Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Zadarnicele chinuri ale dragostei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

7 de cupă - Zadarnicele chinuri ale dragostei


mai 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Traducere de Lucia Verona şi Horia Gârbea, într-o adaptare liberă de Daniela Dima". Cu aceste vorbe, decupate din fişa de prezentare a spectacolului Zadarnicele chinuri ale dragostei de William Shakespeare, noua premieră de la Bulandra, se cuvine început.

Pentru că cele trei nume din citatul de mai sus merită prima rundă de aplauze furtunoase. Pentru felul inteligent, proaspăt şi plin de umor în care i-au oferit lui Andrei Şerban, spre înscenare, unul dintre cele mai dificile, misterioase, paradoxale şi enigmatice texte shakesperiene.

Un text care îngăduie comedie, rap, dramă, cor, poantă, monolog, poezie, ironie, vis, realitate, visând realitatea, realitatea visului.

*
Alături de text, imaginea. Decorurile, costumele, luminile. Octavian Neculai, Edita Lupea, Andrei Şerban.

Zidurile de plexiglas ale oraşului, acoperite de grafitti şi de afişe. Dincolo de ele, schelele înaltului. Dincoace de ele, un stâlp de iluminat stradal. Un copac cu braţe plurivalente şi cu scorburi ce aduc, din anume unghiuri, cu o ţeastă regală tunsă punk.

Pantaloni scurţi, colanţi, tricouri, iegari. Bluze de fâş, şireturi fosforescente. Costumaţie de rus. Rochii albe, vaporoase. Rochii negre, foarte lungi şi strânse pe trup. Costume negre, fără de ciorapi, fără de pantofi. Şi aşa mai departe. Costume mişto în spectacole au tot fost. De mult nu am mai văzut costume atât de folositoare şi atât de bine folosite într-un spectacol!

Lumini albastre. Lumini roşii. Lumini sub formă de steluţe rotitoare. Lumini puternice. Lumini pale. Smart gobo lighting & şireturi fosforescente (sună al naibii de bizar, arată al dracului de mişto!).

*
Dincolo de zidurile colorate ale oraşului sunt:

5 bărbaţi: Un rege şi 3 aristocraţi la curtea lui, plus un nobil spaniol.

5 femei: O viitoare regină şi 3 aristocrate la curtea ei, plus o ţărăncuţă analfabetă.

1 poliţist: Bont. Anton Bont

3 duhuri, unele încarnate: Tărtăcuţă (Cătălin Babliuc, rol clasic pentru un din ce în ce mai convingător actor de comedie), Molie (Adela Bengescu, o revelaţie), Boyet (Catinca Maria Nistor, o revelaţie la pătrat).

Bărbaţii jură, se leapădă, iubesc, violează (?), se căiesc, jură. Femeile se miră, se apără, contraatacă, (aproape că) cedează, fug de iubire, amână.

Poliţistul, ca poliţistul.

Cei trei Ariel / Caliban / Puck îngăduie derularea poveştii, răsturnările de situaţie, minciunile, împăcările, deghizările, recunoaşterea vinovăţiilor, trezirea la realitate. Fără de ei, întâlnirile, oricât de frumoase, oricât de hidoase, nu ar fi cu putinţă.

Unii exegeţi spun că Zadarnicele chinuri e primul text scris de Shakespeare. Alţii vorbesc de un text de tinereţe. În oricare variantă, această comedie stranie conţine în ea multe dintre temele, motivele şi metodele care vor face gloria operei lui Will babanu'.

*
Pentru vis, pentru jurăminte false, pentru deghizări mincinoase, pentru excese de tot felul, Andrei Şerban pregăteşte reflectoare dintre cele mai colorate şi mai deştepte. Lumina caldă, învăluitoare, îndemnând la zâmbet, la hohot, la orgie.

Trezirea la realitate se face pe bază de neoane. 12. Dispuse circular. Ca la o masă apostolică lipsită de al 13-lea element. Lumina rece, distantă, care invită la luciditate. Ce a fost colorat, oricât de exuberant / mincinos, s-a dus. E vremea cea nouă. Haine cernite, despărţire, post, penitenţă şi rugăciune.

Ce juraseră (strâmb) cei 5 bărbaţi la începutul piesei le propun / impun cele 5 femei la finalul ei. Cinică simetrie ce însoţeşte, uneori, uşurătatea fiinţei!

*
A fost sau n-a fost viol? Aceasta e una dintre întrebări. În plin elan de cucerire, nătâng deghizaţi în ruşi, cei patru amorezi de viţă nobilă spaniolă par a nu rezista tentaţiei desfrâului.

Este acesta un spectacol feminist? Aceasta e o alta dintre întrebări. Aparenţele împing cu vehemenţă înspre acest răspuns. Dar, spre final, există ipocrita negare a reciprocităţii iubirii. "Noi? Nici vorbă să vă iubim pe voi. A fost doar un joc, vedeţi-vă de treabă", le spun doamnele nedemnilor domni. Ciobindu-şi, la rându-le, demnitatea.

Este aceasta o comedie? Sau o dramă? Sau şi una şi cealaltă? Când una, când cealaltă? Aparenta nehotărâre a dramaturgului / regizorului pentru fixarea într-unul dintre genuri e de blamat sau de lăudat? De ce, când hohotul era mai vârtos, neoanele ne dau cu capul de realitate? De ce, când morala era mai limpede rostită, actorii ne fac aparte cu ochiul? Se poate atâta neseriozitate, to'arăşi?

*
Şerban Pavlu cântând rap. Şerban Pavlu spunând monoloage de amor. Şerban Pavlu inserând un vers de Eminescu pe direcţia iubitei (Pavlu & Alexandra Fasolă, ce cuplu fain!). Şerban Pavlu, un rol la 540 de grade de Coriolanus-ul de pe aceeaşi scenă.

George Ivaşcu cântând rap. George Ivaşcu spunând monoloage de amor. George Ivaşcu, înapoi pe scenă unui anumit Nae Gheorghidiu dintr-un anumit Patul lui Procust al unei anumite Cătălina Buzoianu.

Lucian Ifrim & Alin State, Ioana Anastasia Anton & Alexandra Fasolă & Silvana Negruţiu & Maria Veronica Vârlan, când individualităţi, când parte din ansamblu, dând spectacolului ritm, vigoare, prospeţime.

*
Teatrul în teatru. Artificiul de mai târziu din Hamlet ori din Visul unei nopţi de vară. Ireverenţios, fragmentat, gregar.

Meditaţie despre rolul, rostul şi locul teatrului, despre proastele moravuri ale gloatei, despre prejudecăţile colective, despre agresivitatea prostiei, despre ipocrizia închinării la idoli / deităţi.

*
De o parte, ne jucăm cu vorbele, ne închipuim amplasaţi pe drumul spre înainte idealuri, ne amăgim cu planuri şi împliniri măreţe, ne pierdem în discursuri solemne, în jurăminte mustind de probe ale angajării pe calea spre absolutul cel mai absolut, spre cunoaşterea cea mai atotcunoscătoare.

De partea cealaltă, sancţionăm just închipuirile smintite ale celorlalţi, le demascăm ipocrizia, laşitatea, micimea, dar, puşi în faţa propriului adevăr, fugim mâncând pământul, lăsând în urmă alte ipocrizii, laşităţi, micimi.

În Zadarnicele chinuri ale dragostei, bărbaţii sunt distribuiţi în primul rol, femeile, în cel de-al doilea. E o variantă, deloc singura cu putinţă.

*
Montarea lui Andrei Şerban e de o fluenţă încântătoare. Deşi adesea au coloană sonoră, spectacolele lui Şerban emană muzicalitate în primul rând din armonia curgerii lor.

Ar fi poate de încercat o vizionare cu căşti de izolare fonică pe urechi. E de presupus că spectatorul ar fi capabil, după o vreme, să îngâne ritmul spectacolului doar privindu-i desfăşurarea.


*
La finalul premierei de joi, 16 mai 2019:

"Aş vrea să îi mulţumesc foarte tare lui Ducu Darie pentru cele 7 spectacole pe care mi-a dat şansa să le fac la Bulandra în ultimii ani: Lear, Ivanov, Lear(a), Omul cel bun din Seciuan, Carousel, Richard 3 şi spectacolul acesta, Zadarnicele chinuri ale dragostei.

Se spune că cifra 7 aduce noroc. Acum, tu ai nevoie de tot norocul, Ducule!" (Andrei Şerban)

*
Afară plouă apăsat. Maşinile îşi fac loc cu greu prin bălţi, fumul primelor ţigări se înalţă în noapte.

Vorbele lui Andrei Şerban, spuse cu un vag tremur în voce, vin să completeze timbrul lui Pavlu, timbrul lui Ivaşcu, timbrul Catincai Nistor, timbrul celorlalţi actori care, la răstimpuri, ies din nota comică ori dramatică a textului pentru a apăsa pe anumite cuvinte, pentru a ni le spune aşa cum ni le-ar spune nişte vechi prieteni, într-o seară ploioasă de mai.

Mai presus de orice text, chiar şi de unul scris de Shakespeare, ne strângem acolo, în sala aceasta construită cândva de dl. Ciulei, pentru aceste clipe când, în ciuda necredinţei noastre, un Puck, un Caliban ori poate un Ariel ne îngăduie să ne apropiem, să ne recunoaştem şi să ne îmbrăţişăm cu toate iubirea de care suntem în stare.

Privit cu prea puţină atenţie de criticii anilor de pe urmă, ignorat în chip nedrept / iresponsabil de înseriate gale uniter, Bulandra rămâne teatrul la care ne întoarcem mereu ca la un loc a cărui magie n-o putem dovedi decât prin urmele lacrimilor, ecoul hohotelor de râs şi amintirea obrajilor îmbujoraţi care au fost şi prin presimţirea celor care vor veni.



 Toate articolele despre Zadarnicele chinuri ale dragostei


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Nu poate fi zadarnic ... - Zadarnicele chinuri ale dragostei, Octavian Neculai
 În căutarea prezentului - Zadarnicele chinuri ale dragostei, Andrei Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer