Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nori, peruci şi turle în ceaţă - L'âge d'or de la peinture anglaise de Reynolds à Turner, Musée du Luxembourg, 09.2019 - 02.2020


noiembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La rentrée este perioada cea mai propice pentru evenimente culturale cu miză mare. Gata cu vacanţele, gata cu flaneriile outdoors, vin ploile, se îngustează zilele, pleacă păsările, se întorc oamenii. Septembrie şi octombrie, Parisul tresaltă în sute de repere zilnice, care îl fac pe amatorul de estetic să se ia la întrecere cu orele pentru a le dovedi.

La fiecare asemenea început de sezon, Muzeul Luxembourg, Senatul Franţei, organizează o foarte mare expoziţie. Atât de mare şi atât de importantă, încât reuşeşte de fiecare dată nu doar să figureze printre primele trei expoziţii ale Franţei, ci şi printre cele mai semnificative la nivel internaţional. După Cranach şi Cezanne în 2011, Chagall în 2013, o expoziţie splendidă dedicată visului în Renaştere şi alta lui Josephine Bonaparte în 2014, Tudorii şi o retrospectivă Fragonard în 2015 şi Rubens, Tintoretto şi Mucha în cele mai recente sezoane, Senatul reuşeşte să contracteze cel mai important împrumut din istoria unui alt muzeu venerabil, de peste Canalul Mânecii: Tate Britain. Motivul? Cea mai cuprinzătoare panoramă a picturii romantice engleze, zonă a vizualităţii puţin reprezentată în colecţiile publice franceze.

Principiul era pe cât de simplu, pe atât de curajos: renunţarea la orice lucrare din Franţa şi asigurarea unei expoziţii din resursele unui singur muzeu străin. Practic, timp de patru luni, Luxembourg devine anexa de peste mare a Galeriei Tate, cea care oferă Parisului aproape şaptezeci de lucrări, dintre cele mai reprezentative. Într-o zi în care ceaţa autumnală a năclăit contururile capitalei şi a înghiţit jumătate de Tour Eiffel, plimbarea pe care am făcut-o prin cele patru anotimpuri ale picturii engleze a fost în mod special agreabilă.

Către sfârşitul veacului al XVIII-lea, Anglia se trezeşte din lâncezeala artistică în care se complăcuse după perioada iacobită, se scutură de funigeii prerafaeliţi şi îşi drege vocea. Îi dă glas, în primul rând, cea mai formidabilă falangă de poeţi, de la atipicul Blake la Wordsworth, Coleridge şi, mai târziu, Byron, Shelley şi Keats. Natura aparent atât de lipsită de spectacol din the English countryside devine, în rimele lor, un personaj în sine, cu linii şi reliefuri dramatice, o oglindire a eroilor devoraţi de patimi, chintesenţă a Romantismului. Pictura engleză, la rândul ei, devine ecoul poeziei. O poezie multiplicată în mai multe formule, care, chiar şi tributară influenţelor de pe Continent, exaltă originalitatea.

Franţa este modelul absolut pentru Anglia pictorilor de la sfârşitul secolului. În 1768 apare la Londra Royal Academy of Arts. Comanditarii nu sunt atât familia regală şi nucleul din jurul ei, cât marii aristocraţi ai timpului, consumatori fervenţi de artă, cei care, în aceeaşi perioadă, încep să construiască marile şi fascinantele colecţii private britanice, unul dintre cele mai frumoase secrete ale Albionului. Tot ca în Franţa, se cer mai ales portrete şi peisaje. Acestea sunt cele două direcţii în care pictura engleză a timpului explodează şi se impune drept una dintre cele mai convingătoare şi, peste ani, fără doar şi poate, fermecătoare.


Intrarea în expoziţia L'âge d'or de la peinture anglaise de Reynolds à Turner

Accesul în expoziţia de la Luxembourg este o intrare pe uşa din faţă în tot ce are pictura engleză mai frumos. Portretul lui Frederick Howard, al V-lea Conte de Carlisle de Joshua Reynolds, Portretul lui John Needham, al X-lea Viconte de Kilmorey de Thomas Gainsborough, Onorabila Miss Monckton de Reynolds din nou şi Lady Bate-Dudley, de acelaşi Gainsborough. Puse în oglindă, portretele de mari dimensiuni ale potentaţilor vremii sunt exact acea sărbătoare a picturii pe care o aşteptăm. Siluete monumentale decupate în peisaje idilice, fină caracterizare psihologică şi o bucurie a tuşei şi a culorii care conferă somptuozitate tablourilor indiferent de model şi costum. Frederick Howard are contrapposto-ul manierist înveşmântat în straie demne de penelul unui Tiţian. În spatele lui, arhitectura all'antica îl aminteşte pe Veronese.


Portretul lui Frederick Howard, al V-lea Conte de Carlisle,
de Joshua Reynolds

Lady Bate-Dudley de Gainsborough este tot ce poate fi mai... Gainsborough: perucă pudrată, tafta azurie pictată ca şi când ar fi cel mai important lucru (de aproape că îi auzi foşnetul), privire pierdută în zare şi un halou ceţos care infuzează tot cadrul cu nota cuvenită de romantism. "Dacă neamul nostru ar trebui să producă un singur geniu, suficient pentru a defini o adevărată Şcoală Engleză, numele lui Gainsborough ar trebui să fie livrat posterităţii". Asta spunea Sir Joshua Reynolds despre colegul lui, într-un exerciţiu de admiraţie la care Gainsborough răspundea mai laconic, dar şi mai colocvial: "Reynolds, lua-l-ar naiba! Cât de variat poate fi!".

Lui Reynolds îi aparţin două delicioase portrete de copii, Miss Crewe, proiectată pe un cer mai grăitor decât la impresionişti, şi Master Crewe în costum de Henric al VIII-lea, un Holbein în miniatură cu zâmbet pişicher şi Cavalier King Charles la poale. Pe binomul Gainsborough-Reynolds este construită toată prima secţiune a expoziţiei, pentru că amândoi au fost pictori agreaţi de suita regală şi, nu o dată, amândoi au lucrat cu intenţia făţişă de a fi comparaţi unul cu celălalt. Amândoi sunt membri fondatori ai Academiei, amândoi se închină la Van Dyck, amândoi au prozeliţi: Francis Cotes, Johan Zoffany şi, mai ales, George Romney.

 
Miss Crewe
şi Master Crewe în costum de Henric al VIII-lea, de Joshua Reynolds

Că veni vorba de câini, pictura animalieră îşi trăieşte în Anglia romantică adevărata vârstă de aur. Aristocraţii se arată mai mereu în compania amicului patruped (probă de virtuozitate). Căţeii ori trec prin cadru, ori fac cadrul însuşi, cum se întâmplă la George Stubbs (Perechea de Foxhounds). Stubbs, însă, este pictorul gloriei cabaline. E celebru imensul portret al armăsarului Whistletaker de la National Gallery din Londra. La fel de convingător este şi micul Cal atacat de un leu de la Tate, adus la Luxembourg şi păstrat într-o ramă preţioasă ca o pictură renascentistă.



Cal atacat de leu
 şi Perechea de Foxhounds, de George Stubbs,

Scena de vânătoare este una tipică picturii engleze, deşi gustul originar pentru ea trebuie căutat tot în Hexagon. E contextul cel mai nimerit pentru a face trecerea spre marea pictură peisagistică. Dacă, iniţial, peisajul servea ca valorizare sau punere în context a personajului, acum el devine protagonist. Accesul pe continent se face din ce în ce mai anevoios, din pricina conflictelor cu Franţa revoluţionară. Norocoşii (Turner, bunăoară) mai ajung în Italia, dar perioada Marelui Tur a cam scăpătat. Precum poeţii, pictorii englezi se întorc spre natura atât de diversă a pământurilor natale. Învolburează cu nori cerul deja înnegurat, redescoperă farmecul pastoral al satelor asaltate de verdeaţă, aduc ruina în prim-plan, iar vestigiul gotic e la fel de valorizat ca proaspăt apărutul roman gotic, prefigurat de Ann Radcliffe. Marii colecţionari nu pregetă. Lângă vedutele veneţiene şi cărările olandeze, aristocraţii britanici aşază acum Catedrale din Salisbury de John Constable, Tamise de Richard Wilson şi fumegări de Turner. Peisajul este şi profitabil. Se vinde bine, nu solicită pânze de dimensiuni uriaşe, merge şi în palate, dar şi în vile şi chiar în cabinete. În plus, stă drept aide-mémoire şi material didactic, pentru că, dacă drumurile în Europa se răresc, invers proporţional cresc cele spre Americi, Caraibe şi, mai ales, spre India. Mărturiile despre teritorii îndepărtate au ceva din serenitatea orizonturilor de la Răsărit şi nimic din adevărurile sângeroase de la faţa locului.

Expoziţia are ca episod final pictura istorică, ilustrată din nou de Turner, de Henry Fuseli (contaminat de retorica onirică a lui Milton - de altfel, tabloul lui, Visul păstorului, este direct tributar Paradisului pierdut şi e una dintre cele mai puternice piese din expoziţie) şi de John Martin. Distrugerea oraşelor Pompei şi Herculanum a acestuia din urmă e de un spectaculos scenografic, în irizări infinite de roşu magmatic, un peisaj selenar în care colcăie personaje infinitezimale. Ca şi la Turner, a cărui redutabilă Distrugere a Sodomei stă chiar vizavi, asemenea lucrări sunt, de fapt, pretexte pentru paradă de tehnicitate, de mizanscenă şi perfectă stăpânire a efectelor de lumină şi de culoare. Acestea induc drama înmiit mai mult decât jocul actoricesc al elementelor umane. Pictura istoriografică, pusă la rang de cinste de toate academiile de artă, nu a fost prea mult pe placul contemporanilor. Turner şi grupul din jurul lui s-au reorientat rapid spre un alt tip de compoziţii, în care omul s-a făcut din ce în ce mai mic, până când s-a transformat în... Ploaie. Vapori. Viteză.



Visul păstorului
, de Henry Fuseli / Distrugerea Sodomei, de Joseph Malord Turner

Expoziţia de la Musée du Luxembourg din Paris, mai ales privată de cohortele de turişti (care dau năvală şi zădărnicesc tihna necesară), este o experienţă plăcută precum o promenadă pe aleile unei grădini englezeşti adiacente unui conac cu blazon. La doar două ore şi un pic distanţă cu trenul, simţi chiar şi atingerea ierbii răvăşite de sprintul vesel al unui Cavalier King Charles. Ceaţa rezistă pe ambele maluri ale Mânecii.




1 comentariu

  • o cronică plastică de invidiat
    virginia burduja, 10.11.2019, 12:04

    Întreaga cronică - o probă de virtuozitate stilistică. O citești ca pe o pagină de literatură, plimbându-te lejer în romanticul englez.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marius Constantinescu


Alte articole

 Focul negru - El Greco: Retrospectiva, Grand Palais, Paris, 16.10.2019-10.02.2020, Marius Constantinescu
 American Horror Story - Colecţia Alana: Capodopere ale picturii italiene, Musée Jacquemart-André, Paris, 13.09.2019-20.01.2020, Marius Constantinescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer