iulie 2019
Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, 2019
A 11-a ediţie a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov 2019 s-a încheiat duminică, 28 iulie, cu proiecţia filmului Sunset (regia László Nemes), în prezenţa actorului Vlad Ivanov. De-a lungul celor 10 zile de festival, peste 10.000 de spectatori au asistat la cele 20 de dezbateri, 57 de filme, 4 spectacole de teatru, 8 concerte rock'n'blues şi 14 concerte de muzică veche desfăşurate la Râşnov, Codlea şi Crizbav.


Premiul juriului de profesionişti al competiţiei de film documentar FFIR 2019, condus de cineastul francez Pierre Henri-Deleau, a fost câştigat de pelicula spaniolă Tăcerea celorlalţi / The Silence of Others în regia lui Roberto Bahar şi Almudena Carracedo, produs de Pedro Almodóvar. Premiul publicului şi cel al juriului de liceeni au revenit producţiei româneşti Jurnalul familiei -escu, regizată de Şerban Georgescu şi produsă alături de Liviu Tofan.

 

Într-una dintre cele mai interesante dezbateri ale ediţiei, cea despre educaţie, Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti a îndemnat la realism în ce priveşte viitorul învăţământului universitar din România: "Noi nu vom avea niciodată în România un Harvard. Dar putem avea universităţi din ce în ce mai bune, care să îi facă pe tineri să se gândească mai mult înainte de a decide să plece pentru studii în străinătate. Trebuie să gândim realist".


Ataşatul militar al ambasadei Statelor Unite în România, colonelul Scott A. Weston, a reafirmat puternicul angajament militar al SUA în Europa: "Deşi unii experţi militari vorbesc despre distanţarea SUA de Europa, adevărul este exact contrariul. Statele Unite cheltuiesc mai mulţi bani în Europa şi au trupe mai numeroase. Pentru SUA, articolul 5 din Tratatul NATO este sacrosanct. Angajamentul Statele Unite în Europa este mai puternic ca niciodată!".

Un moment cu totul special al ediţiei din 2019 a FFIR l-a reprezentat prelegerea sociologului Gelu Duminică despre rolul romilor ca păstrători ai folclorului românesc, acompaniată live de taraful Marian Mexicanu'.


Actriţa Oana Pellea a susţinut, în Grădina Cetăţii Râşnov, în faţa a sute de spectatori, un emoţionant discurs despre libertate personală, libertate artistică şi libertate cetăţenească.


Înregistrări video din cadrul dezbaterilor pot fi urmărite pe pagina www.facebook.com/filmsiistoriirasnov/. Rezumate şi fotografii sunt de găsit pe www.ffir.ro/blog/.


Festivalul de Film şi Istorii Râşnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe şi Eveniment Responsabil, organizat de Primăria Râşnov, Asociaţia Râşnov Society şi Asociaţia Mioritics.
FFIR are susţinerea unor parteneri importanţi: The German Marshall Fund, Banca Comercială Română, ETA2U, Banca Transilvania, CEC Bank, Trencadis, Medlife, RBC, Arnia, FAN Courier, Qualitance, Nuclearelectrica, Fundatia Sturza, Orange, OMV Petrom, Brinel, Purcari, Nespresso, Portland, KPMG, PwC, Deloitte, Schneider, Druid, Autonom, VMS, Csiki Sör, Medoc.
Cu sprijinul financiar al: Consiliul Judeţean Brasov, Centrul Naţional al Cinematografiei, Friedrich Naumann Foundation for Freedom, Universitatea de Vest din Timişoara, SNSPA, Universitatea Transilvania Brasov.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus