Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Re-generator, Micro-Festival de Arte Performative, Iaşi, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un spectacol ca o celulă antropologică - Re-GENERATOR. Micro-festival de arte performative, Iaşi, 2019


, un interviu cu

noiembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cea de-a doua ediţie a proiectului Re-GENERATOR. Micro-festival de arte performative a fost organizat de asociaţia Centrul Multimedia Teatru FiX între 24-28 septembrie 2019, cofinanţat de AFCN. Re-GENERATOR. Micro-festival de arte performative a susţinut producţia de noi conţinuturi artistice şi dezvoltarea publicului local, prin găzduirea, timp de cinci zile, în spaţiul Teatru FiX, de spectacole independente, sesiuni performative de muzică experimentală, expoziţii de artă vizuală, dialoguri sociale, workshopuri precum şi o sesiune de creaţie de 24 de ore.

Producătorul spectacolului PUTERE. Poveşti Personale este Asociaţia Culturală Contrasens. Acest spectacol a fost prezent în a doua ediţie de Re-generator de Micro-Festival de Arte Performative de la Teatru Fix. Concertul teatral regizat de Carmen Lidia Vidu are ca reper vizual pictura lui Gheorghe Fikl. Ca un bun obicei, Teatru Fix încurajează discuţiile sociale după fiecare spectacol. Şi de această dată, spectatorii au fost nerăbdători să afle răspunsuri cu referire la reprezentaţia vizionată, însă au fost şi discuţii în contradictoriu şi asta arată diversificarea opiniilor spectatorilor şi felul în care comunicarea pe aceleaşi subiecte poate stârni tot felul de reacţii.

Spectator: Care este scopul spectacolului?
Carmen Lidia Vidu: Scopul a fost de a prezenta şi de a face un spectacol care să relaţioneze cu pictura, cu partea biografică a unor artişti în viaţă. Prezinţi cum arată societatea acum dintr-un anumit punct de vedere. Indiferent de valoarea lui artistică, dacă veţi vedea acest spectacol filmat peste 20 de ani, vă veţi da seama cum era considerată femeia, puştoaica. De fapt, este o mică celulă antropologică. Eu asta caut. Picturile lui Fikl m-au dus într-o direcţie să văd cum e văzută România cu adevărat, cu toate că eu mă cenzuram tot timpul. Mi se pare că e într-o zonă poetică, dar peste ani de zile este o celulă antropologică şi îţi dai seama ce e cu bărbatul, ce e cu femeia, ce e cu religia.

Spectator: Pictorul a participat la repetiţii?
C.L.V.: A participat la repetiţia generală şi la premieră.

Spectator: Aţi avut vreun schimb ideologic, feminist?
C.L.V.: Lui i-a plăcut foarte mult. Nu am avut vreun schimb... Nu e persoana care dialoghează. Cred că dialogul e o chestiune nouă şi se practică destul de rar în oraşe precum Iaşi, Sibiu, Cluj, Timişoara, Bucureşti, în rest, dialogul nu face parte din actul creator în România.
Mie mi se pare foarte important exerciţiul dialogului, să stau de vorbă cu artiştii tipului meu, chiar dacă uneori sunt mai superficiali sau mai profunzi. Uneori, nu ştiu eu ce să întreb şi pe urmă nu ştiu să împachetez bine informaţiile.

Spectator: Vinde tablouri acest pictor?
C.L.V.: Da, două tablouri au fost cumpărate chiar de prinţul Charles pentru colecţia lui.
Actriţă: La premieră a venit la noi şi ne-a întrebat cum am ales melodia respectivă, pentru că de fapt, e melodia lui preferată.
C.L.V.: Ca dovadă că noi am dialogat la alt nivel. Mi s-a părut că picturile lui sunt împotriva a ce gândesc eu despre credinţă şi despre femei. Nu sunt de acord cu femeia păun, cu femeia curcă, cu turmele de oi... aşa cum le-a ilustrat el.

Spectator: Aţi încercat să faceţi catharsisul asupra publicului sau asupra actorului?
C.L.V.: Cred că teatrul se bazează pe efectul de recunoaştere. Şi asta s-a şi întâmplat. Dacă nu te recunoşti, nu se întâmplă nimic, iar discursul actorilor este un exerciţiu în care spui "mie mi se întâmplă asta", măcar într-o frază pe care ai auzit-o în spectacol. Nu e neapărat să te emoţioneze în timpul real, ci mai degrabă în momentul în care te regăseşti.

Spectator: Avem tendinţa să nu vorbim despre noi şi să ne întrebăm "de ce?" Pentru că ne considerăm ciudaţi şi când vezi patru performeri în faţa ta în care te regăseşti, cumva, spui că familia ta nu e defectă sau nu e atât de ciudat ce ţi se întâmplă şi cred că de aici începe dialogul.
C.L.V.: Acest "de ce" pentru mine este cel mai important. Poate să fie o chestie provocată.

Spectator: În perioada asta, ne este frică să ne interiorizăm şi cred că ar trebui să ne iubim pe noi înşine fără ajutorul celorlalţi. Momentan, lumea are nevoie prea mare de ceilalţi.
Alt spectator: Cred că ai nevoia de a împărtăşi pentru că avem o istorie foarte mare în spate în care noi nu am vorbit cu nimeni. În familie nu se vorbeşte, la şcoală nu comunicăm, nu ai voie să spui ce te doare pentru că trebuie "să fii ca ceilalţi".
C.L.V.: Şi te trezeşti la 40, 50 de ani că nu ai exerciţiul dialogului.
Spectator: Cred că este o nevoie absolut naturală când vrem să spunem despre noi şi când vedem relaţionăm cu ceilalţi, îţi dai seama că nu eşti singur cu acele probleme. Se regăsesc şi în ceilalţi şi de aici vine nevoia.



 Toate articolele despre Re-generator, Micro-Festival de Arte Performative, Iaşi, 2019


0 comentarii

Spacer Spacer