar acelea sunt protejate. Dreptatea? Vrea s-o câştige printr-un răspuns identic loviturii cu efect de cataclism în soarta familiei sale. Ochi pentru ochi. Legea, legea făurită de oameni, legea societăţii, nu pare a fi prezentă. Totul se rezolvă în cerc închis unde un om valorează cât un corp sau cât un interes.

Şi se ajunge la confruntarea de la vârf dintre Rooney, tatăl a toate răspunzător, şi Mike, fiul adoptiv, fiul de suflet.
"- În această cameră sunt numai criminali. Mike, deschide-ţi ochii. Asta e viaţa pe care am ales-o şi pe care o trăim. Şi mai ştim un lucru cert: nici unul din noi nu va vedea Raiul. Michael... poate. Fă tot ce-ţi stă în putinţă ca asta să se întâmple. Te implor să pleci. Este unica modalitate.
- Şi dacă plec?
- Atunci voi plânge pentru fiul pe care l-am pierdut."

Şi Mike păşeşte mai departe peste orice piedică, peste orice sentiment care îl lega de trecut. Moment în care, poate pentru prima dată, uită de duritatea şi grozăvia destinului. Moment fatal. Mecanismul declanşat deja şi-a continuat rostogolirea şi cel a ridicat şi el sabia, chiar dacă fără să o facă primul, de sabie a pierit. Cum personajul malefic care îl ucide pe Mike are pasiunea poeziei diabolice de a fotografia ultima răsuflare şi ceea ce-i urmează, intervine scena esenţială a filmului. Michael îl surprinde pe criminal ameninţându-l cu un pistol. Mike este căzut şi cu ultimele puteri îi strigă: "Nu o face!"

Ce anume vrea să-i spună? Să nu cumva să se lase ademenit de criminalul care îi cere arma? Sau să nu tragă pentru ca astfel să-şi conserve şansa de a găsi Raiul? Se aude un foc de armă şi criminalul cade. Cine a tras? Tatăl, Mike, cu un ultim efort. Şi-a salvat fiul. Fie de o moarte imediată, pentru că deja criminalul era gata să-i ia arma, fie de pierderea şansei de a ajunge în Rai. L-a scutit de apăsarea pe trăgaci care l-ar fi maculat. Şi-a luat asupra lui şi acest ultim gest. Copilul mărturiseşte că nu ar fi putut face asta. Este nădejdea că totuşi în noi fie şi o minimă majoritate posibilă este mai degrabă bună decât rea şi avem o şansă de a fi admişi în Rai.

De aici încolo viaţa lui Michael este alta.
"- Întotdeauna oamenii au crezut că voi creşte la o fermă. Şi într-un fel am crescut.
Dar mi-am trăit o viaţă întreagă în acele şase săptămâni pe drum. În iarna anului 1931."

Atunci a avut loc educaţia lui pentru viaţă.
Atunci l-a cunoscut cu adevărat pe tatăl său.
"-Când oamenii mă întreabă dacă Michael Sullivan a fost un om bun sau dacă nu mai avea nimic omenesc în el, le dau acelaşi răspuns: le spun doar că a fost tatăl meu."

Este o poveste despre părinţi şi copii, despre cât reuşesc unii să-i înţeleagă pe ceilalţi.

Când ajungem să spunem: "sunt mândru de tine"?

Uneori aflăm târziu sau pe alte căi: "îţi seamănă mult, dar tu nu vezi asta".

Viaţa este dură. Mereu e de ales între bine şi rău, mereu e de construit. 'Perdition' poate fi un colţ de paradis, idilic, dar poate fi şi tărâmul ultimului popas. Depinde de ceea ce alegem în drumul spre destinaţie.