Nu am apucat să ne tragem bine sufletul şi la Bulandra, după recenta premieră cu Richard 3 al aceluiaşi Andrei Şerban, va avea loc o nouă premieră: Zadarnicele chinuri ale dragostei de William Shakespeare.
Actriţele frumoase ale teatrului: Ioana Anastasia Anton, Alexandra Fasolă, Silvana Negruţiu, Maria Vârlan şi invitata Adela Bengescu (de-acum o obişnuită a scenei Teatrului Bulandra), Doamne de la Curtea Franţei, într-o desfăşurare de feminitate, inteligenţă şi talent. Apariţia lor e un moment de încântare şi bucurie.
Cei patru "băieţi" ai Navarrei: Şerban Pavlu, Lucian Ifrim, Alin State, în frunte cu Regele George Ivaşcu (din nou invitat, de acum "Omul casei"), jucând cu un inegalabil umor, cu autoironie, din toată inima, dăruind publicului nu numai sentimentul de destindere, ci şi plăcerea de a fi acolo lângă ei, cu ei.
Iar "tartorul" acestei desfăşurări de energie şi tinereţe nu este altul decât inepuizabilul Andrei Şerban.
În 2019 colaborarea dintre Andrei Şerban şi Teatrul Bulandra are un efect exploziv, florisant - scenele celor două săli ale Bulandrei, Sala Liviu Ciulei (Izvor) şi Toma Caragiu (Icoanei), s-au umplut până dincolo de preaplin, cu două premiere venite ca un plus peste cealaltă mare premieră a stagiunii 2018-2019, Coriolanus-ul lui Alexandru Darie.
Povestea pe care a scris-o Marele Will în Zadarnicele chinuri ale dragostei, o piesă de tinereţe a acestuia, este una încurcată, cu dialoguri uşor de citit, dar care părea greu de adus pe scenă spre înţelegerea spectatorului. Andrei Şerban a făcut un spectacol dinamic, cu acceleraţia la maximum, care antrenează pe orice spectator în jocul "războiului" dintre femei şi bărbaţi, jocul cu focul dragostei, cu meandrele acesteia, dar şi cu mentalităţi şi orgolii masculine, iar uneori cu pâcla de pe minţile lor.
Când stai în afară şi priveşti situaţiile penibile în care se (ne) aşază uneori (deseori) bărbaţii, te amuză şi râzi până îţi dau lacrimile, şi acest lucru l-a reuşit Andrei Şerban printr-o colaborare fericită cu Dana Dima, autoarea adaptării libere a piesei.
E un spectacol plin de surprize din partea actorilor:
Berowne. După marea realizare din Coriolanus-ul în care deţine rolul titular, Şerban Pavlu ne arată o altă faţă. Dulce (îmbrăcat în culori de acadele), supărat pe el însuşi, neînţelegându-se pe sine, minţind dar neştiind să mintă, cu alt mers şi altă coregrafiere a paşilor, cu gesturi ce par a fi ale mâinilor altei persoane, privindu-ne cu implorarea neputinţei, ne atrage în lumea sa, nepotrivită cu a celorlalţi, poate şi cu a noastră sau chiar a lui. Şi chiţăitul de om încurcat, prins cu minciuna, dansând când pe un picior, când pe altul. Adorabil!
Regele Ferdinand al Navarrei. Îl ştiam pe George Ivaşcu ca pe un mare actor, şi după rolurile din Richard 3 am aşteptat să-l văd aici în rol curat de comedie. Cum l-a făcut pe Regele Navarrei? Îngâmfat, închis în mentalităţi misogine şi izolat, o victimă uşoară a frumoasei Prinţese venite din Franţa cu tot bagajul de ştiinţă a cuceririi inimii unui bărbat. Mimica lui Ivaşcu, încreţirea feţei ca a unui pui de buldog şi apoi destinderea şi privirea de copil dezamăgit, combinată cu mişcările corpului, pe care-l aşază în poziţii imposibil de imaginat, sau mersul său fudul, ce brusc devine moale, împleticit.
Longaville. Alin State, un fel de student cam trecut, care nu prea înţelege ce se întâmplă, preocupat de "fizicul" său, într-o permanentă stare de antrenament sportiv, un bun supus şi prieten pentru Rege, ne convinge că personajul său este un tip fără pic de haz, dar doldora de prostie amuzantă.
Domaine. Lucian Ifrim, unul dintre cei trei companioni din suita Regelui, şi mai apoi Anton Bont, poliţistul cu fluierul la gură, hotărât în prostia sa, credincios şefului, un îndrăgostit tâmp, ascunde în spatele măştii sale serioase un umor de mare valoare şi va completa perfect echipa "masculilor" de neclintit în lupta cu femeile. Ha, Ha, Ha!
Tărtăcuţă, Cătălin Babliuc, joacă un personaj pe care nu ştii unde să-l aşezi, atât de mult umple lumea spectacolului; un golan cu multă carismă, care primeşte cu seninătate orice pedeapsă ştiind că va putea să plătească orice poliţă, dar nu cu duşmănie, ci cu umor. O prezenţă aşteptată, convingător, cuceritor mai ales atunci când nu înţelege ce i se spune. Şi Cătălin cântă, ca de obicei, minunat!
Don Adriano de Armado: Constantin Dogioiu, joacă un personaj infect, un militar obtuz şi cam tâmpit, îndrăgostit de o "ţărăncuţă"; cu gesturi cazone, de marionetă atârnată de sfori invizibile, rol pe care îl duce cu mare abilitate şi pasiune actoricească. M-a cucerit pentru că în plus peste realizarea de aici îl văd făcând mari salturi cu roluri atât de diferite în Coriolanus, apoi în Richard 3 şi aici în Zadarnicele.
Prinţesa Franţei. Ioana Anastasia Anton parcă desprinsă din imaginile de la BBC cu Alteţele regale Britanice, aceeaşi ţinută, acelaşi mers, privirea care ascunde un uşor dispreţ pentru cei din jur, apoi privirea tăioasă când e vorba de împărţit teritorii şi iscoditor-ironică când e vorba de dragostea Regelui. Dar frumoasă!
Rosaline. Alexandra Fasolă, o frumoasă care se place pe sine, atrage, dar nu lasă prea multă apropiere, vorbele ei înţeapă şi nu poate fi uşor păcălită şi nu se lasă dusă de sentimente sau atrasă de masculinitatea lui Berowne.
Katherine. Silvana Negruţiu, o altă frumoasă din suita Prinţesei, poate cea mai dură din grup, care se arată nemiloasă în vorbă dar şi în gesturi, nelăsând loc apropierii fizice şi purtând banderola nevăzută a neiertării.
Jaquenetta şi Maria (şi ea o frumoasă din suita Prinţesei). Maria Vârlan, Jaquenetta cu mărul Evei în mână, muşcând din el provocator, privind cu pleoapele lăsate, cu mers unduit ca de şarpe, aruncând vorbele aparent cu prostia necunoaşterii, dar ascunzându-şi intenţiile aşa cum a învăţat-o şcoala străzii, ne convinge că inteligenţa femeii nu o găsim numai la Curţile regale.
Boyet, un personaj nelipsit în comediile lui Shakespeare, un fel de Puck, de "Încurcă-i drace", interpretat cu plăcere şi cu mult aplomb de Catinca Maria Nistor, arată o faţă altfel a acestui personaj, mai şireată, mai femeie, deşi apare "sub acoperire" ca bărbat, ne mai arată şi o frumuseţe feminină (Bulandra are o echipă de femei frumoase!) care este însoţită de o voce excelentă pentru muzica gregoriană (o compoziţie ca un hit a lui Raul Kusak!) într-un duet cu Cătălin Babliuc.
Molie (Moth). Adela Bengescu este un paj, pajul lui Don Adriano de Armado, un paj ciudat, aproape sinistru, inteligent şi poate cu mai multă carte decât Armado; o slugă care se visează Hercule, vrea putere poate şi până la urmă i se va da voie să-l interpreteze pe Hercule, Hercule copil. Adela Bengescu are talent, forţă şi cred că are un loc aparte în lumea teatrului.
Edita Lupea cu şcoala filmelor la care a lucrat de mulţi ani şi a anilor de creaţie de modă, a reuşit prin costumele cu care a îmbrăcat actorii să creeze o lume ciudată, poate decadentă, puţin isterică, dar convingătoare prin linii şi culoare (aproape impertinentă).
Nu am prea multe de scris despre decor, decât că am creat un personaj (în colaborare cu doi oameni mişto, Aniela Ovadiuc - modelare-sculpturală şi Artur Bota - pictură) de care sunt mândru:
Copacul, primordial-astral!
Fără să vreau să supăr pe cineva, va trebui să spun că se simte că în spatele tuturor şi a tot ce se întâmplă acolo pe scenă, se află gândurile şi suflul ideilor lui Andrei Şerban.
Place sau nu ce face, ne duce de la sublim la oribil, ne arată lumea aşa cum ne facem că nu o vedem, sau nu o vedem, este prezent, viu şi mai ales tânăr.
(Foto: Mihaela Marin)