septembrie 2019
Articole diverse
Apelul lansat pentru cea de-a patra ediţie a Film+, programul alternativ de susţinere a producţiilor cinematografice independente cu buget redus, s-a încheiat cu 16 proiecte selectate din cele 73 înscrise: 7 lungmetraje, 5 producţii de scurtmetraj şi 4 documentare.

Conceput ca un laborator de lucru, sprijin şi promovare dedicat proiectelor de film, animaţie şi video-art independente, FILM+ este singurul proiect românesc şi din regiune destinat formării profesionale, care are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea şi promovarea producţiilor audiovizuale de microbuget, realizate de tineri artişti proaspăt absolvenţi sau autodidacţi din România, Serbia, Bulgaria şi Republica Moldova, folosind experienţa acumulată de profesioniştii români din cinematografie.

FILM+, proiectul iniţiat în 2016 de o echipă de tineri cineaşti, formată din regizorul Paul Negoescu, producătoarea Anamaria Antoci, directorul de imagine Ana Drăghici şi Alex Trăilă, consultant în cinematografie şi audiovizual, are scopul de a reuni resurse şi expertiză în cadrul platformei de colaborare ce vine în sprijinul tinerilor realizatori de film care se confruntă cu lipsa existenţei unor structuri care să le faciliteze trecerea de la etapa de studii de specialitate la cea de activare profesională în domeniu. De altfel, FILM+ este şi primul program de acest gen din Europa Centrală şi de Est finanţat de programul Europa Creativă - Media al Comisiei Europene.

În urma apelului Film+ lansat în luna iunie 2019 pentru ediţia a 4-a, au fost înscrise 73 proiecte, 16 dintre acestea, producţii de lungmetraj de debut, scurtmetraj şi documentar, fiind selectate şi urmând să fie susţinute pe una dintre următoarele direcţii: consultanţă pentru dezvoltare de proiect, sprijin pentru filmare sau consultanţă şi sprijin pentru post-producţie. Cei 30 de realizatori din România, Bulgaria, Moldova şi Serbia ai celor 16 proiecte selectate se vor reuni în perioada 28 octombrie - 2 noiembrie 2019 la Bucureşti, într-o rezidenţă în cadrul căreia vor avea loc masterclass-uri, sesiuni de îndrumare individuală, laboratoare, urmate de stabilirea calendarului de lucru pentru fiecare proiect în parte, croit pe necesităţile acestora. Programul de lucru va include pentru prima parte a anului 2020 şi sesiuni de lucru la Chişinău, Belgrad şi Sofia.

"Ne bucură interesul realizatorilor de film acordat acestei ediţii Film+ în format extins, cu atât mai mult cu cât selecţia este una extrem de diversă, acoperind genuri diferite şi cineaşti originari din Bulgaria, Moldova, România şi Serbia cu un limbaj proaspăt, eclectic. Astfel, România devine un centru de formare pentru cinema-ul din regiune" - Alex Trăilă, co-fondator Film+.

Regizorii Paul Negoescu, Tudor Jurgiu şi directorul de imagine Ana Drăghici, producătoarea Anamaria Antoci, Alex Trăilă, consultant în cinematografie şi audiovizual, şi monteurul Alex Radu sunt tutorii celei de-a 4-a ediţii a FILM+, în timp ce scriitorul şi regizorul Andrei Ujică, alături de editorii de film Dana Bunescu şi Roxana Szel, Adelina Dabu - design thinking facilitator şi Maria Tânjală - expert tehnologie blockchain - vor fi o parte din mentorii invitaţi.

Proiectele selectate pentru cea de-a 4-a ediţie Film+:

Dezvoltare:
The Last Weekend Of The Summer (Serbia, lungmetraj) - Ninoslav Jovanović
Vincent Vampire (România, scurtmetraj) - Norbert Fodor
Două cruci (România, scurtmetraj) - Serghei Chivirigă
Our Winter's Spring (Bulgaria, lungmetraj) - Yana Lekarska
Karina (România, scurtmetraj) - Ilinca Hărnuţ
Santa Barbara (Moldova, lungmetraj) - Anatol Durbacă
The Gate Between Us (România/Moldova, documentar) - Ioana Trifu, Ion Gnatiuc

Producţie:
Mareea (România, scurtmetraj) - Andreea Lăcătuş
Her Party (Bulgaria, scurtmetraj) - Ilina Perianova
Carlito / A Dog's Life (Serbia, documentar) - Ivana Janosev
Obscur (România, lungmetraj) - Andrei Ştefănescu
Duckadam (România, documentar) - Vladimir Dembinski

Work in progress:
Spring Song (Serbia, lungmetraj) - Nada Savić
Scene Logăneştene (titlu provizoriu) (Moldova/România, lungmetraj) - Nicolae Gaburici
Lament for the Silent Fool (Bulgaria, lungmetraj) - Dimitar Kutmanov
Haida Jas/Hai cu noi (România, documentar) - Mihai Gavril Dragolea

Programul este iniţiat de Asociaţia Graphis 122 şi implementat alături parteneri şi specialişti implicaţi în programul de mentorat.
Cea de-a patra ediţie este co-finanţată de către programul Europa Creativă - MEDIA al Comisiei Europene, Administraţia Fondului Cultural Naţional* şi Centrul Naţional al Cinematografiei.
Parteneri media: AaRC.ro, Sub 25, Cinemagia, IQAds, Modernism, Ziarul Metropolis, Filmsi.ro.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus