Putem să mergem mai departe pe acest drum - Triste Ensemble din Budapesta la Re-generator, Micro-Festival de Arte Performative, Iaşi, 2019

Cea de-a doua ediţie a proiectului Re-GENERATOR. Micro-festival de arte performative a fost organizat de asociaţia Centrul Multimedia Teatru FiX între 24-28 septembrie 2019, cofinanţat de AFCN. Principiile cheie pe care s-a bazat micro-festivalul au fost: independent, experimental şi performativ. Re-GENERATOR. Micro-festival de arte performative a susţinut producţia de noi conţinuturi artistice şi dezvoltarea publicului local, prin găzduirea, timp de cinci zile, în spaţiul Teatru FiX, de spectacole independente, sesiuni performative de muzică experimentală, expoziţii de artă vizuală, dialoguri sociale, workshopuri precum şi o sesiune de creaţie de 24 de ore.

S-au desfăşurat patru spectacole din cele trei arii performative (teatru, dans, performance), trei expoziţii de artă vizuală, două tipuri de experienţe muzicale, două workshopuri, o sesiune de creaţie de 24 de ore şi mai ales întâlnirea dintre aproximativ 30 de artişti şi creatori, după cum urmează: întâlnirea cu cei trei artişti vizuali, Andreea Cioară, Mălina Moncea, Andrei Botnaru - (vernisaj expoziţii), spectacolul PUTERE. Poveşti personale, sesiune de creaţie: Teatru din nimic cu Mihai Pintilei, spectacolul Ultimul ceai dansant, Paul Dunca&Cristina David(B), producţie Colectiv A Cluj, Inter-personale.

Workshop de storywriting cu Petro Ionescu, (CJ), Singing Bodies' Trilogy, Indie Box (B), Virtual vs.Real space / workshop realizat de Andrei Cozlac (IS) - de la narativ la abstract, workshop introductiv de video-mapping, experiment în muzică Think Twice: Listen, Dragoş Mărgineanu (B), experiment în muzică Electronic music performance, Triste Ensemble (HU), spectacol GLORIE, Reactor (CJ), Closing party* KUKI (MS).

În penultima zi din cadrul ediţiei Re-generator, Micro-Festival de Arte Performative, cei care au încântat publicul ieşean curios au fost cei de la Triste Ensemble din Budapesta, care au propus înlăturarea barierelor între public şi artist prin set-up-ul circular dispus, creând energii vibrante prin intermediul muzicii lor, cei trei membri definindu-şi stilul ca pe o evadare feerică.

Lavinia Lazăr: Performance-ul cu care aţi participat la Teatru Fix în cadrul Micro-Festivalului a fost bazat pe improvizaţie, pe muzică live, electronică, analogică. De ce această alegere?
Péter Szabó: Stăteam foarte mult şi lucram într-un studio de grafică 12 ore la calculator şi era cam mult şi de asta ne-am cam săturat. Nu am chitară cu corzi, am nişte butoane şi de fapt aceste instrumente sunt combinarea diferitelor instrumente şi totul devine o structură. Jos sunt doar instrumente, după sunt nişte reflectoare şi mixerul cu care controlez tot.

L.L.: Prin intermediul acestui produs eclectic aţi înlăturat barierele între artist şi public. Ce alt scop îndeplineşte produsul?
P.S.: În colaborarea cu fratele meu este o încercare să găsesc un plafon de comunicare cu el. Instrumentele analogice le simt, atunci când au efecte atât asupra mea, dar şi asupra fratelui meu.

L.L.: Până la urmă, ce aţi simţit că aţi construit pe moment? De la public la public nu se schimbă reacţiile şi energia?
P.S.: Ce facem noi se înţelege.

L.L.: Aţi simţit că publicul a înţeles?
P.S.: Da, am simţit că publicul s-a conectat la acest eveniment şi asta ne-a făcut să fim mai curajoşi. Am simţit că putem să mergem mai departe pe acest drum, împreună. Sunt atât de ocupat de controlarea acestui sistem şi de comunicarea cu Tamás, încât concentrarea este mare.

L.L.: Ce alte proiecte mai aveţi în desfăşurare şi pe unde mai aveţi deplasări profesionale?
P.S.: Noi nu suntem artişti şi asta e foarte interesant. Noi am fost artişti, am făcut artă plastică 20 de ani şi ne-am întâlnit cu o carieră europeană, dar nu am putut să întreţinem familia şi de patru ani nu ne mai considerăm artişti.

L.L.: Nu rămâi artist toată viaţa? Doar o perioadă? Cum vine asta?
P.S.: Eu pot fi şi astronaut, dar acasă în chiuvetă... De aceea, eu nu vreau să mixez aceste lucruri, cu muzica e puţin altfel pentru că nu mergem la foarte multe concerte, dar dacă avem posibilitatea, atunci, facem tot posibilul şi mergem. Deocamdată, în noiembrie 2019 va fi următorul concert la un festival din Budapesta. În rest, nu mai ştim ce va fi. Noi nu avem neapărat management. Îţi trebuie multă energie şi timp să fii implicat în forma asta de promovare şi trebuie mereu să fii prezent pe piaţa artistică. Nu aş putea să stau tot timpul în cluburi să fac muzică, pentru că şi publicul clubului zice: "gata, hai, să vedem şi pe altcineva". Are o importanţă mare în viaţa noastră şi muzica, însă sunt multe sacrificii pe care trebuie să le faci şi nu îţi mai permiţi, neapărat. Nu ştii niciodată ce se întâmplă şi cum se schimbă lucrurile şi tot zic că viaţa-i lungă.

L.L.: (Surâd) De obicei, aud des că viaţa-i scurtă, dar accept mai bine sintagma menţionată de tine.
P.S.: Noi, după cum am zis nu facem artă, dar, în ultima perioadă am renovat şi apartamente. Şi asta e o formă de artă.

L.L.: (Râdem): Şi când faci o omletă e artă...
P.S.: E vorba de arta culinară...
Da, revenind, eu am trei proiecte muzicale. Unul dintre ei e Triste Ensemble, o trupă cu patru băieţi cu care fac alternativ, rock şi mai este un proiect: un cor de cameră cu 15 persoane şi cântăm melodii din Serbia, din Finlanda. De fapt, noi suntem un mic cor din corul mare. Pentru mine este o terapie şi când fac concert cu fratele meu.
Mai lucrez cu copii şi cu familii. E o definiţie a familiei acolo, eu încerc să introduc conexiuni în familii şi între familii şi încerc să ofer instrumente. Lucrez cu copii de la unu la trei ani, lucrez cu copii de trei şi şase ani în grădiniţe. Fac teatru de păpuşi, teatru de umbre, fac tot ce ar putea să fie util pentru ei. Încerc să fac un album interesant, interactiv. Până la urmă, vreau să fac muzică interactivă pentru copii.

L.L.: După cum aţi mărturisit, intervenţiile şi deplasările voastre sunt mai rare, însă, cred că devin mai intense atunci când se întâmplă. Ce a mai însemant participarea voastră la Teatru Fix?
P.S.: Noi suntem foarte bucuroşi că ne-am aflat aici. Ne-am dat seama că jobul pe care îl aveţi la Teatru Fix este foarte dur şi e bine că echipa mai are energie să acţioneze în direcţia asta.

L.L.: E prima oară când ajungeţi în Iaşi?
P.S.: Am mai fost o dată când am avut o olimpiadă de artă şi am avut amintirea aia despre Iaşi şi ne place aici. Eu cred că această muncă trebuie făcută până când eşti sigur. E foarte bună forma asta de festival pentru că întâlneşti mulţi oameni. Nu regret nici o clipă că am făcut parte din acest proiect şi pentru noi a fost foarte fain că am putut ieşi din monotonia zilnică, nefiind artişti a fost ca o relaxare a minţii.