Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul FESTin pe Bulevard, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jokers - La doi pasi de Mullingar la FESTin pe Bulevard, 2019


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mullingar. Al treilea oraş al Irlandei, din punct de vedere al numărului de locuitori. Amplasat undeva în jumătatea nordică a republicii, într-o zonă intens agricolă, nu departe de faimoasa graniţă / delimitare de regulă Irlanda de Nord, porţiunea ce incendiază discuţiile privind Brexitul zilelor noastre.

La doi paşi de Mullingar. Noua premieră a teatrului Nottara. De la sala cea mică, George Constantin. În regia lui Cristi Juncu. Pe un text tradus de Bogdan Budeş. În decorurile Carmencitei Brojboiu. Cu Andi Vasluianu în distribuţie. Un nou Vestul singuratic? Poate dacă ar fi fost de acelaşi Martin McDonagh.

Dar nu, americanul John Patrick Shanley nu e McDonagh. Deşi ambianţa celor două spectacole e aceeaşi, satul, sărăcia, recluziunea, ploaia deşi personajele pare că îmbrăţişează aceleaşi preferinţe pentru limbaj contondent, umor coroziv, sentimente bine îngropate, La doi paşi de Mullingar e la mulţi paşi de Vestul singuratic.

Două ferme învecinate. Un bărbat trecut de 40 de ani, locuind cu tatăl său văduv. O femeie ce se apropie de 40 de ani, locuind cu mama sa, proaspătă văduvă. Bărbatul, victima unei copilării, adolescenţe, prime tinereţi în care i s-au repetat până la inoculare poveştile privind tulburările psihice ale înaintaşilor. Femeia, victimă unei îmbrânceli copilăreşti, comise de vecinul pe atunci pre-adolescent.

Doi oameni care refuză drumul la oraş, bucuriile simple, maturizarea, viaţa. Doi oameni care aleg să trăiască în umbra părinţilor, în umbra fermelor, în umbra propriilor existenţe. El, Anthony, pradă unei timidităţi ultra-excesive (un excelent Andi Vasluianu în contre-emploi, construind cu infinite eforturi ezitarea, fuga, închiderea). Ea, Rosemary, pradă unei agresivităţi greu stăpânite (minunata Cerasela Iosifescu, a cărei forţă de a provoca şi de a trăi, pe scenă, un tulburător carusel emoţional a aruncat în hohote serioase de plâns nu puţini spectatori!). Doi inadaptaţi într-un decor al inadaptării.

Se întâmplă ca La doi paşi de Mullingar să fi fost jucată în cadrul festivalului teatrului Nottara, Festin pe Bulevard 2019, în plină epocă Joker. Filmul lui Todd Philips şi al lui Joaquin Phoenix. Filmul unui om care nu se regăseşte printre ai lui. Care, pe fondul unei copilării teribile, marcate de violenţă, şi al unei tinereţi sugrumate de sărăcie şi de lipsă de orizont, să fie silit la singurătate atroce. Printr-un joc al întâmplării, tragedia lui Joker devine tragedia societăţii în care s-a chinuit în van să se integreze, să fie altceva decât un nimic.

Printr-un joc al întâmplării, tatăl lui Anthony (Ion Haiduc, admirabil în lunga scenă de pe urmă) şi-a descoperit sentimentele pentru mama acestuia. Pe patul morţii, a ales să îi vorbească, pentru prima şi ultima oară, fiului. Să-i vorbească despre lucrurile cu adevărat importante.

Printr-un joc al întâmplării, Anthony rătăceşte inelul pe care voia să i-l dea lui Rosemary. Printr-un joc al întâmplării, Rosemary îl găseşte. Şi asta îi dă forţa să aştepte. Să mai aştepte o vreme, după ce a aşteptat decenii.

Pe Joker îl adoră zeci de milioane de oameni. La doi paşi de Mullingar va fi văzut şi, cel mai probabil, plăcut de câteva mii. Şi asta are şi nu are legătură cu filmul american de aproape-mainstream versus spectacol de teatru la sala mică de la Nottara.

Realitatea clipei e că oamenii se regăsesc mult mai tare în povestea crudă a lui Philips decât în cea ferită de dark-end a lui Shanley. Deşi ambele pornesc de la premise comparabile.

Da, povestea lui Joker e al naibii de actuală. Foarte bine scrisă, e normal ca ea să rezoneze cu spaimele, frustrările şi revoltele oamenilor. Dar şi povestea din Mullingar e actuală. Şi bine scrisă şi ea. Şi deloc limitată la zonele paupere ale Irlandei (cele mai multe dintre satele României le stau alături).

Doar că ceva din noi nu mai crede în happy-end. Sau, măcar, în no dark-end. Ceva din noi, cei neatinşi de teribilele date de pornire şi de evoluţie ale lui Joker, Anthony sau Rosemary, vede peste tot noapte şi cheamă încă mai mult întuneric.

Înjurăm sistemul, ne blestemăm vieţile, ne privim cu dezgust trecutul, cu sictir prezentul, cu groază viitorul. Ne sugrumăm visele, ne interzicem speranţa. Fugim, plecăm, evadăm.

Când personajul Ceraselei Iosifescu ne invită, cu lacrimi şi fericire în ochi, să gustăm din borcanul de miere ce şi-a găsit, în sfârşit, un rost, ne pipăim ezitarea, ne tragem în selfie cu stinghereală, ne privim uluiţi în ferestrele pe care le-am zidit fără să ştim. Undeva, dincolo de ele, poate că mai trăieşte, încă, încrederea pe care am avut-o cândva.



 Toate articolele despre Festivalul FESTin pe Bulevard, 2019
 Toate articolele despre La doi pasi de Mullingar


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 John. Fermierul, nu apostolul - Vrăjitoarele din Salem la FestIN pe Bulevard, 2019,
 Programul Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, 2019, Comunicat de presă
 În octombrie începe Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, 2019, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer